Va place Irish coffee?

St Patrick's Day, Gaza, auto-victimizare si Irish coffee

1. Parada si Gaza

Presedintele Higgins a spus in cuvantarea lui traditionala de St. Patrick’s Day ca la sarbatoarea de anul acesta irlandezii se vor gandi la chinuitii din Gaza.

Nu mi-e clar cum i-ar putea ajuta irlandezii pe cei pe care Israelul i-a condamnat la moarte prin infometare in Gaza. Ambasadoarea cea impertinenta a Israelului, duamna Dana Erlich e tot la postul ei din Dublin, ei nu i-a taiat nimeni caldura cum au facut cu ambasada Rusiei anul trecut.

“On this special day [St. Patrick’s Day], it is important to call and pray for an immediate ceasefire, an end to the killing including as it does such a huge proportion of children, a ceasefire which will include too the release of all hostages.”

- Michael Higgins

Irlanda nici macar nu poate critica prea mult pe direct implicarea US in genocidul din Gaza, daca si-ar dori-o, ca sa nu supere prietenu’ strategic. Tara mica, ne-membra NATO, cu o comunitate serioasa de migranti ilegali in SUA, Irlanda nu prea isi permite luxul sa aiba opinii prea puternice.

A mai pomenit presedintele Higgins in treacat ca la ONU se cam abuzeaza de dreptul de veto. Atat s-a putut.

Banuiesc ca in viziunea domnului presedinte Higgins la sarbatoarea de maine cand irlandezii vor ciocni paharele de Guinness vor zice “frate, ce nasol e de oamenii aia din Gaza, hai noroc! Slainte!”

Inclusiv irlandezii care vor ciocni un pahar la petrecerea de la ambasada SUA de St. Patrick. Poate chiar si domnul presedinte trece pe acolo cand se intoarce de la parada, ca e chiar peste drum de casa lui, merge pe jos.

Imi si imaginez dialogul dintre dl. ambasador US si dl. presedinte Higgins pe tema Gaza:

“dom’ presedinte, ce misto a fost parada de anul asta, mi-a placut”

“da, a fost misto, dar sa nu uitam de Gaza”

“nu uitam dom’ presedinte, cum sa uitam, noi americanii ne ocupam de Gaza in fiecare zi. Mai merge un pahar?“

“sure, one for the road“

Pentru politicienii irlandezi a devenit un fel de ritual sa pomeneasca de Gaza cu fiecare cuvantare publica, cam cum isi fac cruci vanzatorii din piete cand trec pe langa o biserica in paragina. Cu gesturi largi, vizibile, cu consum mic de energie, cu implicare practica zero. Si apoi te fura relaxati la cantar. Gaza e unul din putinele locuri din lume in care se moare de foame. Documentat, cu poze. Slainte!

2. Discriminari si victimizari irlandeze

O muziciana din Belfast ne da o lectie de cum se poate face un pic de awareness cu stil. Si pe gratis.

Gráinne Holland a incercat sa trimita un pachetel prin posta din Belfast avand adresa scrisa in irlandeza. Functionarii de la posta nu au inteles nimic din ce scria pe pachet (nu ii condamn, 90% din irlandezii din Republica Irlanda nu ar intelege, ca imensa majoritate a irlandezilor nu inteleg limba irlandeza desi sunt obligati sa o invete la scoala) asa ca au rugat-o pe doamna muziciana sa scrie adresa si in engleza. Nimic special. Dar doamna Holland a fost socata de ce i s-a cerut asa s-a hotarat sa faca publica toata povestea.

Posta britanica a explicat simplu ca acesta este regulamentul lor intern, ca adresa sa fie scrisa in engleza, mai ales pentru trimiterile internationale. Ca sa nu se rataceasca corespondenta.

Dar de ce sa irosim o buna ocazie de a ne auto-victimiza? Ca posta din UK ii discrimineaza pe irlandezi. Si probabil si pe pakistanezii care ar vrea sa scrie adresa cu scrierea lor. 😊

Daca as cunoaste-o pe doamna Holland i-as aduce aminte ca multi irlandezi din Republica Irlanda au avut experiente neplacute similare cand le-a fost scris gresit numele pe permisul de conducere pentru ca aplicatia nu recunostea accentele din alfabetul irlandez. Dar n-o cunosc. Si eu nici nu voi avea vreodata problema asta, ca numele meu nu are nici accente, nici diacritice. Va trebui sa gasesc alte motive de auto-victimizare.

3. Irish coffee

Pentru multi ziua de maine, St. Patrick’s Day este o buna ocazie sa bea o cafea irlandeza, celebra “Irish coffee”. Cam toata lumea stie ce este Irish coffee, o cafea tare, bine indulcita careia i se adauga whiskey irlandez si un topping de frisca, care pluteste elegant, fara sa se dizolve usor.

Mai putina lume stie insa cine a popularizat cafeaua irlandeza, un tip din Tyrone, pe nume Joe Sheridan. Fara el probabil ca am fi baut astazi cafea cu zahar si cu whiskey dar i-am fi spus probabil altfel. De exemplu “cafea cu whiskey”. 😊

In anii ‘40 Joe Sheridan era angajat la aeroportul din Shannon. Mai bine zis la facilitatile aeroportuare din Foynes, langa Shannon, ca erau departe de imaginea noastra despre un aeroport.

In 1943 a fost anulat un zbor transatlantic pe motiv de vreme proasta. Joe Sheridan, ca angajat al aeroportului a incercat sa le faca viata mai usoara pasagerilor si le-a servit ceva fierbinte si dulce, ceva ce el le-a prezentat a fi “Irish coffee”. Toate lucrurile pe lumea asta trebuie sa poarte un nume, Joe Sheridan a gasit rapid unul potrivit.

Acela a fost momentul in care “Irish coffee”, versiunea lui Joe Sheridan a devenit obligatorie pentru orice zbor transatlantic. Si s-a raspandit instantaneu in US unde cafeaua (bine) alcoolizata corespundea stereotipului irlandezilor care beau tot timpul. Incepand, desigur, cu cafeaua de dimineata.

Joe Sheridan a devenit faimos pentru cafeaua lui, a traversat si el oceanul in urma cafelei dupa cativa ani si a ajuns sa fie chef la aeroportul din Chicago. A mai apucat sa participe cativa ani la intalnirile Alcoolicilor Anonimi inainte de a muri in 1962, la doar 53 de ani. Si-au spus cuvantul si multele cafele irlandeze baute.

Pe mormantul lui scrie:

“Here lies Joseph A. Sheridan, the Master Chef from Shannon, Ireland, who created for the world the treasure known as Irish coffee.”

Treasure, indeed.

Va place Irish coffee?