Poveste despre cel mai bun parc posibil

Se spune ca undeva intr-o tara indepartata, intr-un oras indepartat oamenii s-au hotarat ca orasul lor are nevoie de un parc.

Si pentru ca nu se puteau decide cum anume trebuie sa arate parcul si mai ales aleile s-au hotarat sa apeleze la experti si sa organizeze un concurs pentru organizarea parcurilor si aleilor.

Au ales trei specialisti, trei arhitecti terasieri, cu CV-uri impresionante, fiecare avand o filosofie aparte in ceea ce priveste constructia unui parc si a aleilor.

Toti arhitectii erau de acord ca un parc reprezinta o schimbare majora in viata locuitorilor insa fiecare vedea aceasta schimbare in felul lui. Fiecare arhitect apartinea unei scoli de arhitectura renumita si fiecare vedea foarte diferit legatura dintre arhitect, arhitectura si beneficiari.

Primul arhitect, elitist si autoritar considera ca anii indelungati de studii si experienta sa indelungata ii dau dreptul sa stie el cel mai bine decat orice locuitor cum ar trebui sa arate parcul ideal. Iar locuitorii doar pentru aceea il platesc, pentru a beneficia de profesionalismul si experienta sa. Asa ca a trecut direct la treaba, fara sa intrebe pe nimeni nimic, a construit alei frumoase, desenate in curbe gratioase, gandite sa dea senzatia de armonie si echilibru atunci cand oamenii se vor plimba meditand prin parc.

Si-a terminat treaba iar apoi a plecat multumit, neinteresandu-l prea mult parerea locuitorilor ignoranti si carcotasi dar care sigur ii vor multumi intr-o zi.

Al doilea arhitect credea in puterea dialogului si comunicarii. Ba mai mult, in sinea lui se considera un adevarat expert in comunicare si in explorat nevoile oamenilor. Asa ca s-a asezat in locul viitorului parc cu un carnetel in mana si discuta cu toti cei care treceau pe acolo, intrebandu-i cam cum ar vedea ei parcul si pe unde si-ar dori sa treaca aleile parcului. Unii voiau alei cat mai lungi, altii cat mai scurte, altii cat mai putine, pentru a pastra aerul de salbaticie al parcului.

Arhitectul a petrecut multe zile tot ascultand pasurile locuitorilor dar in cele din urma a obosit si a facut tot de capul lui avand insa constiinta impacata ca a consultat indelung oamenii. Ca un adevarat expert in comunicare ce era. "Este schimbarea pe care si-au dorit-o ei" spunea adesea. A terminat parcul si astepta pareri de la oameni, ignorandu-i pe carcotasi si discutand bucuros cu cei care erau de acord cu el.

Al treilea arhitect a trecut imediat la treaba fara sa intrebe pe nimeni nimic, a schitat parcul in punctele lui esentiale, l-a inconjurat cu un gard, i-a dat o forma iar apoi l-a sapat temeinic pe toata suprafata. Iar la sfarsit a disparut pur si simplu fara sa spuna un cuvant.

Nimeni nu intelegea nimic iar oamenii erau de-a dreptul furiosi ca trebuie mai nou sa isi croiasca drum prin pamantul proaspat sapat.

"Cel putin primul a facut alei frumoase chiar daca puse prost" spuneau unii.

"Al doilea macar s-a obosit sa intrebe oamenii ce vor, chiar daca in final a facut tot cum a vrut el" spuneau altii.

"Acesta este un ciudat. N-a facut nimic si nu ne-a intrebat nimic si a disparut fara sa zica nimic." se plangeau altii.

Zilele treceau, oamenii in drumurile lor intre casa, magazine si locurile pe unde mai mergeau croisera poteci care batatorisera pamantul sapat de arhitectul ciudat.

Pe langa potecile facute de ei in drumurile lor crescuse deja o iarba inalta si frumoasa, pesemne un soi bun cultivat de arhitect atunci cand sapase pamantul.

Le mai trecuse intre timp si supararea, potecile erau bune iar iarba era frumoasa.

Si intr-o buna zi arhitectul disparut s-a intors cu o echipa de muncitori care s-au apucat sa pietruiasca potecile facute de oameni, transformandu-le in alei largi si frumoase, cu banci pe margini si cu porti la marginea parcului, acolo unde se terminau.

Si atunci oamenii au inteles ca arhitectul care nu facuse alei gratioase si nici nu ii intrebase nimic construise de fapt cel mai bun parc posibil, cu cele mai bune alei posibile, exact asa cum si-ar fi dorit cu totii. Aleile urmareau firesc drumurile cele mai frecvente ale oamenilor dintr-o parte in alta a parcului, cele mai circulate erau mai late, cele mai putin circulate erau mai inguste. Era de fapt solutia LOR pe care arhitectul o scosese la lumina si o consolidase.

Asa ca au hotarat ca arhitectul ciudat a castigat consursul de cel mai bun parc posibil.

Si am incalecat pe o sa si v-am spus povestea aleilor asa.