1. De unde ne luăm structura a ceea ce facem?
La începutul fiecărui an mulți dintre noi vor să se “reinventeze”, indiferent ce-o însemna asta. Probabil că pentru fiecare înseamnă altceva.
Explorezi variante noi de mâncat, diete savante care îti ard câtiva neuroni doar când te gândesti la ele (ati auzit de “dieta memoriei ancestrale” sau de “protocolul hranirii solare”? Băbăiatule…). Sau un tip nou de respiratie care te face mai bun, mai întelept, mai lucid, si mai pregătit să absorbi toanele sefei cand e la ciclu. Și îti desfundă chakrele.
Sau îti faci un abonament la Blinkist, ca să citesti rezumatul unei cărti pe zi, ca să o impresionezi pe pisi aia cu tâțe mari de la contabilitate cu cât de mult citesti tu atunci când nu tragi de fiare. Spoiler alert: nu, n-o impresionezi.
(Bine, cu Blinkistul poate că fac un pic pe lupul moralist, că eu desi n-am nicio contabilă cu suflet mare aici la mine la tară, că lucrez de-acasă, recunosc cu umilintă că mi-am făcut totusi un abonament la Blinkist. L-am prins cu 90% reducere si n-am putut rezista, cine ar rezista la 90% off? Reducerile astea îmi mănâncă sufletul si bugetul. Dar spre onoarea mea folosesc Blinkist doar ca să aflu ce cărti noi as mai putea citi, dar asta e altă discutie, pentru altă dată.)
Cu cât mă gândesc mai mult la schimbările pe care si le propun oamenii la început de an, cu atât îmi dau seama ca cei mai multi îsi doresc de fapt schimbări de structură. A felului în care mănâncă, dorm, respiră, se plimbă, muncesc sau se reproduc. Schimbări de structură.
De aici si întrebarea automată, sâcâitoare: de unde ne luăm structura a ceea ce facem?Cine si cum stabileste “coloana vertebrală” a ceea ce facem în fiecare zi?
Dacă esti angajat, structura este stabilita de programul de lucru de la job. Dacă începi la 9 trebuie să te trezesti la 7, e simplu. Dacă esti freelancer structura îti este stabilită de cât de multi clienti ai. Dacă ai multi, începi mai devreme. Dacă ai putini mai poti lenevi o vreme în pat.
Iar dacă ai un copil care trebuie dus la grădinită chiar dacă n-ai nicio ocupatie clară trebuie să iesi din casă si să iti duci copilul la gradinită.
2. Dacă n-ai o structură a ta, altii te vor include în structura lor
Cea mai veche amintire a mea în legătură cu structura pe care o “importi” de la altii e pe undeva pe la 5-6 ani, când am mers cu părintii într-o vacanta din aia organizată de comunisti. Unii poate stiti modelul, primeai bilete pe CFR, o cameră într-un hotel insalubru si bonuri de masă, care îti asigurau accesul la o cantină de trei ori pe zi.
Până să merg cu parintii în statiune, experienta de acasă cu mâncarea era relativ simplă: când mi-era foame comunicam acest lucru si primeam de mâncare. Când era ora mesei, dacă nu mi-era foame iar comunicam acest lucru si eram lăsat în pace. Cu alte cuvinte in linii mari structura meselor mele o cam stabileam eu. 😊
Însă în statiune am avut o experienta-soc, prima dată în viata mea când stabileau altii când si ce mănânc. Mai ales când. Dacă aveam chef să mănânc mi se spunea “cantina se deschide abia pestre trei ore”, discutie încheiată. Dacă la ora mesei nu aveam chef să mănânc mi se spunea “treaba ta, dar până deseara altceva nu mai primesti”.
Realitatea are multe forme de a ne prezenta constrângerile ei. Pentru mine primul dintre ele a fost oroarea cantinei din statiunea comunistă, cu programul ei rigid de functionare care nu tinea cont de toanele mele si de nevoia mea de libertate de la cinci ani.
3. Structura agricultorilor de subzistență
Pentru strămosii nostri structura zilnică era clara, era o non-discutie.
Dormeau când era întuneric, munceau zi-lumină vara, stăteau în case iarna, că n-aveau treabă pe afară etc. Practic lumea din jurul lor le spunea exact ce aveau de făcut în orice moment.
Nevoile animalelor nu tineau cont de starea lor de spirit. La fel si anotimpurile, iarna este un manager foarte strict. Pentru strămosii nostri timpul nu era abstract. Ei nu îsi optimizau zilele, ci zilele îi optimizau pe ei.
Era ca un contract de muncă nenegociabil. Cine nu îl respecta era penalizat în atât de multe feluri încât prefera să nu îl încalce.
