Sindromul Burnout
ce facem cu papagalii din viata noastra?
Proprietarul unui caine de rasa si bine educat a observat ca cel mai bun prieten al lui nu mai raspundea la comenzile obisnuite ca “sezi”, “culcat”, desi avea un stagiu serios de dresaj. Era permanent lipsit de energie dar venirea stapanului il bucura in continuare. In weekenduri cainelui ii mai revenea energia si pofta de viata, dar in timpul saptamanii intra din nou in depresie.
Proprietarul s-a dus cu cainele la medic, care i-a spus ca animalul e perfect sanatos. A cerut o a doua opinie, la fel, sanatos tun. Pentru ca isi iubea cainele omul de disperare a apelat si la un psiholog de caini (da, exista asa ceva). Psihologul a confirmat partea cu depresia si s-a hotarat sa o investigheze, a instalat in casa camere de supraveghere, ca sa urmareasca comportamentul cainelui in absenta stapanului pe o perioada mai lunga. N-a mai fost nevoie de nicio investigatie, pentru ca in prima zi de supraveghere camerele au surprins cum papagalul familiei ii dadea comenzi cainelui “sezi”, “culcat” incontinuu, cainele bine dresat le executa iar dupa cateva ore de comenzi obosea si se oprea. Cand stapanul ajungea seara acasa cainele nu era depresiv ci doar epuizat, de aceea nu mai facea nimic. In weekenduri, cand scapa de tirania papagalului si era doar cu stapanul ii revenea pofta de viata. True story.
Povestea cainelui tratat caineste si epuizat de catre papagal a circulat o vreme prin rubricile de fapt-divers din mass-media, insa cred ca celor mai multi cititori le-a scapat morala povestii: cu totii putem deveni victimele papagalilor din viata noastra care ne epuizeaza.
In 1974 psihologul Herbert Freudenberger1 a observat ca unii din colegii lui terapeuti pareau mai epuizati decat pacientii lor. Psihologii si psihoterapeutii isi observa (si analizeaza) adesea colegii. Trust me, I’m a psychologist. Micile placeri ale vietii.
Freudenberger a ajuns la concluzia ca ceea ce li se intampla colegilor lui nu era doar oboseala, ci o oboseala cronica. Sigur, ar fi putut sa ii spuna simplu “epuizare”, un termen usor de inteles de catre oricine. Dar dupa observarea si barfirea colegilor, o alta mica placere a vietii psihologilor si psihoterapeutilor este sa inventeze cuvinte, sau sa le foloseasca diferit pe cele existente, probabil ca se simt mai interesanti asa. Adica eu unul tot timpul scot cuvinte noi, pe care nu vrea nimeni sa le foloseasca in afara de mine.
Freudenberger a decis ca pentru el a venit momentul unui cuvant nou si a propus burnout. Aceeasi Mărie (semantica) a epuizarii dar cu o alta pălărie.
Intuitia lui Freudenberger a functionat, asa ca azi nu mai spunem “epuizare” sau “oboseala cronica” ci “burnout”.
Desi termenul burnout e relativ nou, realitatea burnout-ului nu e in niciun caz noua. Calugarii medievali prin secolul V descriau o afectiune misterioasa careia ei ii spuneau “acedia”2, care ii facea sa se simta lenti, detasati si incapabili sa se concentreze la rugaciune. Suna cunoscut? Probabil ca aveau si manastirile medievale papagalii lor, pardon my French.
In secolul XIX, muncitorii din fabrici si intelectualii suprasolicitati sufereau de “neurastenie”3, o afectiune pusa pe seama lumii moderne, care devenea din ce in ce mai rapida. "Neurastenie” nu inseamna nimic altceva decat “nervi slabi”. Adica neurastenicul e ala care “sta prost cu nervii”. 😊 De altfel “neurastenia” este un termen care inca se lupta sa coexiste cu “burnout-ul”, greu de spus daca va supravietui in final. Sa invinga cel mai bun!
Ideea lui Freudeberger a prins iar mai tarziu un alt psiholog, Christina Maslach a creat “Maslach Burnout Inventory”4 pentru a masura fenomenul—da, burnout-ul devenise atat de raspandit incat psihologii si-au propus sa-l masoare. Asta e o alta placere a vietii psihologilor, aceea de a masura tot felul de chestii.
Initial burnout-ul a fost asociat doar cu activitatea profesionala, ca in cazul cainelui din povestea de mai devreme, care era epuizat “profesional” pentru comenzile de dresaj din timpul saptamanii, dar care altfel se bucura de viata “personala” cu stapanul din timpul weekendului.
Burnout-ul nu apare doar in joburi solicitante, ci si in ingrijirea familiei, relatii personale, mediul academic, activism, studii sau chiar in activitati creative. Nu este doar rezultatul muncii grele, ci mai degraba al muncii constante fara odihna adecvata, al lipsei de recunoastere si al sentimentului de inutilitate. Adesea ceea ce multe femei acuza a fi depresie post-partum (o alta moda care face ravagii in ultimii ani printre vedetuțe teve sau influencerițe) este doar burnout. Da, ingrijirea copiilor poate fi epuizanta. N-are legatura cu tulburarile hormonale de dupa nastere, ci e doar epuizare ca la carte. Vedetuțele care adopta moda postpartum nu au nevoie de un psiholog, ci doar de o bona, cateva vacante si o organizare mai buna in viata lor. Eventual si de un sot, dar divaghez.
Burnout-ul se manifesta prin epuizare fizica si mentala, prin cresterea detasarii emotionale si a unei atitudini cinice, prin scaderea eficientei si a motivatiei, prin izolare sociala si commportamente de evitare. Cei afectati de burnout au senzatia ca bateriile sunt permanent descarcate, nu se mai pot concentra, se simt lipsiti de energie, nu se mai conecteaza emotional la cei din jur.
