1. O sinucidere, ce altceva?
Se spune ca in vremurile de trista amintire ale Germaniei naziste un politist in timp ce isi facea rondul gaseste pe strada un mort. La o examinare sumara mortul parea sa apartina uneia din minoritatile prigonite in Germania in acele timpuri.
Politistul insa e neamt, iar neamtul isi face datoria chiar si cand e nazist, asa ca scoate un carnetel si incepe si noteaza:
“Doua cutite infipte in spate. O impuscatura in ceafa. Un lat strans de gat.” Apoi remarca intristat: “of, urata sinucidere”.
2. O captura problematica
La inceputul lunii iunie 1972 autoritatile germane reuseau performanta remarcabila sa aresteze cativa membri-cheie ai gruparii de extrema-stranga RAF1 (“Rote Armee Fraktion”).
Pe Andreas Baader2 l-au prins dupa ce l-au inconjurat intr-un garaj si l-au impuscat in picior. S-a predat, ce era sa faca, saracu’? Impreuna cu prietenul lui, la fel de terorist Jan-Carl Raspe.
Pe terorista lui de iubita, Gudrun Ensslin3, au capturat-o in timp ce isi cumpara niste viniluri. Asa sunt doamnele, suflete sensibile, nu pot trai fara muzica nici macar cand lupta impotriva sistemului. A recunoscut-o vanzatorul si a anuntat politia.
(Lectie pentru toata lumea, repeta dupa mine: vanzatorul nu este niciodata prietenul tau.)
Pe Ulrike Meinhof4 au arestat-o cateva zile mai tarziu, pe 7 iunie.
“Poti sa te impotrivesti si sa lupti doar cand esti in viata. Daca vor spune ca m-am sinucis, fiti convinsi ca m-au asasinat.”
Ulrike Marie Meinhof (7 oct 1934 – 9 mai 1976)
Iar dupa inca 2 zile au reusit sa o prinda si pe Irmgard Möller.
3. Toamna germana
La nici treizeci de ani dupa caderea nazismului, Germania vestica se rafuia cu studentii care faceau deranj ideologic si i-a condamnat la inchisoare pe viata. Mai degraba i-ar fi batut cu piroane pe cruce in fata universitatii, ca sa fie o lectie si pentru alti studenti cu simpatii marxiste, dar Germania incerca sa para lecuita de apucaturile nazismului iar cea mai mare pedeapsa pe care i-o permitea legea era inchisoare pe viata. Atat s-a putut, atat le-a dat.
La inchisoarea pe viata administratia inchisorii de la Stuttgart le-a mai adaugat studentilor rai tot ce se mai putea: izolare extrema de lumea exterioara si de cea interioara, a inchisorii.
Traiau izolati de lume si de ei insisi iar camarazii lor de joaca aflati in continuare in libertate incercau sa puna presiune pe autoritati ca sa ii elibereze.
Au inceput mai modest, atentate cu bomba, jafuri de banci, toate fiind prezentate ca actiuni pentru eliberarea studentilor capturati. Maruntisuri.
Pe 24 aprilie 1975 sase membri RAF au ocupat ambasada vest-germana din Suedia, au luat ostateci si au cerut eliberarea lui Baader, Ensslin, Raspe si a altora. Autoritatile germane n-au cedat santajului. Teroristii au executat doi diplomati iar in final criza s-a terminat cu explozia unei bombe care a ucis doi atacatori. Dar guvernul german a scapat cu fata curata ca nu a eliberat teroristii.
Doi ani mai tarziu incepe ceea ce jurnalistii au numit poetic “Toamna germana5”. Rapirea lui Hanns-Martin Schleyer, un fost ofiter SS, devenit intre timp simbol al renasterii capitalismului vest-german, apoi deturnarea unui zbor Lufthansa cu 86 de pasageri. Teroristii cereau aceleasi lucruri, eliberarea liderilor RAF aflati in inchisoare.
