De ce votam?

"Raul cel mai mare" te dezamageste pe loc, cand auzi exit-poll-urile. "Raul cel mai mic" te dezamageste mai incolo, peste cateva luni.

1. Duminica Orbului

Cea mai veche amintire despre votare pe care o am este de acum vreo 50 de ani. Eram copil si in oraselul in care locuiam au aparut pe stalpi niste placaje cu niste moace pe ele. Erau un fel de afise electorale, cred ca de primar sau altceva local, nu sunt sigur. I-am intrebat pe parinti cine sunt aia din afise, nu mi-au raspuns clar, nu ii interesa, nu mergea nimeni la niciun vot. Ce e ala vot? Cred ca era deja un candidat ales si mai ii atasau inca doi pseudo-contra-candidati. Comunistii aveau gustul asta al spectacolului democratic.

Dupa 1990 am trait ca multi alti romani spectacolul intens al primelor alegeri libere. Se bateau copiii cu parintii la propriu, cu pumni si cuvinte grele, se lasa cu divorturi, cu violenta. Alegeri castigate cu un procent ireal de mare Iliescu, nu ca ar fi furat prea mult, ca n-a avut nevoie sa fure, ci pentru cea mai mare parte din votantii din Romania erau acolo, in povestea lui, aia cu strainii care vin sa ne cumpere fabricile. Nu veneau, ca n-aveau chef de investit in fabricile Romaniei post-comuniste, le-au luat cativa ani mai tarziu pe degeaba, ca fier vechi.

In calendarul ortodox duminica in care a fost primul vot postdecembrist era “duminica orbului”. Calendarele au caile lor misterioase de a face misto de noi.

Imi aduc aminte si acum senzatiile si speranta irationala din timpul zilei votarii si disperarea si neputinta de dupa alegeri. M-a obsedat ani de zile sloganul simplu si de impact din promourile electorale ale lui Iliescu: “avem incredere in el“. Imi aduc aminte privirile sfidatoare si batjocoritoare de dupa vot ale celor din generatia parintilor mei, care votasera in mare majoritate cu cripto-comunistii. Mi-a luat ani de zile traiti departe de Romania sa imi mai treaca supararea irationala pe compatriotii mei care votasera diferit decat mine doar pentru ca ei isi doreau altceva si aveau alt set de iluzii decat mine. Pe Iliescu nu mi-a trecut supararea niciodata, cred ca undeva deep down il urasc si acum. Nu pe nonagerarul activ de astazi, care e alert, da interviuri si comenteaza bancurile pe seama lui, din partea mea sa prinda suta dand interviuri, ci pe Iliescu cel de atunci, care imi dadea impresia ca imi fura viata. Nu imi fura nimic, era doar galceava mea cu realitatea. Cei mai multi romani vedeau lumea diferit de mine, de aia au votat cu Iliescu.

2. Dezamagiri imediate vs dezamagiri amanate

Pana acum m-au dezamagit toate alegerile post-decembriste, nu am ratat nicio dezamagire. Majoritatea m-au dezamagit pentru ca au fost castigate de partea pe care eu o consideram raul mai mare, iar doua dintre ele, Constantinescu si primul mandat al lui Basescu m-au dezamagit dupa ce a castigat cine mi-am dorit eu sa castige.

Daca pierzi esti dezamagit pe loc. Daca castigi esti dezamagit un pic mai tarziu.

Raul cel mai mare te dezamageste pe loc, cand auzi exit-poll-urile. Raul cel mai mic te dezamageste mai incolo, peste cateva luni. In cazul meu Constantinescu cand se plangea ca presedinte ca e hartuit de Securitate iar Basescu cand ne-a tinut blocati timp de patru ani in incercarea lui de a scapa de prim-ministrul pe care nu il dorea. In general eu mai tot timpul am tras la alegerile prezidentiale lozul necastigator, mi-a iesit raul cel mai mare.

Cred ca o parte din mine asociaza cumva ideea de vot cu cea de libertate, stiu, o prostie, dar nu pot scapa de ea. Am votat la absolut tot ce se putea vota din ‘90 incoace. Am votat din Germania, am votat din Austria, am votat din Spania, am votat din Irlanda. E o convingere irationala, din fericire una benigna si care se intampla rar, la 4-5 ani odata. Stiu ca votul meu nu inseamna nimic. Stiu ca nu are niciun sens sa imi stric o zi de vacanta cand sunt prin strainatate ca sa caut cea mai apropiata sectie de votare. Si totusi am facut-o de mai multe ori. Cred ca acea parte din mine care inca il uraste pe Iliescu ma indeamna sa merg la vot, ca intr-un ritual personal de exorcizare a fricilor trecutului.

3. De ce votam?

Nu sunt nici ironic, nici retoric, e o intrebare serioasa. La care va invit sa raspundeti si voi, aveti aici formularul de comentarii.

De ce votam? Va rog, nu imi dati raspunsuri de genul “pai asta e esenta democratiei, sefu’, asa functioneaza lucrurile, blabla”, ca sunt plictisitoare.

Stim cu totii ca un singur vot e complet irelevant in the greater scheme of things. Oamenii sunt egoisti. Si totusi in ziua votului oamenii renunta la somn, la citit, la un barbecue si merg la cabina de vot, unde fac ceva ce statistic vorbind nu conteaza.

• Primul si cel mai banal este probabil aspectul identitar. Oamenii voteaza ca sa afirme cine sunt. Cine cred ei ca sunt. Ca sa isi reconfirme lor insisi cine/ce sunt.

