Acum câteva zile, Primăria din orașul meu mic de provincie, a premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Au fost suficienți comentatori care să spună ca e o pierdere de vreme și că de ce trebuie să aplaudăm această "performanță", care de fapt nu e o performanță, decât pentru rudele apropiate. Dar din punct de vedere al principiului reparației, cum să nu te gândești câte petice, suruburi, nituri, sârme și alte cele, au legat zilele a doi oameni? Măcar pentru stimularea industriei naționale să îî aplaudăm...
Foarte fain post, ar iesi o poveste buna pe tema asta. Hmmmm! Din pacate in ciuda 'abundentei' de prieteni multi oameni se simt mai singuri ca niciodata, poate tocmai din cauza superficialitatii relatiilor ...
De acord ca se exagereaza pe tema cu "oamenii toxici", dar un parinte narcisist iti poate distruge viata. Problema e ca te lasa cu niste sechele si moduri de gandire adanc inradacinate inca din copilarie care te vor face sa comiti niste greseli imense in viata daca nu le adresezi. Ca sa nu mai zic de calvarul absolut care e copilaria cu un parinte narcisist. Inveti sa te dispretuiesti pe tine, ca totul e vina ta si ca nu ai voie sa fii fericit, doar pentru a-i face pe plac parintelui narcisist, care colac peste pupaza, te santajeaza emotional in ultimul hal. Gandeste-te ce efecte nasoale are asta asupra unui copil, cand oamenii care aveau datoria sa il invete despre viata, il invata cum ca nu merita nimic, ca iubirea e primita doar daca e folositor, altfel e aruncat la gunoi si nu care cumva sa indrazneasca sa se bucure de ceva. Unele dintre cartile astea sunt foarte folositoare pentru oamenii care au trecut prin asa ceva pentru a invata cum sa se redreseze.
Parintii au propriile lor limite si fisuri de personalitate. Total de acord cu tine ca un parinte narcisic nu e o fericire.
Insa atunci cand esti adult nu mai traieste parintele narcisic (sau alcoolic, sau psihopat sau altceva) in locul tau, ci tu iti traiesti propria viata asa cum te pricepi si ai chef. Fara parintele narcisic, pe care poti sa il vizitezi de doua ori pe an sau sa il eviti cu multa grija pentru tot restul vietii daca asta iti doresti cu adevarat.
In loc sa te concentrezi pe parintele si copilaria care n-au fost asa cum ti-ai fi dorit tu si care nu s-au aflat niciodata sub controlul tau, poti sa te concentrezi pe prezent si viitor, care se afla in foarte mare masura sub controlul tau. Stiu ca suna a cliseu, dar chiar asa este. 😊
Unele din cartile acestea au parti utile, nu te contrazic, am citit si eu cateva inainte sa imi pierd rabdarea cu ele, insa cartile acestea dau si un mesaj profund gresit (sau "toxic" cum se zice astazi 🙃): le spun adultilor ca ei nu au nicio vina, ca parintii, copilaria, lipsa de iubire, patriarhatul etc sunt de vina pentru nefericirea lor si astfel multi oameni raman cu impresia gresita ca ei nu au nicio responsabilitate si nicio posibilitate. Adica deprind o mentalitate de victima si lipsa de agentie pentru tot restul vietii.
E multa propaganda progresista despre patriarhat, sexism, rasism etc, iar aceasta nu iti ofera tie nicio solutie, pentru ca e ca si cum ai lua niste morfina cand ai picioarele rupte fara sa mai faci nimic. Am observat cum intotdeauna “solutiile” se rezuma la “sa se ocupe statul si de X”, si desigur trebuie sa mai taxam si in cele din urma sa abolim si capitalismul. Intotdeauna trebuie sa ti se mai taie din libertate.
