Relațiile de unică folosință

Nu mai reparam nimic. Aruncam totul la gunoi si inlocuim de pe Amazon sau Temu. Dupa buget.

M-am nascut si am crescut intr-o perioada in care reparatiile erau norma absoluta. Nenegociabila.

Ti se strica o haina, o reparai, ca era complicat sa o inlocuiesti. Ti se rupea o carte, o reparai, ca n-aveai de unde sa gasesti alta noua. Nu mai vorbesc de electrocasnicele mari, frigider, masina de spalat. Daca li se ardea motorul, il rebobinai, ca alternativa era neatractiva.

Oamenii erau formati solid cu ideea aceasta de a repara tot timpul chestii, de a nu abandona, era parte din normalitate. Iar aceasta normalitate cuprindea, firesc, si relatiile. Orice fel de relatii, cu partenerul de cuplu, cu parintii, cu copiii, cu vecinii, cu prietenii. Mai ales cu prietenii.

Cand eram foarte tanar imi placea sa joc Go. Mai existau doar doi jucatori de Go in tot orasul (oras mic si trist de provincie). Nu ne sufeream niciunul intre noi, o incompatibilitate pe toata linia, ne-am tiganit de mai multe ori, dar toti trei am facut eforturi ca sa pastram relatia functionala. Cel putin pana apar si alti jucatori de Go. N-au mai aparut altii noi asa ca am fost nevoiti sa invatam sa fim toleranti unii cu ceilalti, sa ne acceptam asa cum eram si astfel am putut juca Go in continuare.

Nu doar jucatorii de Go adoptasera ideea generala ca totul se repara, nimic nu se arunca (pentru ca e mai ieftin sa repari decat sa inlocuiesti). Multe familii care aveau cate un membru disfunctional (sau “toxic”, cum i s-ar zice progresist astazi) mergeau pe aceeasi idee.

Se imbata Grigore de 2x pe saptamana, mai isi fugarea uneori familia prin fata blocului, dar nu il abandonau doar pentru atata lucru. Ca altfel, in afara de alcool era baiat bun, muncea si aducea salariul acasa. Si nici la curve nu mergea, alcoolul era singura lui pasiune extracuriculara.

Grigore nu era perfect, dar nici nu trebuia, ca inca nu se inventase conceptul de “red flag”, ci doar de barbat obosit dupa schimbul doi. Care atunci cand nu era beat juca fotbal cu copiii, ii ducea la inghetata, le repara bicicletele, din astea. Pana si la sedintele cu parintii mergea Grigore, ce-i drept, beat.

De altfel si copiii mai faceau prostii, mai spargeau un geam, mai furau din casa, dar Grigore nu dorea sa ii dea spre adoptie doar pentru atata lucru. Mai ales ca ai lui ar fi fost si greu adoptabili.

De nevasta lui Grigore nu mai zicem nimic, nu o judecam, ca nu stim prin ce-a trecut. 😅

Mentalitatea reparatului a ceea ce era stricat venea in mod evident dintr-o epoca in care bunurile de orice fel erau putine si scumpe.

Vremurile s-au schimbat, bunurile au devenit acum mult mai accesibile. Este ilogic sa iti mai repari tricoul descusut acum cand oricum ai prea multe tricouri si nu ai cand le porti pe toate. Mai rational e sa il arunci, ca si asa te cam plictisisesi de el.

Aceasta mentalitate a abundentei, de a nu mai repara nimic a pervertit si sfera relatiilor. Ti se pare ca un prieten nu se ridica la inaltimea asteptarilor tale? Mai ai vreo douazeci de invitatii la cafea neonorate, poate ca a venit timpul sa abandonezi prietenul neperformant, sa se duca in bezna relatiilor nesatisfacatoare si sa il inlocuiesti cu unul mai bun.

Ti se pare ca iubita e cam conflictuala? Ca o imita pe proasta aia de ma-sa care n-a avut nicio relatie stabila toata viata ei? Nu e ca si cum ati trai pe o insula pustie doar voi doi. Suntem opt miliarde, asa ca ai de unde alege. Poate ca a venit timpul pentru un upgrade relational.

La ideile postmoderniste de performanta relationala s-au mai adaugat apoi si cele ale progresismului, cel care vede relatiile din unghiul teoriei critice al opresiunii si puterii. Adica fii constient ca esti victima jocurilor de putere si ale opresiunii din relatiile tale, cu parintii si cu prietenii. Toti cei apropiati te oprima, te manipuleaza, te folosesc, te trateaza cu jet si bolta. Iti dau cu seen si gaslighting.

Parintii au fost (si raman toata viata) niste opresori iar copiii, indiferent de varsta sunt adevarati luptatori de gherila, eliberatori din ghearele parintilor toxici.

Social media s-a umplut de povestile de succes ale oamenilor care au reusit sa se elibereze de familiile lor de origine sau de cele pe care si le-au creat singuri, de “mamele narciste” sau “parintii toxici”.

Amazon ofera biblioteci intregi pe tema “Copii adulti care s-au eliberat de parinti imaturi emotional” sau despre cum sa vindeci cu stil de “familiile toxice”.

Traim intr-o lume a productiei de masa, inclusiv a relatiilor. Nu mai reparam nimic. Aruncam totul la gunoi si inlocuim de pe Amazon sau Temu. Dupa buget.

Brave New World. Nimic nu se mai repara. Totul se inlocuieste sau primeste un upgrade. Inclusiv relatiile. Mai ales relatiile.