In copilarie, un nene urât si rau mi-a furat pistolul mitraliera rusesc. Era de jucarie, cu lumini si sunete, o bijuterie. N-a mai fost nimic de luat inapoi acolo.
.
Si trei baieti mai mari si rai mi-au furat sapca cu Chicago Bulls. N-a mai fost nimic de luat nici de-acolo :)))
Hai, ca partea cu pistolul pe care nu il mai vrei acum o pot intelege. Dar de ce nu ai acum o alta sapca cu Chicago Bulls? Macar asa, de corazon, sa o tii in cui si sa te uiti la ea. 😊
Mie mi au luar r-ul. M au dus la logoped sa mi corecteze rârâiala. Dar am vorbit corect doar pentru răsplata care erau niște bombonele. Mi l am luat rapid înapoi 😇
Cei care mi-au furat din copilarie au ajuns la "cosul de gunoi" (emotional vorbind), ala unde arunci obiectele beyond repair, alea la care ai renuntat si pentru care nu mai exista nici o speranta. Asa cum nu te duci in gunoi, in tomberonul de afara, ca sa cauti ceva si sa recuperezi, tot asa artizanii suferintelor mele de la inceputul vietii, aia care au ales prost pentru mine si in numele meu, nu mai au parte de disponibilitatea mea emotionala. Mi-a fost greu sa satisfac exigentele lor prin comportament "cuminte", perfectionism la invatatura, sacrificarea exprimarii emotiilor, traitul cu rusini si vinovatii care mi-au fost puse in carca de spiritul lor critic excesiv. In final, tot eu "nu am fost suficient de bun" si, in consecinta, nici cu mare iubire de la ei nu m-am ales... Mi-a trebuit jumatate din viata si o biblioteca de psihoterapie ca sa imi dau seama singur de toate astea si sa am puterea de a decide emotional (ca rational, din varful buzelor sau la nervi, toata lumea poate) sa ii arunc pe toti la acea deja legendara pubela (chiar m-am dus acolo la gunoi, melodramatic si simbolic, si mi-am zis ca asa cum nu iau gunoiul inapoi de acolo, tot asa nu ii mai aduc niciodata in sufletul meu - a sunat ca un blestem, oricum a avut intensitatea unuia). In final am supravietuit, asa singur dar macar nu in proasta companie; asa supravietuiesc si acum. Ma mai critic in sinea mea (ca introiectiile inca lucreaza) si uit uneori sa fiu alaturi de mine sau de cei dragi, dar nu se mai poate fura/lua de la mine nimic acuma, poate si pentru ca nu mai dau la schimb nimic. Asta ca sa raspund la intrebarea legata de cei care au furat "ceva" in copilarie. In ceea ce priveste furturile astea simple, banale, nimeni nu a indraznit sa imi fure ceva candva, nu imi aduc aminte. Probabil ca am fost tot timpul prudent, hiper-atent, organizat, "cuminte", dupa cum spuneam mai sus...
"artizanii suferintelor mele nu mai au parte de disponibilitatea mea emotionala. "
Foarte frumos spus.
Multa vreme cam tot pe acolo am fost si eu. Nici acum nu sunt departe. Insa intre timp unii artizani s-au dus pe Vesnicele Plaiuri ale Vanatorii si eu am mai facut pace cu trecutul. De dragul meu, nu de dragul lor. Ceea ce iti urez si tie. 😊
sora mea e stângace, și a fost lăsată să fie așa când tata s-a prins că învățătoarea încerca să o aducă 'pe drumul ăl bun'. Fiind un ardelean morocănos, bănuiesc că s-a uitat la ea într-o dungă, și a speriat-o. Slavă Domnului, că e fată faină, era păcat să se chinuie cu asta. Mi-a plăcut tare povestea cu casa bunicilor. Are ceva din poveste noastră, dar destul de departe.
My Gosh! Cat de frumos, da, da frumos! Eu tot lucrez la recuperat scrisul, si incet, incet cu fiecare post recuperez cate putin! 🫡
In copilarie, un nene urât si rau mi-a furat pistolul mitraliera rusesc. Era de jucarie, cu lumini si sunete, o bijuterie. N-a mai fost nimic de luat inapoi acolo.
