Poate deveni Substack noul Facebook?
spoiler alert: da, poate
Am tot vazut in ultima vreme pe Notes oameni ingrijorati ca Substack ar putea deveni o retea de socializare ca oricare alta. Cu alte cuvinte, o mlastina toxica cum sunt acum Facebook, Twitter, IG, Bluesky, Gab etc. O mlastina de irelevanta, de content mizerabil si polarizat in jurul temelor dictate de jupanii momentului, ba vaccinism, ba transgenderism, ba climate scare, ba ucrainism, trumpism, sorosism, all the goodies.
Odata cu irelevanta si polarizarea vin la pachet si reclamele, adica un content si mai mizerabil si de neevitat din moment ce iti este prescris obligatoriu de overlorzii platformei. Sigur, in afara de situatiile in care platesti ca sa nu il vezi, ca pe Twitter.
Si odata cu contentul ieftin si polarizarea vin si trollii, prajitii aia cu cap de caine la poza de profil care te injura pentru ca nu ai aceleasi pareri cu ale lor. Sau doar pentru ca indraznesti sa ai pareri in general. Pentru mine cam asta a fost experienta social media din ultimii ani, un fel de inot intr-un ocean plin de gunoi, plin de sticle de plastic si pete de ulei, de content prost, de reclame iritante si suferind tot timpul de bullying din partea algoritmului.
Mi-a fost desfiintat contul de Instagram pe care nu postam mai nimic doar pentru ca am refuzat sa imi fac o poza cu un carton in fata pe care sa scriu niste cifre. No joke, asta si-a dorit la un moment dat Instagram de la mine, sa-mi fac o poza Escobar-style si sa le-o trimit lor. Am refuzat si mi-au desfiintat contul. Pam-pam.
Mi-a fost suspendat contul de Facebook de cateva ori pentru posturi banale, de exemplu un share la un clip cu oameni relaxati pe plaja unde algoritmului i s-a parut ca era prea multa piele. Da, asa e pe plaja, e cu piele, taica, pe plaja oamenii nu stau in palton.
Twitter a decis ca doar 2-3 din cei 1000 de urmaritori ai mei mai pot vedea ce postez eu daca nu platesc un abonament. Nu platesc abonament, postez degeaba, doar asa, ca sa ventilez. 🤣
Toate acestea au fost pentru mine bune motive acum vreo doi ani sa ma mut pe Substack cu arme, bagaje, prejudecati si vise si sa nu mai ma uit niciodata inapoi.
Si da, la fel ca si oamenii de care vorbeam mai devreme si eu m-am intrebat des daca exista riscul ca oaza social media numita Substack sa devina o noua hazna Facebook-grade.
Am asistat cu inima cat un purice la fiecare functie noua introdusa de Substack care indeparta Substack de la misiunea lui initiala (de a oferi continut long-form cu zero reclame) si de a-l apropia de toate celelalte retele de socializare: micro-blogging ca pe Twitter, live-uri ca pe Facebook, podcasturi ca pe TikTok.
Am incercat sa imi spun mie insumi, asa cum le spun adeseori clientilor mei, ca sunt victima unor erori cognitive, ca dramatizez, catastrofizez, absolutizez, ca inventez pericole care nu exista.
Si totusi, da, Substack poate deveni noul Facebook. Asta se va intampla nu din cauza instrumentelor noi cu care Substack copiaza platformele mai vechi (pana la urma daca nu le vrei nu le folosesti) ci in momentul care overlorzii platformei vor decide sa bage reclama si sa decida care publicatii merita promovate si care nu. Nici nu mai conteaza criteriile.
Acum cateva zile am avut un moment de soc si groaza despre cum ar putea arata viitorul distopic al Substackului devenit un toxic wasteland ca oricare alta platfoma social media.
Reciteam un post recent de-al meu in cautare de virgule si cratime puse de-a-n-pulea (am si eu o preocupare obsesionala cu cratimele, am pierdut prieteni din cauza asta, “pleaca ma de-aici cu cratimele tale”) si vad pe pagina mea niste recomandari de noi veniti pe taramul Substackului. Nu ma intelegeti gresit, lista mea de recomandari de pe Substack e mai lunga decat conturile lui Zelenski, iubesc sa recomand publicatii care imi plac.
Atata doar ca Substack bagase pe paginile mele pe niste unii pe care nu doar ca nu i-as recomanda niciodata nimanui ci mi-e sila de ei si lumea pe care ei o reprezinta. Niste scriitornici wannabe fara har, mutati de curand pe Substack, ca poate-poate mai iese de un piscot si aici.
