Un tip intră într-un bar

epidemia tăcută care ucide

Un tip intră într-un bar. E singur. Comandă o băutură pe care barmanul i-o livrează prompt fără să spună nimic. Tipul își verifică telefonul, se uită pasiv în jur să vadă dacă mai este cineva, apoi își bea în tăcere băutura comandată. După o oră de stat alaturi de paharul gol alături pleacă.

Unde e gluma? Pai nu este nicio glumă, este doar descrierea unei scene pe care o putem vedea zilnic oriunde. Asta e starea singurătății astăzi, tăcută si omniprezentă. Si devastatoare. Nu afectează doar câțiva introverti suferind de anxietate sociala ci este o epidemie in toata regula.

Statistici ale singurătății

Statisticile ne spun ca incepand de la sfarsitul anilor ’90, odata cu aparitia comunicării online numărul barbatilor fără prieteni apropiați a crescut cu peste 400%. Tot mai mulți oameni simt că nu au pe nimeni cu cine sa vorbeasca. Comunicarea digitală ar fi trebuit să ne apropie. In schimb se pare ca a(m) obtinut efectul contrar, ne-a izolat mult mai mult decat inainte.

Singurătatea nu afectează doar generațiile mai în vârstă. Peste jumătate din tinerii intervievati in US si Europa declara că se simt singuri, iar aproape jumătate consideră că relațiile lor nu au profunzime. Este deosebit de pronunțată în rândul tinerilor, adica cei care au crescut cu smartphone-uri și rețele sociale. Sunt conectați la sute (sau mii) de “prieteni” online, dar nu gasesc aproape nicio persoana reala, căreia sa ii împărtășească fata-in-fata grijile reale. Și aceasta nu este doar o problemă a emisferei vestice, singurătatea este în creștere peste tot în lume, desi anumite culturi din Asia si America de Sud par sa fie ceva mai protejate.

Singurătatea nu discriminează, doar afecteaza în moduri diferite in functie de varsta. Pentru tineri apare cel mai des in perioadele de tranzitie, la inceperea facultatii, la inceputul unui job nou, la mutarea intr-un alt cartier sau oras. Fără rădăcini într-o comunitate nici cercul social nu se simte prea bine.

Bărbații de vârstă mijlocie sunt un alt grup vulnerabil, tot din cauza tranzitiilor. Cariera pune presiune la maxim, căsniciile se mai gripeaza sau crapa de tot, copiii cresc și au nevoie de tot mai puțină atenție pana ies complet de pe radar. Si oricum, copiii nu ar trebui sa joace rolul de prieteni. Dacă prieteniile mai vechi nu au fost menținute pe parcurs, in această etapă de viata singuratatea poate incepe sa se faca simtita.

Adulții în vârstă duc o viata si mai complicata, desi nu pare. Pensionarea, disparitia unor prieteni si membri ai familiei, mobilitatea fizica si culturala mai redusă, toate contribuie la scaderea interacțiunilor sociale. Exista variatii culturale, de exemplu varstnicii din Europa raportează că se simt mai puțin singuri decât cei din America. Probabil pentru că in culturile europene comunitatile si conexiunile de familie inca sunt prezente intr-o oarecare masura.

De ce bărbații suferă cel mai mult de singuratate?

Studiile arată că bărbații sunt afectați în mod disproporționat de lipsa prieteniilor semnificative. Femeile, chiar și când sunt singure, tind să aibă sprijin emoțional de la familie si prieteni. Bărbații nu prea.

Femeile sunt în general mai bune la reconstruirea rețelelor sociale după evenimente majore de viață, un divorț etc. Bărbații insa isi neglijeaza viata sociala pana la disparitie.

Motivele pot fi mai multe, normele culturale ale masculinității joacă un rol aici. Traim intr-o lume in care băieților li se spune de mici să “fie tari” și să nu depinda de sprijinul emotional al altcuiva. Asta se vede cel mai bine in cabinetele de psihoterapie, unde numarul clientilor femei este semnificativ mai mare decat al barbatilor. Nu pentru ca femeile ar avea mai des nevoie de ajutor (sau bani pentru psihoterapie 😊) decat barbatii, ci pentru ca ele cer mult mai usor ajutorul cuiva.