Referitor la “cliseu”, este clar adevarat. Aceea este gandirea pe care trebuie sa si-o dezvolte o persoana care a trecut prin ce ziceam mai devreme. Acea zona fiind destinatia, calatoria pana la ea poate fi destul de grea, si eu as spune ca aproape imposibila fara o harta sau niste indrumari. Odata ce ti-ai insusit acele tipare de gandire si comportament, dezvoltate subconstient pentru a supravietui in mediul din copilarie, este dificil sa te dezveti pentru ca va trebui sa practici introspectie la greu si sa stii cum si ce sa corectezi. Gandeste-te ca va trebui sa iti stergi “cei sapte ani de acasa” si sa ii inlocuiesti cu tipare sanatoase. E ca si cum ai vrea sa schimbi fundatia unei case, dificil dar nu imposibil. Aici as zice ca intervin “harta” si indrumarile pe care le poti obtine din cartile de care vorbeam, de la un psiholog bun sau de la un preot. E important sa intelegi de ce s-a intamplat ce s-a intamplat, ceea ce este explicat intr-o carte buna, iar daca incepe sa dea vina pe capitalism, sexism, etc atunci e de aruncat la gunoi.
Oricine altcineva care spune cum trebuie sa schimbam X, trebuie sa facem Y in societate la nivel de stat, etc, vrea doar sa profite de pe urma ta. Te va mentine in starea de “victima neajutorata” pentru a te putea manipula in scopuri materiale si politice.
As mai vrea sa precizez ca nu m-am referit la parintii care chiar isi iubesc copiii, dar au mai facut si greseli. Toata lumea greseste, e imposibil sa nu gresesti mai ales cand vine vorba de educatia unui copil. Important e sa tina la copiii lor si sa ii pregateasca pentru viata. Un parinte narcisist, pe de alta parte, se va pune intotdeauna pe sine pe primul loc, copiii si oricine altcineva vor fi intotdeauna pe locul doi. Pentru narcisisti alti oameni nu exista decat pentru a-i satisface pe ei si pentru a-i face sa se simta superiori. Un asemena om in rolul de parinte isi va creste copilul ca pe un sclav in esenta. Nu va cauta sa il dezvolte si sa il educe pentru viata, ci doar il va tine in viata si se va folosi de el pentru a se simti superior. Oamenii normali isi iubesc cainii infinit mai mult decat isi iubesc narcisistii copiii. E chiar interesant cum cineva care a crescut asa nu isi va plange de mila ca nu a fost iubit, ci chiar crede ca nu merita si nu a meritat sa fie. De asta zic ca in cazurile astea, trebuiesc sterse si corectate niste lucruri fundamentale din personalitatea acelui om.
In orice caz, buna conversatie. Mintea si modul in care se dezvolta sunt fascinante. Atunci cand un comportament pare ca nu are sens e interesant sa afli ce l-a creat. Eu nu sunt pe domeniu dar am mai cercetat ca sa inteleg oamenii mai bine.
La cum încurajează „societatea”/„sistemul” înlocuirea în defavoarea reparației, inclusiv în relații (se pare că și prietenii/soțul/părinții au devenit niște bunuri de consum, perfect înlocuibile) nu prea e de mirare că sunt tot mai puține relațiile care durează...
La mine, la țară, se zicea de câte un cuplu că „ au mâncat un car de sare laolaltă”. Mă întreb, la cum merge societatea, peste câteva zeci de ani vor mai exista cupluri de care să se poată spune așa ceva? Mă tem că nu...
Gica, mie mi se pare ca e destul de simplu, s-a schimbat interesul societatii. Inainte, pe vremea bunicilor si parintilor nostri societatea avea interesul ca oamenii sa stea impreuna, sa se ajute unii pe altii, ca nu avea cine altcineva sa ii ajute. Un cuplu era mai util social decat doi oameni separati.
Insa acum se pare ca societatea e mai bucuroasa sa aiba oameni singuri, vulnerabili, anxiosi, dispusi sa accepte pe nemestecate bullshitul autoritatilor.