.
Si trei baieti mai mari si rai mi-au furat sapca cu Chicago Bulls. N-a mai fost nimic de luat nici de-acolo :)))
Hai, ca partea cu pistolul pe care nu il mai vrei acum o pot intelege. Dar de ce nu ai acum o alta sapca cu Chicago Bulls? Macar asa, de corazon, sa o tii in cui si sa te uiti la ea. 😊
Pfoai!!! Trebuie să-mi caut șapca cu Chicago Bulls acum. :))
Voi ati tinut cu totii in copilarie cu aceeasi echipa??
Mie mi au luar r-ul. M au dus la logoped sa mi corecteze rârâiala. Dar am vorbit corect doar pentru răsplata care erau niște bombonele. Mi l am luat rapid înapoi 😇
Dada, logopezii sunt alti hoti binecunoscuti. Name & shame!
Cei care mi-au furat din copilarie au ajuns la "cosul de gunoi" (emotional vorbind), ala unde arunci obiectele beyond repair, alea la care ai renuntat si pentru care nu mai exista nici o speranta. Asa cum nu te duci in gunoi, in tomberonul de afara, ca sa cauti ceva si sa recuperezi, tot asa artizanii suferintelor mele de la inceputul vietii, aia care au ales prost pentru mine si in numele meu, nu mai au parte de disponibilitatea mea emotionala. Mi-a fost greu sa satisfac exigentele lor prin comportament "cuminte", perfectionism la invatatura, sacrificarea exprimarii emotiilor, traitul cu rusini si vinovatii care mi-au fost puse in carca de spiritul lor critic excesiv. In final, tot eu "nu am fost suficient de bun" si, in consecinta, nici cu mare iubire de la ei nu m-am ales... Mi-a trebuit jumatate din viata si o biblioteca de psihoterapie ca sa imi dau seama singur de toate astea si sa am puterea de a decide emotional (ca rational, din varful buzelor sau la nervi, toata lumea poate) sa ii arunc pe toti la acea deja legendara pubela (chiar m-am dus acolo la gunoi, melodramatic si simbolic, si mi-am zis ca asa cum nu iau gunoiul inapoi de acolo, tot asa nu ii mai aduc niciodata in sufletul meu - a sunat ca un blestem, oricum a avut intensitatea unuia). In final am supravietuit, asa singur dar macar nu in proasta companie; asa supravietuiesc si acum. Ma mai critic in sinea mea (ca introiectiile inca lucreaza) si uit uneori sa fiu alaturi de mine sau de cei dragi, dar nu se mai poate fura/lua de la mine nimic acuma, poate si pentru ca nu mai dau la schimb nimic. Asta ca sa raspund la intrebarea legata de cei care au furat "ceva" in copilarie. In ceea ce priveste furturile astea simple, banale, nimeni nu a indraznit sa imi fure ceva candva, nu imi aduc aminte. Probabil ca am fost tot timpul prudent, hiper-atent, organizat, "cuminte", dupa cum spuneam mai sus...
"artizanii suferintelor mele nu mai au parte de disponibilitatea mea emotionala. "
Foarte frumos spus.
Multa vreme cam tot pe acolo am fost si eu. Nici acum nu sunt departe. Insa intre timp unii artizani s-au dus pe Vesnicele Plaiuri ale Vanatorii si eu am mai facut pace cu trecutul. De dragul meu, nu de dragul lor. Ceea ce iti urez si tie. 😊
sora mea e stângace, și a fost lăsată să fie așa când tata s-a prins că învățătoarea încerca să o aducă 'pe drumul ăl bun'. Fiind un ardelean morocănos, bănuiesc că s-a uitat la ea într-o dungă, și a speriat-o. Slavă Domnului, că e fată faină, era păcat să se chinuie cu asta. Mi-a plăcut tare povestea cu casa bunicilor. Are ceva din poveste noastră, dar destul de departe.
Norocoasa sora ta. Eu n-am avut parte de ardeleanul morocanos-potrivit, ci de ala colaborationist. 😊
Multumesc frumos.