Burnout-ul nu este un moment, nu este ca si cum ne-am rupe piciorul, ci este un drum pe care mergem. Un drum care are mai multe etape, pe care putem merge mai repede sau mai incet si pe care ne putem si intoarce.
Mai intai apare entuziasmul excesiv, cel afectat pune (prea) multa pasiune si munceste fara limite.
Apoi apare neglijarea propriilor nevoi, odihna si relaxarea sunt sacrificate pentru rezultate mai solide in alta parte a vietii, profesie, ingrijirea familiei etc.
Apar primele semne de burnout, oboseala cronica, iritabilitate, scaderea motivatiei.
Cel afectat devine cinic, lipsit de empatie, cu o atitudine tot mai negativa.
Ultima faza este burnout-ul complet, un colaps mental si fizic, apatie si chiar depresie.
Daca ii intrebi ceva despre burnout, specialistii sunt tentati sa iti vorbeasca de supradoza de cortizol (hormonul stresului), de criza cortexului prefrontal sau de deficitul de dopamina. Toate adevarate, atata doar ca nu iti spun mare lucru.
Ar fi mai util daca ar vorbi despre modalitati concrete in care putem vedea burnout-ul in jurul nostru. Exemple de burnout:
“Perfectionistul” este cel pentru care nimic nu este facut suficient de bine. Se refugiaza in aspecte minore ale activitatii, le neglijeaza pe celelalte iar apoi este ingrijorat ca este depasit de sarcinile pe care le neglijeaza.
“Cinicul” este cel pentru care totul devine lipsit de sens, traieste intr-un univers kafkian, sarcasmul este principalul lui mod in care comunica.
“Empaticul Epuizat“ este de regula prezent intr-o activitate vocationala, psihoterapeut, profesor, medic, acolo unde empatia joaca un rol central, a avut-o, dar n-o mai are, s-a golit, s-a tocit. Este medicul care spune ca “a murit cancerul de la salonul trei” sau profesorul care spune despre elevii lui ca “nu-i duce mintea sa puna o intrebare inteligenta”.
“Plictisitul“ este fix opusul “perfectionistului”. Este angajatul care e convins ca munca lui nu are niciun sens, sefii lui au zero respect pentru el si se poarta ca atare.
Acestea sunt cateva comportamente tipice de burnout. Daca aveti vreun altul favorit completati-l voi, aveti formularul de comentarii mai jos.
Burnout-ul nu mai este doar o problema individuala, ci tot mai mult una culturala. Cultura productivitatii excesive, asteptarile nerealiste si glorificarea muncii fara limite ne imping pe toti spre epuizare. Si ca orice problema culturala evolueaza si capata forme noi in functie de context.
In Japonia exista un cuvant care inseamna “moarte prin munca in exces”, Karoshi5. Etica protestanta a muncii din Occident e pistol cu apa pe langa Karoshi. In Japonia este eroic sa mori ca prostul, prin epuizare, in WC-ul companiei.
NASA se teme mai mult de burnout decat de extraterestri. Misiunile spatiale lungi, izolarea si stresul extrem pot cauza epuizare si afectiuni psihice. Intrebati-i pe astronautii reveniti pe pamant zilele acestea dupa ce fusesera abandonati in spatiu cum se simt.
Mai tineti minte circul cu “Marea Demisie”6 din 2021? Cand milioane de oameni si-au dat demisia aparent din cauza burnout-ului. Aparent, ca si moda face ravagii, nu doar burnout-ul.
Aveti alte exemple culturale de burnout?
Ok, vorba lunga (1472 cuvinte so far), saracia omului. Ce-i de facut? Avem un burnout, ce facem cu el?
Dupa cum ziceam mai sus, burnout-ul nu este un eveniment si nu este ireversibil. Este un drum care poate fi parcurs in ambele sensuri. Aceleasi lucruri care te-au dus in directia burnout-ului te pot duce si inapoi, daca tii cont de ele cu sens schimbat. Atunci cand ti-ai prioritizat cariera fata de odihna te apropii de burnout. Atunci cand iti prioritizezi odihna fata de cariera, te indepartezi de burnout. Suedezii vorbesc de principiul lagom7—nu prea mult, nu prea putin, exact cat trebuie. Sigur, vorbesc atunci cand nu se plang de migratia excesiva.
Este un secret pe care il stim cu totii, resursele noastre sunt limitate, timp, energie fizica, atentie, iar viata buna este arta selectiei. Traim bine in masura in care stim sa spunem NU si sa refuzam ceea ce nu ne foloseste. Ar trebui sa invatam cu totii sa ne putem in farfurie doar atat cat ar trebui sa mancam. Nu prea mult, ca altfel ne pandeste obezitatea. Si burnout-ul.
Voi cum tineti la distanta burnout-ul si papagalii care il genereaza? Ce faceti in general cu papagalii din viata voastra? 😊
Sunt femeie si conduc un service auto. Papagalii cu care interactionez zilnic de peste 5 ani (nu ca aialalti de dinainte nu erau la fel de papagali....dar astia cu care lucrez acum sunt aia care nu au reusit sa plece din tara asta datorita unei lipse totale de scoala si educatie) m-au epuizat atat de tare ca nu mi-ar ajunge un an intreg de concediu ca sa depasesc starea de burnout. Noroc ca am in beci doua butoaie de palinca de mere :-p
burnout-ul si papagalii :))) buna asta...mi-ai amintit de filmul "Cuibul de viespi" ...art. "内卷: Not Another Burnout Article!" de Nolan Yuma pe Substack e de asemenea foarte interesant :)