Asta e , din păcate, foarte adevărat! Dintotdeauna oamenii au fost conduși mai ușor dacă se temeau de cineva/ceva. De la pedeapsa zeilor, la bolșevici, covid sau, mai nou, ”vin rușii”, cât timp oamenii se tem, îi poți controla ușor. Iar presa stimulează și amplifică teama, la solicitarea „oficialului” (care plătește). Cum zicea un unchi bătrân: „ Cum mână ciobanul oile? Cu câinii! De ce? Pentru că oile se tem de câini și cânii ascultă de cioban!”
Ce îmi plac chestiile astea cu green flag și red flag, fascinant. Totodată, traumele din copilărie ne afectează, de la generație la generație, de ex, chiar îmi place ca în media se vorbește despre traumele generaționale, depresie și singurătate - din nou, partea progresistă din mine, susține importanța sănătății mintale, da adevărat ca, în multe cazuri e doar vorba de victimizare și de dorința arzătoare pt validare, ceea ce nu este in regulă. Iar când vine vorba de relații, se exagerează și în media cu “you should not date him/her if she/he does..” bla bla sau chiar și tu. Lumea dating-ului s-a schimbat, bineînțeles lumea s-a schimbat, există o abundență în aplicații de dating, de toate felurile, vorbești cu 10 deodată, intri pe social media și vezi cuplurile alea perfecte, după video uri cum ar trebui să fie un bărbat sau o femeie, devii nesigur pe tine și evident, trist. Avem abundență la singurătate și nesiguranța. După vezi scris în toate cărțile “communication is key”, toată lumea COMMUNICATION IS KEY și când vine vorba de o problemă sau de ceva ce ne deranjează, nu, nu există, e red flag 🚩 descarci la tinder și gata, ai rezolvat problema. Social media și pornografie îți mănâncă cheful de viață și hrănește dorința de singurătate. Oricum, multe de discutat. Mișto tema.
Foarte fain scris, foarte fain comentat de catre cei de-aici - foarte trist adevarul din spatele tuturor acestor cuvinte. Societatea tinde tot mai mult catre un consumerism absolut, din care va rezulta disolutia societatii insasi, redusa la simpla suma a indivizilor ei, o masa de manevra - si-atat.
Acum câteva zile, Primăria din orașul meu mic de provincie, a premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Au fost suficienți comentatori care să spună ca e o pierdere de vreme și că de ce trebuie să aplaudăm această "performanță", care de fapt nu e o performanță, decât pentru rudele apropiate. Dar din punct de vedere al principiului reparației, cum să nu te gândești câte petice, suruburi, nituri, sârme și alte cele, au legat zilele a doi oameni? Măcar pentru stimularea industriei naționale să îî aplaudăm...
Foarte fain post, ar iesi o poveste buna pe tema asta. Hmmmm! Din pacate in ciuda 'abundentei' de prieteni multi oameni se simt mai singuri ca niciodata, poate tocmai din cauza superficialitatii relatiilor ...
Se simt singuri si mai ales nesiguri. Pentru ca 'deep down' fiecare stie ca poate fi inlocuit foarte usor.
De acord ca se exagereaza pe tema cu "oamenii toxici", dar un parinte narcisist iti poate distruge viata. Problema e ca te lasa cu niste sechele si moduri de gandire adanc inradacinate inca din copilarie care te vor face sa comiti niste greseli imense in viata daca nu le adresezi. Ca sa nu mai zic de calvarul absolut care e copilaria cu un parinte narcisist. Inveti sa te dispretuiesti pe tine, ca totul e vina ta si ca nu ai voie sa fii fericit, doar pentru a-i face pe plac parintelui narcisist, care colac peste pupaza, te santajeaza emotional in ultimul hal. Gandeste-te ce efecte nasoale are asta asupra unui copil, cand oamenii care aveau datoria sa il invete despre viata, il invata cum ca nu merita nimic, ca iubirea e primita doar daca e folositor, altfel e aruncat la gunoi si nu care cumva sa indrazneasca sa se bucure de ceva. Unele dintre cartile astea sunt foarte folositoare pentru oamenii care au trecut prin asa ceva pentru a invata cum sa se redreseze.
Parintii au propriile lor limite si fisuri de personalitate. Total de acord cu tine ca un parinte narcisic nu e o fericire.
