Acum 88 de ani, intr-o noapte de 6 noiembrie cu luna în ultimul pătrar se nastea Emil Loteanu, cel mai celebru moldovean dupa Stefan cel Mare.
Rusofilii abonati la Irlanda.ie (va stiti voi care sunteti, rusofililor, nu mai dau nume) ar putea obiecta ca domnul Loteanu a avut pasaport rusesc, deci era rus. Corect, l-a obtinut prin preschimbarea celui sovietic pe care il folosise toata viata pana la disparitia URSS. Dar spre onoarea lui l-a avut si pe cel moldovenesc, deci il putem considera (si) moldovean. Si spre onoarea noastra a avut si pasaport romanesc, deci am putea sa il consideram foarte bine (si) roman. Cam ca la fel ca vecinul meu Grișa, de care va povesteam deunazi ca are o identitate mai complicata, ca e cetatean moldovean, rus si roman in acelasi timp. Si daca domnul Loteanu se incorda putin cred ca putea sa isi ia si un pasaport ucrainian, ca stramosii lui se numeau Lototskii, dar pana la urma a ramas la varianta Loteanu si n-a fost niciodata interesat de partea cu Lototskii. Din nou spre onoarea lui.
Dar sa nu anticipam, sa o luam pe firul epic. Domnul Loteanu se naste cetatean roman, undeva in Romania Mare, dar nu apuca sa fie roman mult timp, ca Universul are alte planuri pentru el, la doar patru ani se muta in URSS cu tot cu tara, atunci cand Basarabia este anexata de URSS. Timpul trece, domnul Loteanu se stabileste la Moscova, oras global, alte posibilitati, unde devine actor si regizor si face, ca orice regizor al vremurilor cateva filme placute ochiului lui BigBrother. Cu eroi si revolutionari, despre ciobani moldoveni si despre muzica populara.
Pana a ajuns domnul Loteanu in 1971 la filmul numarul 3 adica “Lăutarii“, America ajunsese si ea in rahat pana-n gat cu razboiul din Vietnam si cu dezordinea domestica a hippiotilor numita “Flower Power“. Pentru cei care ati deschis mai tarziu televizorul aia din miscarea hippie/Flower Power erau un fel de Antifa din zilele noastre, doar ca nu jefuiau magazine ci doar dansau de-a-n-pulea pe strazi si pe la institutii ca un fel de protest simbolic impotriva establishmentului, razboiului din Vietnam, capitalismului si tot ce se mai putea protesta.
URSS urmarise evolutia miscarii hippie cu foarte multa bunavointa, ca era in plin razboi rece si orice dizidenta care putea sa fragezeasca un pic societatea americana era binevenita. Gura lumii spune ca URSS nu doar ca a privit hippiotii de pe margine, dar i-a si ajutat, cu bani, cu ideologie, cu know-how, cu tot ce puteau fi ajutati. La fel cum si in zilele noastre multi dintre tinerii care protesteaza ba cu clima, ba cu Palestina (scuzati rima involuntara) sunt ajutati de terte tari binevoitoare.
Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita iar miscarea de protest a tinerilor din SUA sprijinita discret de URSS a inceput sa aiba ecou si la unii tineri din URSS. Fck! Lui BigBrother sovietic ii placeau hippiotii, dar sa fie la ei acasa, nu sa strice mintile tinerilor din URSS. Sigur, nu era o idee buna nici sa ii combata ideologic, ca inca erau utili si era pacat de investitie.
Multe obiective contradictorii si cu suma zero: vrem sa incurajam miscarea hippie din SUA dar sa o descurajam in URSS iar pentru cei care o considera o forma de libertate nu vrem sa ii contrazicem frontal dar vrem sa le clarificam ca la noi nu toata lumea are nevoie de genul acela de libertate. La noi in URSS tinerii isi pot manifesta libertatea muncind, studiind, nu dansand ca prostii pe strada.
Asa ca in final propaganda sovietica a venit cu un raspuns cultural la Flower Power, dar cu arome locale. Altfel spus “avem si noi tiganii nostri, n-avem nevoie de aia americani”.
Ideea de a face o replica sovietica la “Woodstock” si “Hair” plutea mai demult in aer, iar in anii 70 era coapta deja. Habar n-am daca au fost mai multi regizori pe lista scurta a celor care ar fi putut sa produca un muzical sovietic hippie-style dar Emil Loteanu avea profilul perfect. Membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, traseu profesional-politic impecabil, plus trei filme la centura cu teme asemanatoare cu ce isi dorea propaganda: lautari, viata pastorala si multa miscare in aer liber. Sa fie un film decent ca imagine si muzica, care sa placa si care sa tina muzica separata de arena politica.
Numele sovietic al filmului a fost “Satra merge in rai“, la publicul occidental a ajuns ca “Queen of the Gypsies“ iar in Romania a ajuns simplu “Satra”.
In 1976 a fost cel mai vizionat film din Uniunea Sovietica, cu 65 de miloane de bilete vandute. Iar regizorul moldovean si personajele principale Loiko si Rada jucate tot de actori moldoveni, Grigore Grigoriu si Svetlana Toma au pus indirect si filmul moldovenesc pe harta.
Habar n-am daca obiectivul propagandistic al filmului a fost atins, probabil ca da. URSS se putea mandri acum ca nu doar in SUA se danseaza pe strada, exista handicapati peste tot 🙃, putea sa ii sprijine in continuare pe hippiotii americani in nazuintele lor anti-sistem dar mai ales a scos pe piata un film cu adevarat bun. Chiar e bun. Daca vreti sa il (re)vedeti aveti aici varianta integrala pe Youtube.
Emil Loteanu, regizorul care s-a nascut in Romania, care s-a considerat moldovean dar a trait si murit la Moscova ar fi implinit ieri 88 de ani. Nu i-a prins, s-a dus la cele vesnice acum 21 de ani si este inmormantat la Moscova. Doar la Moscova. Pentru ca spre deosebire de pasapoarte si loialitati, din care putem avea mai multe, pentru locul final va trebui sa facem o singura alegere. Tot finala. 🎈
Nu cred c-am sa pot face vreodata o asemenea introducere unui film. Chapeau!
Un film ieșit din tiparele vremii. Rusesc , că nu spunea moldovenesc la nimic ce era din (Republica) Moldova și cireașa de pe tort, interzis sub 16 ani ! Cum sa nu mergi să-l vezi ? Și muzica a prins la public atunci, chiar era ceva deosebit ! 🙏🙏🙏