Acesti nebuni, betivi, drogati care ne guverneaza
Ce se poate face cu liderii cu probleme de sanatate mintala, de comportament sau cu adictii?
1. Aceste studii care ne doare
De cate ori privind la cate un politician de-al nostru sau de-al lor nu v-ati spus “baiatul asta pare sa fie cam tulburel”? Asa, fara prea multe argumente, doar la instinct? Eu unul am facut-o de multe ori, adesea si cu argumente. Am mai scris pe blogul personal de exemplu ca dupa umila mea parere clinica presedintele Basescu (era presedinte atunci) bifa toate criteriile pentru psihopatie. Nu doar pragul necesar, ci toate. Sigur, si acum le bifeaza, doar ca acum nu mai intereseaza pe nimeni ce face Basescu.
Un studiu pare din pacate sa confirme ceea ce instinctiv ne spunem cu totii din cand in cand, ca cei care ne conduc nu sunt intotdeauna in regula din punctul de vedere al sanatatii mintale. Multi lider ai unor natiuni care au arme nucleare, presedinti americani, rusi sau prim-ministri israelieni au avut probleme de sanatate mintala care au fost ascunse publicului.
Dementa, depresie, tulburari de personalitate, alcoolism sau abuz de droguri. Plus alte boli cronice care le-ar fi putut afecta procesul decizional intr-o situatie de criza.
Profesorul Nick Wilson de la Universitatea din Wellington a condus un studiu care a analizat informatiile medicale a 51 de fosti lideri din tari dotate cu armament nuclear, China, Franța, India, Israel, Coreea de Nord, Pakistan, Rusia, UK si US.
Concluziile studiului au fost mai degraba nelinistitoare. Cei mai multi lideri “nucleari” au avut in timpul functiei probleme serioase de sanatate iar pentru 15 dintre ei aceste probleme grabindu-le plecarea. In unele cazuri afectarea a fost totala, ca de exemplu in cazul prim-ministrului israelian Ariel Sharon care a intrat in coma in timpul functiei sau Menachem Begin care din cauza depresiei severe si-a petrecut ultimul an de mandat izolat in propria casa.
In majoritatea situatiilor sursele oficiale au ascuns amploarea problemelor cu care s-au confruntat liderii: excesele de alcool ale presedintilor Richard Nixon si Boris Yeltin, semnele dementei la Ronald Reagan sau Joe Biden. Dealtfel la Biden nu mai era nimic de ascuns, in ultimele luni de mandat nici nu mai stia cum il cheama daca n-avea scris pe un biletel.
Razboaiele si crizele militare sunt locurile cele mai bune unde putem vedea cum problemele de sanatate mintala ale liderilor le afecteaza (lor) deciziile si (noua) viata.
Sa incepem cu cateva nume care nu mai au nevoie de niciun context pentru decizii proaste care au afectat vietile altora. Nume si razboaie. Mai ales razboaie.
Hitler primea in fiecare zi de la medicul lui personal injectii cu amfetamine, opioide si hormoni. Declinul fizic si comportamentul bizar din ultimii ani au fost partial datorate drogurilor. Mussolini in ultimii lui ani suferea din cauza unui sifilis netratat care i-au amplificat paranoia si agresivitatea. Stalin suferea de o forma de paranoia care i se amplificase in ultimii ani, ceea ce l-a facut sa ia decizii catastrofale, eliminandu-si multi colaboratori loiali, inclusiv medici personali. In final a murit din cauza unui AVC pentru nu avea un medic care sa se ocupe de el. Winston Churchill isi numea depresia “cainele negru”, caine pe care l-a tinut in lesa cu portii ireale de alcool.
Mao (da, acel Mao) in ultimii ani de stat la putere a suferit de depresie si s-a retras mult din activitatea politica, multe din deciziile legate de guvernare fiind luate de catre cei din jurul lui.
de Boris Yeltsin am pomenit deja mai sus. Cunoscut pentru excesele sale bahice, din cauza alcoolului era incapabil in ultima perioada a mandatului de sarcini simple, cum ar fi sa stea in picioare in public.
In timpul crizei Canalului Suez, Anthony Eden, prim-ministru UK, era dependent de amfetamine, dependenta care i-a afectat deciziile.
Peste ocean, Abraham Lincoln a avut si el propriul “caine negru”, numit in vremea lui “melancolie severa”. Cei apropiati s-au temut tot timpul de starea lui mintala in timpul Razboiului Civil iar publicul larg, ca de obicei, a fost total neinformat. JF Kennedy in primii doi ani de mandat a fost afectat de excesul de amfetamine iar partenerul lui de joaca in criza rachetelor din Cuba, Hrusciov, avea la randul lui un echilibru psiho-emotional afectat de alcool. Deci probleme la ambele capete ale rachetelor cubaneze care se puteau termina prost.
Richard Nixon, abuz de alcool pana in punctul in care colaboratorii erau ingrijorati de capacitatea lui de a lua decizii. Pana la urma s-a rezolvat cu una din cee mai jenante demisii din istoria US.
George W. Bush a suferit de alcoolism sever in tinerete, inainte de a fi presedinte iar cei care i-au studiat mandatul spun ca o parte din problemele psihologice pe care le avea proveneau din acest istoric de alcoolism. Evident ca publicul larg nu a stiut de acest aspect al vietii lui inaintea mandatului.