  “Sunt pro-european“, “sunt progresist“, “sunt atasat de traditii“, “imi pasa“, “sunt informat“, “salvez planeta/economia/traditiile/etc“ si cate si mai cate bazaconii identitare. Votatul devine un ritual care ii confirma votantului ca este cine crede el ca este. Un ritual cu tot atata impact asupra realitatii ca si ritualurile anti-deochi.

• Al doilea aspect, legat de primul dar un pic diferit este loialitatea de grup. Aia care striga “baa, eu sunt cu aialalti, nu cu tine. Habotnicule, gresitule, primitivule, clase-putine care esti tu. Apartinem unor pesteri si triburi diferite”.

  Asemanator pana la confuzie cu loialitatile de la fotbal: “caine pan’la moarte”, “muie Steaua“ sau “nu e peste ca stavridul, nici echipa ca Rapidul“. Atata doar ca aici, la prezidentiale, fata de fotbal sunt doar doua echipe, foarte temporare si are loc un singur meci, o singura data. Pe 18 mai e meciul, dar stiati asta deja. Evident, cu conditia sa nu isi arate iar muschii CCR-ul, dar divaghez. Ramanem la “muie Steaua”. Alegeti voi care e Steaua voastra.

  Votam pentru ca e un semnal social de afiliere. Si daca n-am avea o lege electorala asa buruienoasa, care sa ne pedepseasca penal daca ne fotografiem buletinele de vot cred ca social media ar fi plina de poze cu cine am votat. Ni le-am pune ca poze de profil pana la viitoarea votare.

• Sa nu uitam apoi de senzatia de putere.

  Multi oameni se simt des lipsiti de putere reala. Te repede vanzatoarea de la Lidl, aia de la Kaufland e si mai obraznica, daca vede ca ai o geanta foto te pune sa iti deschizi geanta, sa vada si ea cum arata un obiectiv foto profesional si cand iesi afara te balacareste parcagiul. De politicieni nu mai e nimic de zis, astia te umilesc de la distanta, nici n-au nevoie sa interactioneze cu tine.

  Dar odata la 4-5 ani tii stampila aia rotunda in mana ca pe un brici cu care ai senzatia ca ii crestezi pe fata pe infami. Laser, frate! Te simti bine cand votezi bine si apasat la cioc, cum zice tatuajul celui mai celebru penis din istoria Romaniei. Apropos, cica l-au distrus invidiosii, iar divaghez.

  Da, sigur, statistic vorbind votul tau nu conteaza. Dar emotional vorbind stampila aia face toti banii. Mie mi-ar placea sa am una acasa, sa ma relaxez stampiland hartii pe care sa le bag apoi intr-o urna.

• cei care au deschis mai tarziu televizorul poate ca voteaza pentru ca si-au vazut in copilarie parintii votand. Voteaza din traditie si dintr-o responsabilitate mostenita.

  Nu stiu cum e asta, eu n-am trait-o, nu mi-am vazut niciodata parintii votand, cand am descoperit eu magia votului locuiam la mare distanta de parinti. Dar imi imaginez ca exista oameni care voteaza din traditie.

• Oamenii mai voteaza ca sa ventileze din frustrari, voteaza din speranta, din mandrie sau din frica. In general din emotii, adica din motive irationale.

• Unii, putini de tot, mai voteaza si din ceea ce psihologilor le place sa numeasca presiunea sociala a grupului. Adica sa nu fie considerati de catre ceilalti lenesi, ignoranti sau abulici. Cunosc personal un om caruia i se rupe de vot dar trece pe la urna asa cum trece sa ia lumina in noaptea de Inviere, desi i se rupe si de biserica. Tot din teama de a nu fi judecat de familie si prieteni.

• Daca as risca sa fiu un pic rautacios as spune ca unii oameni voteaza din pura prostie, pentru ca nu inteleg cum functioneaza statistica. Sau si mai grav, o inteleg gresit. Ei chiar cred ca votul lor conteaza. Si nu inteleg cat de putina diferenta face votul lor in orice scenariu. Este ceea ce am numi iluzia impactului.

De ce votam?

Pe langa toate cele de mai sus (sau impreuna cu ele) votul este un gest simbolic si intim. Ca atunci cand aprindem o lumanare sau vorbim cu voce tare cu o cruce. Stim ca nu are niciun impact, dar ne face sa ne simtim bine.

Votul nu e rational, votul e visceral. Nu votam cu creierul, votam cu stomacul. Votam ca sa exorcizam demoni (muie Iliescu!), votam ca sa putem spune atunci cand se plange vreunu’ de presedinte sa ii putem spune “treaba voastra, voi l-ati votat, voi sa va bucurati de el”, votam cu speranta ca poate se reintroduce materia “Istoria romanilor” in scoala liceu. Ca alte istorii invatam deja. Sunt binevenite, dar ar merge si cea a romanilor. Un titlu bun ar fi “Istoria romanilor. Trezirea din somnul cel de moarte.”

Eu votez cu acelasi sentiment pe care il am cand uneori, rar, cumpar un bilet de loto. Stiu ca sansa e 1/13.983.816, una din paisprezece milioane, dar imi place emotia pe care o am cand se anunta rezultatele si tin biletul in mana.

La fel e si cu votul. Mie imi place sa ascult primele exit-poll-uri stiind ca am tras si eu un bilet. Trageti si voi un bilet la loto pe 18 mai? 😊

P.S. - nu stiu cine a facut cele doua perle cu candidatii, fotografiile de mai sus, le-am gasit pe net. Mi-ar fi placut sa le dau credit, dar pana aflu cui apartin le dau anonime. Ca pe vot. 😊