Insa atunci cand esti adult nu mai traieste parintele narcisic (sau alcoolic, sau psihopat sau altceva) in locul tau, ci tu iti traiesti propria viata asa cum te pricepi si ai chef. Fara parintele narcisic, pe care poti sa il vizitezi de doua ori pe an sau sa il eviti cu multa grija pentru tot restul vietii daca asta iti doresti cu adevarat.
In loc sa te concentrezi pe parintele si copilaria care n-au fost asa cum ti-ai fi dorit tu si care nu s-au aflat niciodata sub controlul tau, poti sa te concentrezi pe prezent si viitor, care se afla in foarte mare masura sub controlul tau. Stiu ca suna a cliseu, dar chiar asa este. 😊
Unele din cartile acestea au parti utile, nu te contrazic, am citit si eu cateva inainte sa imi pierd rabdarea cu ele, insa cartile acestea dau si un mesaj profund gresit (sau "toxic" cum se zice astazi 🙃): le spun adultilor ca ei nu au nicio vina, ca parintii, copilaria, lipsa de iubire, patriarhatul etc sunt de vina pentru nefericirea lor si astfel multi oameni raman cu impresia gresita ca ei nu au nicio responsabilitate si nicio posibilitate. Adica deprind o mentalitate de victima si lipsa de agentie pentru tot restul vietii.
E multa propaganda progresista despre patriarhat, sexism, rasism etc, iar aceasta nu iti ofera tie nicio solutie, pentru ca e ca si cum ai lua niste morfina cand ai picioarele rupte fara sa mai faci nimic. Am observat cum intotdeauna “solutiile” se rezuma la “sa se ocupe statul si de X”, si desigur trebuie sa mai taxam si in cele din urma sa abolim si capitalismul. Intotdeauna trebuie sa ti se mai taie din libertate.
Referitor la “cliseu”, este clar adevarat. Aceea este gandirea pe care trebuie sa si-o dezvolte o persoana care a trecut prin ce ziceam mai devreme. Acea zona fiind destinatia, calatoria pana la ea poate fi destul de grea, si eu as spune ca aproape imposibila fara o harta sau niste indrumari. Odata ce ti-ai insusit acele tipare de gandire si comportament, dezvoltate subconstient pentru a supravietui in mediul din copilarie, este dificil sa te dezveti pentru ca va trebui sa practici introspectie la greu si sa stii cum si ce sa corectezi. Gandeste-te ca va trebui sa iti stergi “cei sapte ani de acasa” si sa ii inlocuiesti cu tipare sanatoase. E ca si cum ai vrea sa schimbi fundatia unei case, dificil dar nu imposibil. Aici as zice ca intervin “harta” si indrumarile pe care le poti obtine din cartile de care vorbeam, de la un psiholog bun sau de la un preot. E important sa intelegi de ce s-a intamplat ce s-a intamplat, ceea ce este explicat intr-o carte buna, iar daca incepe sa dea vina pe capitalism, sexism, etc atunci e de aruncat la gunoi.
Oricine altcineva care spune cum trebuie sa schimbam X, trebuie sa facem Y in societate la nivel de stat, etc, vrea doar sa profite de pe urma ta. Te va mentine in starea de “victima neajutorata” pentru a te putea manipula in scopuri materiale si politice.
As mai vrea sa precizez ca nu m-am referit la parintii care chiar isi iubesc copiii, dar au mai facut si greseli. Toata lumea greseste, e imposibil sa nu gresesti mai ales cand vine vorba de educatia unui copil. Important e sa tina la copiii lor si sa ii pregateasca pentru viata. Un parinte narcisist, pe de alta parte, se va pune intotdeauna pe sine pe primul loc, copiii si oricine altcineva vor fi intotdeauna pe locul doi. Pentru narcisisti alti oameni nu exista decat pentru a-i satisface pe ei si pentru a-i face sa se simta superiori. Un asemena om in rolul de parinte isi va creste copilul ca pe un sclav in esenta. Nu va cauta sa il dezvolte si sa il educe pentru viata, ci doar il va tine in viata si se va folosi de el pentru a se simti superior. Oamenii normali isi iubesc cainii infinit mai mult decat isi iubesc narcisistii copiii. E chiar interesant cum cineva care a crescut asa nu isi va plange de mila ca nu a fost iubit, ci chiar crede ca nu merita si nu a meritat sa fie. De asta zic ca in cazurile astea, trebuiesc sterse si corectate niste lucruri fundamentale din personalitatea acelui om.
