Nu mi-am făcut niciodată planuri de genul asta , rezoluțiile mele îmi încolțesc in minte tot timpul anului și când ma aștept mai putin. Încerc sa le prioritizez dar mai am încă mult de lucru la asta.
In cazul asta o idee buna ar fi sa tii un jurnal de planuri. Unul dedicat, doar pentru planuri/rezolutii. Le scrii cand apar, scrii cand mai lucrezi la ele, scrii cand le abandonezi.
Am o scuză – am fost bolnav în perioada sărbătorilor și nu mi-am propus nici o rezoluție pentru noul an. De altfel, și sănătos fiind sunt varză la rezoluții de Anul Nou. De fumat n-am cum să mă las că am făcut-o deja așa ca neoamenii undeva în mijlocul anului și fără vreo rezoluție în urmă cu vreo 34 de ani.
Totuși, m-am gândit că ar trebui să fiu și eu în rândul lumii și să am și eu măcar una. Și, cunoscându-mi tăria de caracter m-am gândit să aleg o rezoluție pe care să o și îndeplinesc și în felul ăsta poate îmi mai crește și stima de sine. Așa că mi-am propus să mănânc niște sarmale măcar acum în ianuarie că de sărbători, ciuciu! Și ce credeți? Am reușit, deoarece săptămâna viitoare sunt invitat la sarmale. Eeeiii? 😉
Inseamna ca postul asta nu era pentru tine si pentru Simona. Am vrut sa scriu si eu ceva motivational pentru oameni dezorientati la mijlocul lui ianuarie si nu mi-a iesit. 😁

Nu e o idee rea

😄