Rezultatul e previzibil. Când ajung la vârsta mijlocie, cercul social al multor bărbați se restrânge uneori până aproape de zero. Contine unul-doi colegi de job (care se schimba odata cu jobul), poate vreun prieten mai vechi cu care se vad de 3 ori pe an iar in final singura conexiune emotionala semnificativa a acelor barbati este doar partenera de cuplu. Iar cand relatia de cuplu nu este prea solida ne aducem aminte de “bancul” de la inceput: un tip intra intr-un bar.

Anii ’90 au adus o schimbare dramatică în modul în care ne conectăm (sau n-o facem) unii la alții. Internetul promitea să revoluționeze comunicarea, dar în schimb a făcut relațiile mai superficiale. Schimbarile nu au fost doar tehnologice, ci si culturale, remodelând modul în care vedem relațiile. De ce să faci efortul sa faci dus, sa te imbraci frumos si sa iesi in oras la o cafea cand poți da like la o postare? Dai o “gheara” si gata. 👍

Singurătatea este noul fumat

Studiile arată că singurătatea cronică scurteaza viata la fel ca si fumatul unui pachet de tigari pe zi. Singuratatea este asociata cu o mulțime de probleme de sănătate, boli de inimă, sistem imunitar compromis și declin cognitiv. Mai sever decat cel care vine in mod natural cu varsta. Anxietatea și depresia prosperă în singuratate, iar impactul singurătății asupra sănătății mintale a bărbaților e devastator pe termen lung.

Singurătatea duce adesea la sentimente de inutilitate și disperare. Nu este o coincidență că țările cu rate mai mari de singurătate au și rate mai ridicate de sinucidere, în special în rândul bărbaților.

Iar dacă singurătatea era rea înainte, pandemia de COVID-19 a transformat-o într-o criză cu acte in regula. Lockdown-urile, distanțarea socială și munca de acasă au lăsat milioane de oameni să se simtă deconectați de lume. Bărbații au fost afectati disproportionat de această perioadă. Cu rețele sociale pe care să se sprijine deja slabite, mulți s-au trezit complet izolați, singuri pe o insula pustie.

Ce facem cu singurătatea?

Intelepciunea populara zice ca “ne nastem singuri si murim singuri“, asa ca aici nu ne ajuta prea tare. Mai mult ne deprima. Si guvernele recunosc singurătatea ca pe o problemă de sănătate publică si incearca sa faca ceva in aceasta privinta. De exemplu in UK a fost numit chiar un “ministru al singuratatii”¹. Nu e banc, e un job real. Habar n-am insa cu ce rezultate practice. Dar ideea e interesanta.

In Irlanda au fost create centre de zi (“men’s sheds“) unde barbatii singuri pot sa se intalneasca si sa aiba activitati comune, tamplarie, sah, pescuit sau doar sa isi spuna “povestile de razboi”.

Chiar daca construirea (sau reconstruirea) unui cerc social nu ar trebui să fie prea complicată, in realitate este. Pentru bărbați, combaterea singurătății înseamnă adesea să umble la obiceiuri vechi si credinte disfunctionale dupa care au functionat toata viata. Se zice ca teoretic intre practica si teorie nu e nicio diferenta. Practic este.

Reconstruirea cercului social ca adult nu e mai e la fel de simpla ca atunci cand erai copil si te mutai in alt cartier iar in prima zi de scoala iti faceai doi noi buni prieteni pe viata. O relatie de prietenie chiar si superficiala necesita resurse pentru a o hrani si creste, necesita timp, energie, perseverenta. Trebuie sa ai grija de ea. Si in tot acest timp relatia cea noua ramane un pariu riscant, se poate ca in final sa nu “iasa”. Nu castigam toate pariurile pe care le facem. O relatie este un pariu.

Singurătatea este profund personală, chiar daca este modelata de forțe sociale. Solutiile sunt intotdeauna individuale, niciodata colective. Suntem animale sociale, avem capacitatea de a socializa si a ne (re)construi un cerc social dar nu e usor de facut. Insa alternativa e si mai neplacuta.

Un tip intra intr-un bar.

1. https://en.wikipedia.org/wiki/Jo_Cox_Commission_on_Loneliness