In orice caz, buna conversatie. Mintea si modul in care se dezvolta sunt fascinante. Atunci cand un comportament pare ca nu are sens e interesant sa afli ce l-a creat. Eu nu sunt pe domeniu dar am mai cercetat ca sa inteleg oamenii mai bine.
La cum încurajează „societatea”/„sistemul” înlocuirea în defavoarea reparației, inclusiv în relații (se pare că și prietenii/soțul/părinții au devenit niște bunuri de consum, perfect înlocuibile) nu prea e de mirare că sunt tot mai puține relațiile care durează...
La mine, la țară, se zicea de câte un cuplu că „ au mâncat un car de sare laolaltă”. Mă întreb, la cum merge societatea, peste câteva zeci de ani vor mai exista cupluri de care să se poată spune așa ceva? Mă tem că nu...
Gica, mie mi se pare ca e destul de simplu, s-a schimbat interesul societatii. Inainte, pe vremea bunicilor si parintilor nostri societatea avea interesul ca oamenii sa stea impreuna, sa se ajute unii pe altii, ca nu avea cine altcineva sa ii ajute. Un cuplu era mai util social decat doi oameni separati.
Insa acum se pare ca societatea e mai bucuroasa sa aiba oameni singuri, vulnerabili, anxiosi, dispusi sa accepte pe nemestecate bullshitul autoritatilor.
Asta e , din păcate, foarte adevărat! Dintotdeauna oamenii au fost conduși mai ușor dacă se temeau de cineva/ceva. De la pedeapsa zeilor, la bolșevici, covid sau, mai nou, ”vin rușii”, cât timp oamenii se tem, îi poți controla ușor. Iar presa stimulează și amplifică teama, la solicitarea „oficialului” (care plătește). Cum zicea un unchi bătrân: „ Cum mână ciobanul oile? Cu câinii! De ce? Pentru că oile se tem de câini și cânii ascultă de cioban!”
Ce îmi plac chestiile astea cu green flag și red flag, fascinant. Totodată, traumele din copilărie ne afectează, de la generație la generație, de ex, chiar îmi place ca în media se vorbește despre traumele generaționale, depresie și singurătate - din nou, partea progresistă din mine, susține importanța sănătății mintale, da adevărat ca, în multe cazuri e doar vorba de victimizare și de dorința arzătoare pt validare, ceea ce nu este in regulă. Iar când vine vorba de relații, se exagerează și în media cu “you should not date him/her if she/he does..” bla bla sau chiar și tu. Lumea dating-ului s-a schimbat, bineînțeles lumea s-a schimbat, există o abundență în aplicații de dating, de toate felurile, vorbești cu 10 deodată, intri pe social media și vezi cuplurile alea perfecte, după video uri cum ar trebui să fie un bărbat sau o femeie, devii nesigur pe tine și evident, trist. Avem abundență la singurătate și nesiguranța. După vezi scris în toate cărțile “communication is key”, toată lumea COMMUNICATION IS KEY și când vine vorba de o problemă sau de ceva ce ne deranjează, nu, nu există, e red flag 🚩 descarci la tinder și gata, ai rezolvat problema. Social media și pornografie îți mănâncă cheful de viață și hrănește dorința de singurătate. Oricum, multe de discutat. Mișto tema.
Foarte fain scris, foarte fain comentat de catre cei de-aici - foarte trist adevarul din spatele tuturor acestor cuvinte. Societatea tinde tot mai mult catre un consumerism absolut, din care va rezulta disolutia societatii insasi, redusa la simpla suma a indivizilor ei, o masa de manevra - si-atat.