Ca ultima poveste de anul acesta de pe Irlanda.ie permiteti-mi sa va spun o scurta istorie personala. Astazi se implinesc 28 de ani de cand am fumat ultima tigara din viata mea. Mai precis se implinesc deseara, la miezul noptii, pe la 23:55.
Eram intr-o perioada mai complicata din viata mea, nimic nu parea sa mearga cum mi-as fi dorit eu si in plus fumam ca un turc, vreo doua-trei pachete pe zi. Eram suparat pe tigari pentru ca mi se parea ca imi fura din capitalul biologic si cu siguranta si din bani. Din toate nemultumirile pe care le aveam asta cu tigarile era cea mai concreta, mi se pusese pata pe ele.
In anii anteriori mai incercasem sa ma las de fumat in diferite variante, ba sa le reduc, ba sa fac pauze, nimic nu a mers. Cand venea vorba de tigari aveam motivatia si disciplina unui melc pe sedative. Si a venit revelionul din 1995/1996, pe care ca sa nu il fac singur m-am dus sa il fac intr-un loc unde uram pe toata lumea. Na, stiti ce zic, cand vrei sa nu fii singur ii vezi pe ceilalti mai valorosi decat sunt. 😊
A fost o decizie proasta mersul la revelionul respectiv, acolo mi-am adus aminte de toate datoriile pe care le aveam cu fiecare dintre cei prezenti, mi-am adus aminte de toate lucrurile care mergeau prost in viata mea si n-a durat prea mult pana am ajuns la intrebarea existentiala “ce caut eu in viata mea?”
Si fumam si ma gandeam ca mai e ora pana la noul an si va fi fix la fel ca ala vechi. Si ma gandeam ca ala e momentul in care oamenii isi stabilesc tot felul de rezolutii de Anul Nou iar eu n-am niciuna. Adica poate doar una jenant de vaga, gen “sa imi fie mai bine”.
Asa ca m-am uitat la pachetul de tigari abia inceput (cred ca al treilea in seara respectiva) am scos o tigara si mi-am zis in noiciana sine a sinelui meu “asta e ultima tigara pe care o fumez ever”. Ma gandeam ca e o forma simpla sa imi fac un cadou pe anul acela, ca si asa nu primisem mai nimic de la Mos Craciun.
Am fumat tigara lent, ca si condamnatii la moarte (ultima, remember?), cand se apropia jarul de filtru incepusera deja sa pocneasca artificiile, erau ultimele minute din an. Pe simbolism, asa ca Jung, pe viata si pe moarte.
Am aruncat chistocul de pe balcon, i-am urmarit traiectoria eleganta, am lasat pachetul abia inceput pe o masuta (toti fumau acolo, cred ca si cainele familiei fuma) si am plecat. Si de a doua zi n-am mai fumat, sunt 28 de ani de atunci. Mă-sa lui cold-turkey.
Sigur, asta e varianta scurta a povestii. Varianta ceva mai lunga este ca in zilele si apoi saptamanile si apoi lunile care au urmat mi-am luat multe mistouri de la cei din jurul meu care fumau. Toti fumau. Si cumva ii irita faptul ca eu incercam sa schimb ceva. Era ca si cum rezolutia mea de Anul Nou de a schimba ceva la mine era o amenintare pentru ei. Era ca si cum le aducea aminte ca si ei ar putea schimba ceva dar nu vor sa iasa din zona de confort.
Imi aduc aminte de aceasta poveste personala cu tigarile de fiecare data in preajma Anului Nou cand vine vorba de rezolutii. Pentru ca observ ca rezolutiile de Anul Nou au devenit asa, un subiect de glumite pe seama celor care si le stabilesc. Daca tot nu mai e voie de la stapanire cu glumite cu negri sau etnii cu probleme cu igiena, ca sunt prea edgy, gasim alti subiecți de glume, cum ar fi cei care vor sa schimbe ceva la ei insisi, fumatori, grasi sau alti doritori de schimbare.
Da, sigur, unele rezolutii de Anul Nou se termina pe 3 ianuarie, stim cu totii asta. Dar altele functioneaza. De exemplu la mine cea de acum 28 de ani a functionat.
Si astazi mi-am propus inca una. N-am sa va spun acum care este, va las in suspans, va spun peste 28 de ani. Stabiliti-va rezolutii de Anul Nou. Voi decideti daca functioneaza sau nu, nu clovnii care fac misto de ele.
Nu-i lasati sa va fure visele. La multi ani si ne revedem la anul. In fiecare dimineata.
Ultima țigară