Care este zona voastra de (dis)confort?
Cu totii mai folosim din cand in cand expresia “zona mea de confort”. Sau macar ne-a râcâit pe timpan cand o folosesc altii. O expresie pe care o datoram probabil legiunilor de lifestyle coach-i si fabricii ardelene de psihoterapeuti cognitiv-comportamentali. Desi uzata moral si destul de franjurata de la intrebuintare abuziva prin corporatiile patriei expresia “zona de confort“ contine totusi un pic de adevar si anume avem cu totii niste granite in ceea ce priveste comportamentele, initiativa, toleranta la ambiguitate si adaptarea.
Majoritatea celor care vorbesc despre “zona de confort“ o fac ca si cum ar fi o realitate binara, “zona de confort“ vs. “zona de disconfort“. Si uneori ne spun “iesi din zona de confort ca sa obtii ceea ce iti doresti“.
Mie imi place sa vad “zona de confort“ in care traim ca pe un “front” cu trei granite. Cam ca fortificatiile rusesti de la granita cu Ucraina, am inteles ca si acolo sunt tot trei, asa e traditia ruseasca a fortificatiilor, daca pica una sa ramana cu celelalte doua. 😊
1. Zona de confort propriu-zisa.
Aici intra toate situatiile in care ne simtim in elementul nostru. Acasa, familia, prietenii, rutina zilnica. Toate acele lucruri pe care le putem face pe pilot automat sau cu un efort minimal. Zero iritari si zero cazne.
Este zona pe care o preferam in mod evident si care are prostul obicei sa devina treptat tot mai mica.
2. Zona de disconfort acceptabil.
Acceptabil. Moderat sau mic. No biggie.
E acel disconfort cu care suntem perfect impacati pentru ca ne aduce beneficii. Cand stam la o coada zgomotoasa si neplacuta ca sa obtinem ceva ce ne dorim. Cand avem de-a face cu o persoana care nu ne place ca sa obtinem ceva important pentru noi. Cand facem o mica reparatie in casa. Etc.
Atunci cand iesim din zona de confort intram in zona de disconfort moderat. Este zona unde chiar daca nu ne simtim neaparat bine e suportabila. E o granita fina pe care o trecem frecvent.
Evident, fiecare decide pentru sine ce inseamna “moderat”. Pentru mine a sta intr-un spatiu foarte ingust e neplacut dar perfect acceptabil. Pentru o persoana cu claustrofobie insa nu e deloc acceptabil.
3. Zona de disconfort ridicat
Sunt situatiile pe care daca putem le evitam in mod constient. Conflicte. Disconfort fizic intens. Eforturi pe termen lung.
Daca avem ghinionul sa ne nimerim intr-o situatie pe care am categorisi-o drept “zona de disconfort ridicat“ cel mai probabil ii vom face fata dar ne dorim sa iesim de acolo. Iar apoi ne propunem sa o evitam. In general nu ne facem planuri care sa cuprinda prea des situatii pe care le-am considera “disconfort ridicat“.
4. Zona de panica
Aici nu e nevoie de prea multa descriere. Cu totii avem clar in minte cateva situatii care inseamna panica pentru noi. Sunt acele situatii in care daca ne nimerim accidental intram pe pilot automat, nu mai exista decizie rationala. Pilot automat care are un singur scop si anume sa ne scoata de acolo. Un incendiu. Un accident. O agresiune violenta pe strada. Un caine agresiv. Etc.
La fel ca si in celelalte situatii zona de panica e diferita pentru fiecare. Pentru acrofobia mea zona de panica este sa fiu pe marginea unei prapastii sau pe un acoperis inalt fara balustrada si sa ma uit in jos. Pentru altii a fi pe marginea prapastiei e doar o distractie ca oricare alta.
Pentru cineva cu claustrofobie sa fie bagat in tubul unui scaner MRI il duce direct in zona de panica. Pentru alcineva va fi doar un disconfort ridicat. Sau nici macar, poate chiar mic, cine stie?
Daca ati avut rabdare sa cititi cele 555 de cuvinte de pana aici (parol, chiar atatea au fost, le numara automat editorul din Substack 😊) probabil ca va spuneti deja “what the heck? De ce as avea nevoie de o impartire a disconfortului in categorii? Nu mai bine evit orice forma de disconfort si gata?”
Exista un bun motiv pentru care merita sa fim constienti daca o situatie cu care avem de-a face reprezinta disconfort mic, mare sau e de panica. Si anume faptul ca nimic din ceea ce vrem sa obtinem nu se gaseste in zona de confort. Asta stim deja. Nu poti sa faci muschii visati daca stai cu un mojito in mana in hamac la umbra palmierului batran. Credeti-ma, am incercat, nu merge. 😊
Dar multi dintre noi sunt victimele ambitiei si atunci cand isi propun o schimbare sar din hamacul confortului direct in zona de panica. De unde se retrag rapid (panica, remember?) si apoi ajung la concluzia ca schimbarea nu este posibila. Ceea ce este fals. Schimbarea este posibila insa cu pasi mici, penduland intre disconfortul mic si cel ridicat. Nu stand in zona de confort, unde schimbarea nu e posibila si nici in cea de panica, unde iar nu este posibila.
