Hora Unirii

Ieri a fost 24 ianuarie, 165 de ani de cand sarbatorim Mica Unire. N-am apucat sa scriu ieri despre asta, ca m-am luat cu nișa. Dar m-am gandit pentru cateva minute cum ar fi daca as incerca sa respect traditia cu dansat “Hora Unirii”, “hai sa dam mana cu mana”.

Aici la mine la tara in Irlanda am doi vecini cu inima romana, un moldovean din Chisinau, roman full-fledged, ca shaorma cu de toate. Atata doar ca el nu se considera roman, ci moldovean, in rest e roman 100%. Face tuica ilegal undocumented din tata-n fiu, de pe vremea fanariotilor, i-a umilit pe irlandezi cu poitin-ul lor, are in batatura toate sculele posibile, colectie de bormasini, inclusiv scara de 8 metri. Si-a betonat fiecare centimetru patrat de gradina si mi-a marturisit intr-o zi ca lui nu prea ii plac romanii dar eu sunt ok.

Iar celalalt roman e atat de roman incat a invatat-o pe lituanianca de nevasta-sa romaneste, asa ca la ei in casa se vorbeste romaneste, nu englezeste. Iar copiii vorbesc romaneste cu accent lituanian, dupa mama, atat s-a putut. Calendare crestin-ortodoxe au amandoi pe perete, ca le-am facut eu cadou si am verificat daca sunt afisate in loc vizibil.

Si ma gandeam cum ar fi daca le-as bate la usa si le-as zice “vecine, scuze de deranj, dar stii, azi e 24 ianuarie, tre’ sa iesim la o hora aici in driveway, n-avem ce sa facem, ca asa-i traditia. Poti s-o chemi si pe sotie, vorbeste suficient de bine romaneste, se califica pentru hora. Hai ca am pregatit muzica si niste tuica, sa o punem de o traditie.”

24 ianuarie e ziua cand tot romanul de pretutindeni nu se atinge de bormasina, e ziua cand administratorii de bloc nu-ti bat la usa pentru intretinere, e ziua cand nu se fac turnatorii la politie (iar cine face ma-sa-i genderfluid) iar presedintele Iohannis nu merge nici la schi, nici la plaja. E ziua cand romanii mai curajosi ies in pietele publice sa joace Hora Unirii iar cei mai putin curajosi, cei ca mine doar au fantezii cu asta.

Pentru o vreme scurta in istorie 24 ianuarie a fost chiar Ziua Nationala a Romaniei. Acum este doar o sarbatoare minora, dar care ne aduce aminte in fiecare an cum a inceput unirea romanilor: tiptil, ca sa nu se prinda marile puteri care erau impotriva, pe usa din dos, ca o teapa data Austriei, Turciei, Rusiei care erau impotriva. Mai ales Marea Britanie, cel mai infocat adversar al unirii celor doua principate romane. Nu ma intrebati de ce bulangiul de Perfidul Albion nu dorea unirea romanilor ca nu mi-e clar, poate aveti vreun prieten istoric si va ajuta. Si dupa aia imi spuneti si mie.

Intre timp stim cu totii cum Austria si Rusia au devenit cei mai buni prieteni ai romanilor. 🤡

Cum a aparut “Hora Unirii”? Din pacate “Hora”, sau ce credem noi ca este ea are o origine mai putin nobila decat credem si anume a aparut intr-un context pur propagandistic.

Poezia de opt strofe “Hora Unirei“ (sic!) publicata de Vasile Alecsandri cu trei ani inainte de momentul unirii era simpla si clara, venea in contextul in care junii romani scoliti in capitalele europene visau cai verzi pe pereti, adica unirea principatelor romane. Muzica a fost scrisa ceva mai tarziu de un sas oportunist, scuzati pleonasmul, amic de-al lui Alecsandri, pe numele lui Alexandru Flechtenmacher in ideea ca poate iese de vreun ciubuc. Flechtenmacher mai colaborase cu Alecsandri, scrisese anterior muzica pentru “Chirita”.

Ideea unirii care tocmai se infaptuise ii incanta doar pe junii progresisti de atunci. Ceilalti, talpa tarii, adica oamenii simpli, taranii aveau alte idealuri, cum ar fi sa se hraneasca mai bine, poate o palma de pamant in plus, Unirea era o chestie abstracta care nu le pusese absolut nimic in farfurie.

Asa ca autoritatile promovau cat puteau aceasta imagine a Unirii dorite si infaptuite de oamenii simpli, care se bucurau de Unire dansand pe strada.

Imaginea propagandistica a taranilor dansand Hora Unirii era sanctionata in presa antiunionista a vremii prin caricaturi ca cea de mai jos care reprezinta tarani dansand sub biciul jandarmilor. Iar soarele zambeste gayish cu o palarie napoleoniana, o aluzie finuta cam de pe unde veneau ideile unirii. Si ca sa nu fie dubii pe ce muzica danseaza amaratii in caricatura e trecuta si o strofa din “Hora Unirii”.

Taranii moldoveni si munteni dansand de bucurie pe strazi in anii 1860 erau echivalentul propagandistic din zilele noastre al taranilor care doboara drone cu borcane de muraturi in razboiul din fosta URSS. Adica propaganda banala, sordida, fara nicio subtilitate. Cat de buna era relatia taranilor cu noul stat romanesc abia infiintat s-a vazut cateva decenii mai tarziu la momentul 1907, cand brava armata romana a tras cu tunurile in ei.

Si totusi imaginea aceasta a oamenilor simpli bucurandu-se de ceva ce nu le apartinea, nu le aducea nimic si nu ii privea a prins cumva in mentalul colectiv. Hora Unirii era prea buna ca sa fie abandonata. Pe vremea national-comunismului “Hora Unirii” avea loc de cinste in manualele scolare.

Eu am crescut invatand la scoala ca oamenii simpli dansau pe strazi la unirea Principatelor Romane. Am crescut vazand la televizor Hora Unirii care se incingea in Iasi in fiecare an, doar in Iasi, orasul mare perdant al unirii, ca un premiu de consolare ca devenise dintr-o capitala a unei tari europene un biet oras de provincie.

Intr-un fel sau altul de 165 de ani incoace romanii asociaza unirea principatelor cu “Hora Unirii”. E una din performantele remarcabile ale propagandei de acum 165 de ani. E asa de buna ca ne place sa credem ca e adevarata.

Daca vreodata ar trebui sa se stabileasca in Romania un simbol national al propagandei eu cred ca “Hora Unirii” ar fi un candidat serios. 😊

La multi ani!