Tochitura romaneasca sau gluma cu cadavrul

M-am trezit ca mi s-a facut pofta de o tochitura, stiam ca aveam prin congelator un pachet de ficat si unul de pipote insa am descoperit ca nu puteau fi impartite in portii mai mici, erau niste blocuri uriase compacte. Atunci cand le-am cumparat nu mi-am dat seama de asta, credeam ca sunt mai multe pachete mici la un loc. Asa vad lituanienii viata, in pachete mari, ca de la un magazin lituanian le-am luat.

Ce-i de facut? E genul de problema care nu dispare de la sine daca o tot amâni, blocul compact de ficat tot compact ramane si pentru data viitoare cand ai fantezii cu tochitura. Situatiile dificile cer solutii dificile, asa ca am luat un bomfaier si am taiat cu truda, injuraturi si icnete blocurile mari in bucati mai mici. Si am pomenit cu rabdare toate elementele identitare ale Lituaniei pe care le stiam. Limba, religie, steag, suprafata, populatie. De minoritati n-am zis nimic, va spun mai jos de ce. Am sters aschiile de ficat, am spalat fierastraul, problema rezolvata.

La micul dejun i-am spus jumatatii mele mai bune un gand fugar, parazit, ca daca vreodata ar trebui sa tai un cadavru cu bomfaierul, ca mafiotii si as avea un partener eu as alege partea cu ficatul, ca am observat ca se taie mai usor. Partea cu pipota i-as lasa-o partenerului de crime. Glume de mic dejun.

Si daca tot ne hlizeam noi de gluma cu cadavrul am mai plusat si cu o gluma cu domnul Cioaca.

Se zice ca domnul Cioaca, proaspat pus in libertate s-a angajat la ceva macelarie locala.

Nici n-a avut nevoie de CV la angajare, ca na, este deja un brand romanesc. O tara intreaga stie ca lucreaza fin, rapid si discret. Mai ales discret.

Clientii insa nu sunt prea multumiti de serviciile domnului Cioaca pentru ca adeseori dupa ce taie porcul din obisnuinta ascunde si cadavrul.

Ne-am hlizit in continuare iar de aici discutia de mic dejun a luat-o intr-o directie ciudata, despre ce am putea face noi in situatia ipotetica in care viata ne-ar oferi un cadavru nedorit. Zic ipotetica pentru ca si eu si jumatatea mea mai buna suntem oameni pasnici si ducem o viata simpla, neconflictuala.

Ne ducem viata simpla de la tara din Irlanda dupa Ahimsa, filosofia non-violentei a lui Gandhi, dupa care au trait si MLK si Mandela. Avem compasiune pentru toate râmele, viermii si activistii acestei lumi. Eu, de exemplu n-as omori o vrabie. Zic vrabie ca nu pot sa zic ca n-as omori o musca, cum este expresia, ca muste mai omor, mea culpa, am mai scris pe aici ca omor muste.

Si i-am marturisit jumatatii mele mai bune ca oricat ar fi de promovata de Hollywood metoda de a scapa de cadavru cu fierastraul (you only live once) de la o varsta incolo te mai gandesti si la tine, la articulatiile tale si la efortul depus. Una e sa scapi de un cadavru cand esti tanar, ai capitalul biologic intact si alta e sa faci asta la fiftysomething.

Asa ca ma gandeam ca o metoda alternativa si non-violenta la fierastrau ar fi sa cumpar de pe eBay un costum de scafandru, cu butelii cu tot. Poate fi in stare oricat de proasta, nu conteaza.

L-as imbraca ca de scuba diving, buteliile sunt grele, problema rezolvata. Iar “scafandrul” descoperit mai tarziu are o explicatie extrem de plauzibila de ce se afla pe fundul marii. Si da, poti sa spui si cateva cuvinte bune despre el in timp ce se scufunda, ca asa-i traditia, sa il laude popa in fata blocului. Sau fixerul in timp ce se scufunda.

Sigur, si mai ieftin ar fi fost in costum de schior. Atata doar ca o mumie de schior gasita pe dealurile din Irlanda unde nu e niciodata zapada ar avea tot atata noima ca atunci cand ai gasi o mumie a lui Yeti imbracat in ofiter SS. Sau Mos Craciun.

In timp ce comparam cele doua variante, scafandru vs. schior (bomfaierul fiind exclus din start, fiftysomething, remember?) ne-am dat seama ca discutia noastra de mic dejun e foarte diferita de discutiile noastre obisnuite. Noi in general discutam despre chestii mult mai simple, din astea pe pace, pe prietenie, despre cati bani a mai cersit Zelenski si de la cine, ce ne mai coace Ursula. Nici pomeneala de cadavre & shit.

Temele astea agresive de discutie vin de undeva, gand automat de psihoterapeut batran. Poate de la stirile anxiogene de pe toate canalele cu genocidarii din Gaza. Sau legea hate-speech-ului care tocmai a intrat in vigoare in Irlanda. Aia in care daca BigBrother considera ca ai zis ceva neprietenos cu cineva esti bun de plata. Orice gluma care se refera la o categorie protejata sau orice minoritate. Instalatori, homosexuali, gradinari, evrei sau exploratori africani cu gonflabila in cautare de first contact cu triburile europene.

Asta-i viata, asta-i legea, de-acum incolo vom face glume doar despre cadavre, pentru ca acestea nu sunt categorie protejata, nu se pedepseste, e ok.

In rest…traim dupa Ahimsa, filosofia non-violentei a lui Gandhi, ti-ar hatespeech-ul. Peace!