Noi si ei

Imi place ori de cate ori am ocazia sa incep o poveste cu “pe vremea mea”. Una din micile placeri ale vietii. Asa ca ingaduiti-mi sa o fac si astazi. 😊

Deci, pe vremea mea, back in my day, pe vremea comunismului si sinistrei sale sotii, viata sociala, prietenii, familia, colegii se imparteau in mod natural in doua mari categorii, “NOI” si “EI”. Categoriile erau destul de clare pentru toata lumea, nu aveau nevoie de o definitie anume. Nici nu stiu daca am primit vreodata vreo definitie, pur si simplu e o realitate pe care o intelegi si intri in ea.

“Ei” erau toti cei care intr-un fel reprezentau sistemul totalitar. Militianul de pe strada. Profesorul sau seful care erau membri de partid. Unchiul vorbaret pe care il banuiai ca e turnator la Securitate. Paznicul de la orice institutie. Colegii apartinand unor familii care sugeau soseta sistemului, cu beneficiile corespunzatoare.

Erau cu totii “Ei” iar interactiunile cu ei erau pur tehnice, nu te intindeai la glume, povesti de viata sau planuri de viitor.

Iar apoi eram “noi”. Noi fiind toti cei care intr-un fel sau altul nu eram in pat cu sistemul, dar nici neaparat opozanti (ca nu existau asa multi opozanti, cum am vrea sa credem acum) ci doar incercam sa ne balacim intr-o neutralitate calduta, confortabila. Aceea in care mai spuneam un banc cu sinistra sotie, mai comentam o stire auzita pe la un post de radio cu propaganda vestica, mai ne imprumutam unul altuia cate o carte pe care regimul nu dorea sa o citim. Sau o caseta video cu un documentar dubios, diferit de Teleenciclopedia oficiala.

Deci “noi”.

Am crescut in aceasta organizare a societatii intre “ei” si “noi” care mi se parea fireasca, avand grija sa ii evit pe “ei”, ca sa evit problemele si sa relationez cu cei dintre “noi”, unde gaseam intelegere, unde puteam sa ofer un pic de ajutor uneori.

Eram cu totii membrii a doua triburi distincte, aratam la fel, vorbeam la fel, zambeam la fel dar eram fundamental diferiti. Iar greselile in a identifica rapid si corect “apartenenta tribala” puteau fi costisitoare.

Unul din lucrurile care m-au bucurat dupa ce regimul comunist s-a prabusit in 1989 a fost faptul ca putea sa nu imi mai pese de acea identitate tribala ascunsa a oamenilor. Puteam sa zic ceva critic sau doar obraznic despre sistem fara sa mai imi pese de consecinte. Care nu mai existau sau erau doar minore, doar imi iritam interlocutarul, atat.

Iar in cei 30 de ani care au trecut de atunci m-am bucurat de libertatea de a nu fi adeptul narativului oficial sau un entuziast al partidului de la guvernare fara ingrijorarea existentiala a ce-o crede ala din fata mea. Daca e dintre “noi” sau dintre “ei”. Daca era in pat cu regimul era suficient sa stramb nasul cu dezgust si sa imi vad de ale mele. “Noi”, “tribul meu” eram majoritari si ne bucuram de libertatea de a nu ne mai ascunde lipsa de apetit pentru narativul oficial. M-am relaxat pana in punctul in care am inceput sa traiesc cu naivitatea ca “noi” suntem cu totii. Toti oamenii de pe strada. Ca traiesc intr-o lume in care nu mai exista “ei” si “noi”.

Insa stim cu totii ca istoria are un mod ironic de a se repeta. N-as putea sa va dau o data precisa cand s-a intamplat asta dar intr-o zi mi-am dat seama ca am inceput sa traiesc din nou dupa modelul simplu (si atat de functional) al lui “noi” si “ei”.

Am inceput sa ii evit instinctiv pe toti simplutii care faceau propaganda pro-vegana, pro-ecologista, pro-razboaielor de extindere ale US: Irak, Serbia, Ucraina etc. Celor care isi doreau cu ardoare sa imi explice de ce orice ucaz de la Bruxelles este bun iar eu, ca beneficiar al vietii bune care vine de la Bruxelles sunt total nerecunoscator ca nu accept asta.

Incet-incet a crescut agresivitatea celor care intra in categoria “ei”. Pe social media se flutura din nou steagurile ideologiei aflate la putere, chiar sub forma de stegulete la profil. Al Ucrainei, al Israelului, al US etc.

“Ei” de acum iti ureaza din nou, ca si “ei” cei de acum 30-40 de ani sa mergi in Siberia daca nu esti de acord cu narativul oficial. Sau Coreea de Nord. Daca ai opinii. Daca te obraznicesti si gandesti de unul singur, altfel decat iti spune mamaia Ursula.

Iar legile anti-hatespeech care au inceput sa apara in toate tarile Europei dau un plus de credibilitate acestor urari.

Am realizat ca am inceput fara sa imi dau seama sa imi impart pe social media interlocutorii intre “ei” si “noi”. Am cativa dintre “noi”, cu care interactionez des si relaxat. Nu suntem intotdeauna de aceleasi pareri, dar exista un sentiment de solidaritate dat de sentimentul unui pericol pana acum difuz dar din ce in ce mai concret.

Si exista “ei”. Aia care imi ureaza sa ma mut in Rusia pentru ca nu sunt de acord cu ei. “Ei”, cei care fac noile liste ale “dusmanilor poporului”. “Ei“, cei care asteapta aparitia noilor tabere de reeducare. Unde probabil s-ar angaja ca gardieni, cum au fost cei de la Auschwitz, Kolyma sau Pitesti. Viitorii tortionari. Momentan fara job doar cu stegulete la profilul de pe social media.

Noi si ei.