Natura era coordonatorul suprem iar scopul respectării programului era chiar supravietuirea fizică. Un scop care merita respectarea programului as zice. 😊
Dacă pentru cei care practicau agricultura de subzistentă structura, ordinea veneau direct din natură, pentru urmasii lor deveniti angajati în zilele noastre structura vine acum de la o autoritate.
Angajatorii si institutiile sunt un înlocuitor modern al naturii iar structura este impusa de programul de lucru, cu termene, cu ierarhii si cu penalităti.
Acest tip de structură impusă de o autoritate li se potriveste chiar si celor cu vointă si auto-organizare mai slabă, pentru că obedienta este mai usoară decât auto-controlul.
Autoritatea nu îti ofera timp, nu face lucruri în locul tău, ci doar îti oferă cadrul pentru a le face tu însuti. Un fel de “cârjă” pentru cei genunchii vointei mai slabi. 😊
4. Veață de freelancer: libertate și anxietate
Pentru freelanceri structura se aseamănă mai mult cu cea a agricultorilor, dar cu mult mai multa flexibilitate.
Structura vine din numărul de clienti, din urgenta facturilor, din frica de luni fără activitate si din suprapunerea comenzilor. Ai luni pe care ti le petreci cu un mojito în mână pe balcon, ca bogații, si ai luni în care nici nu poti să respiri, că nu iti permiti să refuzi niciun client.
Pentru viata de freelancer paradoxul este că prea putini clienti înseamnă libertate SI anxietate iar prea multi clienti înseamnă sigurantă DAR epuizare. Iar putinătatea timpului este un manager brutal. Nu stim niciodată cât de eficienti putem fi până nu avem trei deadline-uri suprapuse si nu putem renunta la niciunul. Been there, done that.
Pentru freelancer, timpul nu e organizat de oameni, ci de frică.
5. Banii si familia îți oferă propria lor structură
Cu sau fără sefi sau clienti, banii însisi vin cu o structură a lor, aparte si clară în viata noastra, indiferent de cum îi câstigam.
Chiriile au ciclurile lor, facturile la fel. Abonamentele la Substack vin si acelea. Se mai adaugă si taxele si impozitele locale mărite de anul ăsta, că războiul din Ucraina nu se tine cu încurajări pe feisbuc, are nevoie ca tu să îti plătesti taxele la timp.
Banii sunt un fel de dictatura soft. Banii nu îti spun când să te trezesti sau când să mănânci, dar au un fel al lor aparte de a-ti organiza viata. 😅
La fel ca si banii, si alte elemente de realitate insistă să facă parte din structura noastră. Copiii vor o halcă solidă din viata ta, chiar si atunci când n-ai timp nici să mori, programul partenerului (“nu mă iubesti destul dacă nu te coordonezi cu jobul meu“) si toate ritualurile sociale de cumetrii, botezuri, înmormântări si inspectii auto periodice. A mea expiră în douăj de zile si iar mi-a murit bordul, la fel ca anul trecut. Joac-o p-asta!
Oamenii care au familii si masini nu se întreabă “cum mi-as putea structura ziua de azi?“ ci se întreabă “cum as putea supravietui astăzi?“
6. Structura din vocație și sens
Sursa de structura cea mai rar înâlnită si care ar trebui să fie cea mai importantă este cea care vine din vocatie, din ceea ce ne oferă sens vieții, din credințele noastre si din misiunea pe termen lung pe care credem că o avem.
E cea mai rară, cea mai importantă si probabil si cea mai slabă, cea mai inconsistentă, cea pe care te poti baza cel mai putin.
Sensul poate să ne structureze timpul dar doar atunci când ne-ar durea prea tare să ne dezamăgim singuri. Altfel o structura bazată pe sens va sfârsi mai întotdeauna în procrastinare, aplicatii de time management si un teanc de agende frumoase. Eu am un raft. Dacă sunteti curiosi pot să vă arăt raftul meu cu agende, îi fac o poză. 😅
Paradoxul este că lipsa constrângerilor exterioare, anotimpuri, sefi rigizi, taxe, nu vine în mod automat cu un sentiment de libertate ci cu mai multă anxietate.
Lumea e plină de milionari care mor de plictiseală. Si de sentimentul de vinovătie că trece viata pe lângă ei. Sigur, mai inventezi o falsă urgență, mai dai bani la săraci, mai cauti surse noi de dopamină instant, dar în final Realitatea tot dă cu copita.
Libertatea fără structură nici nu se simte ca libertate, ci mai mult ca o rătăcire.
Care este principala sursă a structurii tale?



Profund. Libertatea are nevoie de o formă, la fel cum vântul are nevoie de o pânză de corabie ca să capete sens. Altfel, e doar un vuiet gol, o posibilitate care nu se încheagă nicăieri.
Faina concluzie!
Structura mea vine din clasica formula corporatist-familist-doi copii (la scoala).