Guvernul german a refuzat in ambele cazuri sa negocieze. Trupele speciale germane au luat cu asalt avionul in Mogadishu, reusind sa elibereze toti pasagerii. Cu Schleyer nu le-a iesit, l-au gasit mort in Franta, intr-un portbagaj dupa 43 de zile de captivitate. Ce soarta, sa fii ofiter SS de succes, sa supravietuiesti razboiului, sa ii convingi pe americani ca esti nevinovat si sa ramai in libertate, sa te imbogatesti rapid si masiv iar apoi sa mori bagat intr-un portbagaj de niste studenti cu creierul prajit de marxism si maoism. Life’s a bitch.
Guvernul german a inceput sa intre in panica, gandindu-se ca negocierile pentru eliberarea membrilor RAF vor deveni treptat parte permanenta din agenda guvernamentala. Si cu costuri politice pe masura. Sigur, si umane, dar acelea nu cred ca ii ingrijorau prea tare. Cele politice insa erau ingrijoratoare.
Multi lideri germani se gandeau cu nostalgie la faptul ca doar cu 30 de ani in urma aceasta ar fi fost o non-problema, ii executau pe toti si gata, nu mai era nimic de negociat.
Insa astea sunt limitele democratiei. Intr-o democratie nu omori pe cine vrei tu, cand vrei tu. Democratia ii forteaza pe guvernanti sa devina creativi.
4. Sinuciderile salvatoare
Ca sa nu mai lungim povestea, studentii intemnitati s-au hotarat sa le vina in ajutorul guvernantilor obositi de negocieri si santaj sa depaseasca limitele democratiei si au decis sa se sinucida in masa. Toti odata. Serios, asta e versiunea oficiala, atat s-a putut.
Nu e deloc clar cum au comunicat detinutii intre ei si nici nu au facut rost de scule, ca erau toti in izolare stricta, dar cumva le-a reusit.
La cateva ore de la eliberarea pasagerilor zborului Lufthansa, Andreas Baader s-a sinucis cu un glont tras in ceafa, s-a chinuit mult, ca nu ii iesea unghiul dificil, nu e deloc usor sa te impusti singur in ceafa.
Jan-Carl Raspe tot cu un foc de arma in cap, Gudrun Ensslin n-a gasit nicio arma de foc la indemana in celula asa ca s-a spanzurat cu un cablu, atat a avut, iar Irmgard Möller a incercat sa se sinucida cu patru lovituri de cutit in piept, dar le-a supravietuit. Iar dupa ce a supravietuit, ca sa faca si mai mare deranjul a acuzat autoritatile ca de fapt n-ar fi fost o sinucidere, ci o incercare de asasinat. Asta a sustinut tot restul vietii, pana la moarte, ca au incercat unii sa o omoare in celula.
Autoritatile vest-germane au descoperit ca atunci cand te izbesti de limitele democratiei si nu poti sa executi legal pe cine tulbura ordinea sociala niste sinucideri la momentul potrivit te scapa de multe probleme.
Si da, chiar a functionat, santajul din partea membrilor liberi RAF a incetat, ca nu mai aveau ce sa ceara.
Varianta oficiala a fost (si este in continuare) ca a fost o sinucidere colectiva, bine coordonata (100%, nimic de zis despre coordonare), in care sinucigasii au reusit, desi aflati in izolare severa sa isi procure arme de foc, cabluri, cutite, radiouri(!) si altele.
Bine ca n-au dat si o lege care sa ii pedepseasca pe cei care se indoiesc de varianta oficiala a sinuciderii colective si coordonate, ca precedent ar fi fost. Macar atat.
5. Cum salvam democratia cu zero sinucideri?
Fast-forward in Germania zilelor noastre. Azi.
Intr-un interval de doar doua saptamani 4 6 7 candidati AfD6 au murit inainte de alegerile locale de pe 14 septembrie. Bine, astia nu s-au sinucis, au murit de diferite boli preexistente, ca n-ai de unde sa stii ce boli mortale ai atunci cand te inscrii pe listele unui partid. Mai ai o luna de trait si tu nu stii. Degeba te uiti in oglinda si arati bine, ca oglinda minte.
Adica mori ca prostu’ fix inainte de alegeri si apoi iti spune guvernul ce boala politica necunoscuta te-a rapus. Autopsia e din partea guvernului, nu e nevoie sa o platesti.