Incerc sa rezist tentatiei de a mai pomeni in acest context al sanatatii mintale si despre prezidentiabilii romani atat cei de la alegerile anulate din pix anul trecut cat si de la cele organizate cu ajutorul Frantei si Republicii Moldova anul acesta. Vorba francezului, let bygones be bygones. 🙃
2. Cei Patru Muschetari.
Cei “patru muschetari” pentru ca desi povestea vorbeste de trei in realitate se bateau patru. Pe vremea lor doar cu muschete si sabii, in zilele noastre cu rachete hipersonice.
Daca in trecut am vazut ce pot face problemele psihologice pe care le au liderii, nici prezentul nu face exceptie. Razboiul recent din Ucraina, mai presus de explicatiile geopolitice si economice este un alt exemplu bun de lideri cu felurite probleme “la mansarda” care au luat decizii care au costat cel putin un milion de vieti pana acum si au dus omenirea in pragul WWIII. Mult mai serios decat criza rachetelor cubaneze.
Toti cei patru lideri implicati pana acum, Biden, Trump, Putin si Zelensky nu par sa fi fost intr-o forma mintala suficienta pentru a trece un banal interviu de angajare din zilele noastre pentru un job obisnuit, dar in a lua decizii care pot impacta intreaga lume.
Degradarea cognitiva a lui Biden se vedea cu ochiul liber, problemele psihologice si comportamentale ale lui Trump sunt cunoscute de la primul lui mandat. Narcisism, controlul impulsului. Putin e ceva mai discret in ceea ce priveste starea lui psihologica.
Vladimir Zelensky este deja celebru pentru desele aparitii in public avand un comportament tipic dependentilor de droguri dupa spusele celor care se pricep. Desigur, pot fi doar zvonuri lansate de adversarii politici si jurnalistii barfitori, ca doar nu l-a testat nimeni. Testele anti-drog sunt pentru sportivi si soferi, nu pentru lideri politici, asa ca cel mult putem specula despre eventuala dependenta de droguri a comandantului Zelensky. Sniff-sniff.
In ce masura presupusul consum de droguri i-ar fi putut impacta lui Zelensky deciziile politice si militare e greu de spus. In orice caz, cei 76.000 de militari ucrainieni morti in incercarea lui Zelensky de a elibera rusii din Kursk de dictatura lui Putin nu vor afla niciodata.
3. Ce-i de facut?
Ce se poate face cu liderii cu probleme de sanatate mintala, de comportament sau cu adictii?
Din pacate nu prea multe. In afara situatiilor in care un lider este in mod evident “dauna totala”, cum a fost cazul prim-ministrului israelian Ariel Sharon intrat in coma in timpul mandatului, nu exista mecanisme democratice care “retraga” un lider care nu mai e in forma, sau sa ii testeze obligatoriu capacitatea mintala de a ramane la “butoane”.
Momentan nu exista cerinte legale pentru evaluari medicale si psihologice pentru lideri inainte de preluarea mandatelor sau pe durata lor. Ca in cazul presedintelui Biden, cand sistemul i-a schimbat pampersul si l-a folosit pana in ultima zi de mandat.
Iar celor condusi le ramane deocamdata doar posibilitatea de a face bancuri pe seama nebunilor, betivilor si drogatilor care ii conduc. Sigur, asta doar in tarile in care nu exista o legislatie anti-hatespeech care sa ii pedepseasca pentru acele bancuri.
Era fain sa scrii si de bolnavii nostri. Sau poate o faci separat.
Prima mea ieșire-n Europa civilizată a fost mai degrabă dezamăgitoare. Austria și Elveția-n mare parte mi s-au părut par excellence niște ferme de nebuni. Oamenii nu cred că-s făcuți să trăiască așa. Însă ce m-a tulburat a fost descrierea exceselor și depravajelor de la curtea austriacă. N-am absolut nicio reținere s-afirm că asta era norma pe la toate curțile. Bunăoară, deși n-am verificat personal, se spune că din pereții Versailles-ului încă n-a ieșit mirosul prietenului Pipilică.
Îți dai seama? Frâiele omenirii ținute de corcituri bizare de Nikolai Vsevolodovich cu alde Raklonicov nepocăiți, înmulțiți și înrăiți la infinit de-a lungul epocilor. Asta în sine e suficient de trist, dar, în ultimă analiză, suportabil. Însă de-a dreptul de balamuc e să-ți vezi semenii tăi de înot în smoală dându-ți în cap că nu-i slăvești ca fiind providențiali.
În tot cazul, mi s-a luat de alte experiențe europene. Iar de mutat oricum nu s-a pus problema. Miza mea e că pe-aici spiritul balcanic o să facă iar rahatul praf dând și mai multă substanță presupuselor vorbe ale lui Raymond Poincare cu care Mateiu și-a început atât de potrivit romanul ce l-a trimis din nou la școală pe tatăl său.
Tată ce, suficient de ironic, a emigrat la Berlin ca să scape de haosul de-aici, doar pentru-a muri de-o moarte cât se poate de balcanică.