Daca aveti claustrofobie nu incepeti schimbarea prin a va incuia intr-un dulap. N-o sa mearga. Cel mult o sa va extindeti comportamentul fobic si la dulapuri.
Schimbarea este posibila doar in afara zonei de confort dar in apropierea ei.
Si acum intrebarea pe care v-o propun astazi: care este zona voastra de confort? Dar de disconfort acceptabil? Dar de panica?
Daca vreti sa imi spuneti aveti formularul de comentarii mai jos. Sau daca aveti chef de o discutie va astept maine, vineri, la ora 21:00 pe chat sa discutam despre asta.
Yep, si eu am facut recent cunostinta cu un RMN... Nu sunt claustrofob dar a fost ingrozitor. Te simti ca intr-un sicriu, dar in mod prematur, ca nu esti mort inca. Cand am vazut peretele interior la cativa centimetri de ochii mei am vrut sa opresc examinarea (ti se da o para pe care o poti strange in mana si aparatul se opreste automat, ti se spune ca "tu il opresti, nu asistentii" si asa si este). Nu doare nimic dar iti vine sa urli de frica. Departe de zona de confort, asta e sigur. Ceea ce am facut a fost sa inchid ochii voluntar si sa-mi propun sa nu ii deschid indiferent cat urla masinaria in capul meu (chiar urla, pe mai multe tonalitati, esti bombardat cu un camp magnetic capabil sa smulga peretii daca ar fi din fier). Asta e o modalitate de coping pe care am folosit-o cand am plecat prima data in strainatate fara sa stiu pe nimeni: am ales sa fiu "inconstient", "iresponsabil", sa "inchid ochii" la toate pericolele pe care mintea mea mi le crea, motto-ul meu a fost "cu inconstienta, tot inainte!" Am trecut prin viata complet inconstient, ca altfel nu as fi putut face nimic daca m-as fi gandit in fiecare moment la ce fac. Nu recomand copingul asta, presupune sa judeci bine intainte de a te arunca in ceva, dar in momentul in care ai hotarat, devii "orb", "surd", "mut", respingi voluntar (si asumat) orice sugestie din exterior si orice gand anxiogen din interior. Examinarea RMN a durat 45 de minute si eu am perceput-o ca fiind 15 minute (probabil din cauza rabdarii nefiresti ce vine din deformarea mea profesionala). Mi-am ascultat inima facand palpitatii, apoi vasele din cap vajaind, apoi am simtit cum se relaxa musculatura pe mine si imi treceau picioarele prin targa pe care eram (ceea ce e imposibil, nu poti "sa te scurgi" printr-o suprafata metalica, dar asa am simtit), apoi m-am gandit ca as compune o melodie pe refrenul RMN-ului (exista un sunet de baza facut de pompa de azot a RMN-ului care este foarte cool, ar iesi ceva rock super tare, David Gilmore de la Pink Floyd a compus o melodie pe tema folosita la anuntatul trenurilor in toate garile din Franta, deci se poate). Si am rezistat tentatiei de a deschide ochii si a verifica... Sa verific ce? Un zid la cativa centimetri de mine? Un cavou metaforic? Pe la jumatatea examinarii a intrat asistenta sa imi injecteze substanta de contrast. Am mintit ca sunt bine dar nu am deschis ochii. Am vrut sa o linistesc pentru ca mi s-a parut agitata, se pare ca si "din mormant" am grija de sentimentele si emotiile altora, asta vis-a-vis de cata identificare proiectiva pot genera in situatii de stres (ulteior am descoperit ca eram rosu ca un rac de la stres, am iesit din RMN cu ochii rosii ca un vampir, asistenta probabil a crezut ca am facut infarct si m-a intrebat ca sa se asigure ca sunt viu). Mno, am sismtit nevoia sa scriu asta, poate va folosi cuiva. Referitor la zona mea de disconfort, ea nu se suprapune aproape deloc cu a celorlalti, in sensul ca sunt capabil sa fac lucruri pe care altii nici nu le-ar concepe, dar si invers, nu am putut face lucruri care au fost usoare pentru toti ceilalti. Consider ca am o zona de disconfort mult mai mare decat a majoritatii, mai ales si prin prisma meseriei, dar si pentru ca limita dintre normal si excentric este mult mai mobila in cazul meu. Nu dau detalii insa, nu se stie niciodata cine imi citeste comentariul. Si apoi, tot ce e public poate fi folosit candva impotriva ta, asta ca sa intram in zona conspirativ-paranoida... ;-)
Recent a trebuit sa imi fac un MRI/RMN primul ever. Nu stiam cum voi reactiona, de regula sunt foarte anxioasa asa ca ma tot gandeam. A venit ziua, m-am dus, m-au bagat in tub, 10 min dureaza. Foarte neplacut, simteam ca nu mai pot respira. Dar am mers inainte, am incercat sa ma gandesc la chestii, zgomotul intens e f neplacut. A trecut, acuma stiu cum e sa faci MRI, nu e o bucurie dar daca trebe se poate. Super post 🥰