Un newsletter este o carte care nu se termină niciodată

Cartea care insistă

1. Cartea care nu se termină

Frunzăream prin inboxul plin de newslettere încă necitite (sunt abonat la toate prostiile inimaginabile, nu vreti să stiti) când m-a izbit afirmația din titlu: “un newsletter este o carte care nu se termină niciodată“.

Nu “ca o carte” ci chiar “o carte”. Este cea mai bună definiție a unui newsletter pe care am întâlnit-o până acum.

O carte care poate conține povești, poate fi fiction, poate fi de how-to sau poate fi umplutură făcută de AI, la modă acum. Poate fi interesantă sau plicticoasă. Ușor de citit, sau greoaie. Orice fel de carte.

Un newsletter este o carte deconstruită, o carte în care paginile îți sunt servite periodic, dar este o carte.

Un newsletter este o carte pe care o începi de pe la mijloc (cine citeste toate edițiile din urmă când se abonează?) și o continui atâta vreme cât îți oferă ceva.

Iar frumusețea poveștii este că, da, nu se termină niciodată. Sau în orice caz nu știm când se va termina. Dacă autorul este longeviv și perseverent poate că nu se va termina niciodată în timpul vieții noastre.

2. Cartea care foșnește

Un newsletter poate fi însă foarte bine și o carte din aia care se termină.

Anul trecut am făcut un mic experiment practic pe tema asta. Am colectat din newsletter-ul jumătății mele mai bune câteva povestiri care mi-au plăcut mai mult, le-am editat un pic, le-am făcut și o copertă, am trimis pdf-ul la o tipografie print-on-demand și am comandat două exemplare care au venit prompt prin poștă.

O situație in care un newsletter se poate transforma în orice moment într-o carte cu început și sfârșit, o carte cu pagini care foșnesc prinse între două coperți.

Apoi am comandat mai multe exemplare, că ideea a fost bine primită de autor 😅, ca să mai dăm cadou și pe la prieteni și neamuri, să mai citească și ei.

3. Cartea pe care cititorul o asamblează singur

Sigur, ați putea obiecta că un newsletter nu e o “invenție” nouă, jurnalul personal și foiletonul sunt vechi de când lumea. De exemplu jurnalul personal al lui Marcus Aurelius, de acum 2000 de ani este un excelent newsletter în zilele noastre. Nu spun “ar fi putut fi” ci spun “este” pentru că sunt nesfârșite variante de newslettere care republică zi după zi pe Substack din “Meditațiile” lui Marcus.

Sau hoax-ul jurnalului Annei Frank. Dar divaghez și e o perioadă geopolitică mai complicată pentru divagații. Autorii falsului jurnal al Annei Frank tocmai anexează sudul Libanului și se uită cu drag și la Siria. Jurnalele personale au forță, chiar și cele false, anexează pământuri noi.

Foiletonul e ceva mai tinerel, doar vreo 200 de ani, copilul din flori al presei moderne, degustat de publicul care simțea nevoia să se mufeze cumva la viața celor care scriau.

Dacă jurnalul personal e scris pentru sine și ceilalți care își mai bagă nasul, foiletonul e scris pentru public în episoade, newsletterul e un jurnal public serializat, în care Marcus Aurelius vă îndeamnă să vă faceți un abonament cu plată.

Newsletterul este o carte mai vie, mai instabila și mai dependenta de relația cu cititorul. Nu neapărat financiar, ci în general. Fără like-uri si comentarii un newsletter se usucă pe o piatră și moare acolo. 😊

O carte e statică, un newsletter e ca o carte într-un dialog continuu cu cititorul. E ca și cum un autor și-ar publica doar primul capitol dintr-o carte și și-ar întreba cititorii dacă merită să îl mai scrie și pe al doilea.

4. Cartea care insistă

Statisticile spun că majoritatea newsletterelor mor înainte să se termine.

Cititorii pleacă înainte de final iar autorii abandonează. La fel ca toate manuscrisele neterminate care zac prin sertarele lumii până mor autorii și apoi le aruncă la gunoi moștenitorii sertarelor.

Atâta doar că în cazul newsletterelor manuscrisele abandonate sunt vizibile. Ne place sau nu Substack este și un cimitir de manuscrise.

Substack mă anunță în fiecare săptămână că stau mai bine decât 99,42% din restul autorilor pentru că nu am abandonat acest newsletter. Doar 159 de săptămâni de publicat una după cealalta fără pauze mă așează, statistic vorbind, între cele mai consecvente 0,58% newslettere.

Pentru mine newsletterul nu este neapărat o carte care nu se termină (deși îmi place definiția) ci este mai degrabă cartea care insistă.

Nu pentru că nu poate să aibă un final (sub forma unei coperți de exemplu) ci pentru că refuză să aibă unul.