Recomandarile erau facute print-un tab numit “related”. Cu alte cuvinte, un fel de reclama nedorita, bagata pe usa din dos pe paginile mele. Am cautat febril vreun buton de opt-out in settings, evident ca nu exista asa ceva. Am luat robotul Substack la suturi, sa imi spuna adevarul. Mi-a zis ca habar n-are si ca ma agit eu degeaba, ca votantii lui Georgescu. Am incercat sa contactez un angajat Substack, dar astia sunt putini, pretiosi, ocupati si raspund greu. In cazul meu n-au raspuns deloc.
Am facut cateva teste si am gasit varianta romaneasca a lui “ii pui o sarma si merge”. La posturile care au si un pic de paywall tabul care baga in viata mea “doneaza si tu 3%“ dispare. Ordinea universului si igiena modestului meu blog sunt restabilite.
Atata doar ca eu nu imi doresc ca toate paginile mele sa aiba paywall. Paywall-ul impiedica comentariile si ucide dialogul. Iar daca Substack poate decide in orice moment ca pe paginile mele isi pot face loc recomandari catre publicatii imunde pe care eu nu le-as citi si nu le-as recomanda nici altora inseamna ca in orice moment reclama nedorita, mizerabila, Facebook-style poate intra in viata noastra. Adica Substack poate deveni noul Facebook.
Intre timp tabul cu “related” a disparut. Adica eu cel putin nu il mai vad nicaieri. Am si scos paywall-ul pe care il bagasem in disperare la toate posturile recente. Dar senzatia de oaza social media in care pot sa ma relaxez a disparut. Acum STIU ca Substack se poate twitteriza in orice moment. Am dovada.
Concluzia? N-am nicio concluzie. Ma bucur de Substack asa cum este el acum. Traiesc in prezent. Imi fac backup-uri cu religiozitate. Lucrez la o varianta simpla in care sa am o copie 1:1 la actualul site care se actualizeaza automat si pe care sa ma mut in treizeci de secunde daca situatia o cere.
Asa ca daca intr-o buna zi vizitati ca de obicei site-ul vostru favorit irlanda.ie si vi se pare ca arata un pic diferit ca de obicei sa stiti ca overlorzii Substack au vrut de la yours truly o poza Escobar-style cu un carton in fata si au primit placute suedeze in schimb. Si ramanem pe aceeasi irlanda.ie cu care ne-am obisnuit, zero calorii, gust maxim.
Voi aveti un plan B pentru Ziua Cand Apare Reclama Pe Substack? 😊
La plecare să nu uitați să mai lăsați puțin lumina aprinsă pe această pagina ca să vă putem găsi și noi ceilalți, că altfel orbecăim prin cotloanele internetului în căutarea spiridușului verde irlandez.
N-am vazut inca "related" dar posibil sa nu-l fi vazut si pentru ca am blocker built-in in browser (acum imi arata ca a blocat 22 de trackeri si ad-uri doar pe pagina asta, probabil asa e peste tot in Substack pentru ca au model de business agresiv in care monitorizeaza orice miscare). Anyway, nu ma mira, probabil ca o sa apara tot felul de "noutati". Avantajul pe care il vad la Substack e ca articolele pleaca de pe blog direct in inbox-ul subscriber-ilor, fara middle-man gen social media care sa aiba algoritmi si promovare prioritara platita. Cu alte cuvinte, cui ii place da subscribe, cui nu va da unsubscribe si asta e. Da, Facebook e plin de reclame si "nu se mai vede om cu om" din cauza algoritmului. Azi mi s-a parut ca si pe Twitter erau cam multe reclame, "semne bune" ca merge treaba. Si da, Victor, ma uit direct pe profilul tau ca sa vad ce postezi, altfel nu prea apari. In ce priveste planul B, toate articolele de aici de pe Substack le am salvate pe email, ca imi trimite si mie site-ul un email de fiecare data cand pun articol nou, "ca sa nu uit ca l-am scris". Asa ca, practic, am tot ce am scris pe email, arhivat intr-un folder. Apoi, tot ce pun aici apare prima data pe blogul cel vechi, asa ca e in dublura si acolo. Asta nu e vazut bine de Google Search si nu e in "bunele practici" de SEO, dar cine se mai uita la asta in ziua de azi?! Cand o sa apara reclame pe Substack, le voi tolera o vreme; pe WordPress, cand eram acolo, le-am tolerat ani de zile. Cum imi place ideea de blog care trimite email-uri la fiecare postare, si toti subscriberii culesi de pe WordPress sunt acum cu mine aici, nu cred ca ma mai misc de aici prea repede. Dar daca totul se duce la vale, eu sunt asumat: primul articol pe care l-am scris aici are o poza cu un tip care scrie caligrafic cu apa pe jos, si ramane ce a scris doar pana se evapora apa. Cam asa e si ce fac pe internet: azi e, maine nu mai e. Ramane doar emotia, ce au simtit oamenii care m-au citit, eventual o gluma sau o prostie. :-)