Am citit de curând pe substackurile românești, în care scormonesc zilnic cu nerăbdarea și plăcerea unui căutător de aur, un articol care mi-a plăcut. Pe un substack apărut acum vreo două luni, cu 12 abonați.
Plin de entuziasm, în buna tradiție a “Paradigmei”, aka “revista presei substackurilor românești” i-am propus autorului să publice articolul și aici, pentru a avea o expunere ceva mai mare pentru articolul lui, bine scris, bine argumentat. Nu uriașă, că Paradigma are doar 1300 de abonați, nu are zeci de mii, dar oricum mai mulți decât cei 12.
Înainte de a mă refuza ferm autorul m-a întrebat bănuitor de ce aș vrea să fac asta. Mie ce îmi iese din asta. Am avut un scurt dialog pe chat și am observat că devenisem devensiv, băgat în corzi de autorul bănuitor care nu se lăsa dus de nas de argumentele mele. În final dialogul s-a terminat cu o ușoară iritare de ambele părți. Din culpă comună aș zice.
A lui că nu m-a refuzat pur și simplu, spunându-mi “nu, n-am chef să public în alte părți, public doar în ograda proprie, end of story”, ocazie cu care nu aveam ce să mai argumentez. Sunt adult, pot să duc în spinare foarte bine un refuz.
Apoi vina mea, că am insistat să îi explic rațiunea existenței acestui proiect.
Întrebarea lui nu era una absurdă, de aceea am și făcut greșeala să încerc să îi răspund. Într-un internet în care aproape orice gest are în spate o strategie de creștere, de monetizare sau autopromovare, suspiciunea este oarecum firească: dacă cineva îți oferă vizibilitate, el ce câștigă?
Mi-am dizolvat iritarea din urma dialogului citind după asta din doi substackeri care mă enervează cu adevărat de fiecare dată. Cui pe cui se scoate. Îi folosesc pe prăjiții ăia ca un medicament tare, mai amar decât ei nu se poate.
Dar ideea cumva a rămas, umbra de bănuială spusă pe jumătate: “ție ce îți iese din asta?” Atunci când răspunsul scurt și onest “nimic” nu e suficient.
Acum trei ani când am intrat pe Substack aveam zero cititori. Nu mi-am importat lista celor 8.000 de abonați de la fostul Psihoterapie.Net, că m-am gândit că poate nu îi interesează ce vreau să scriu iar importul ar fi avut o aromă de spam. Urăsc spamul din tot sufletul meu mic și negru. Așa că am avut doar câțiva abonați vreun an de zile. Și o rată de churning stelară, de îmi dădea la vaccin self-esteem în fiecare zi.
E o experiență aproape romantică să scrii zilnic în gol și să te întrebi în fiecare zi dacă te citește cineva. Nerecomandată narcisiștilor și celor cu toleranță scăzută la incertitudine.
La doi ani după ce am scris aproape zilnic pe Substack pentru o mână de oameni invizibili și muți m-am gândit că poate n-ar fi fost totuși o idee rea importul listei de foști abonați. Sau să fi existat o altă formă de a face cunoscute noile newslettere cu 12 abonați.
Atunci mi-a venit ideea de a face “revista presei substackurilor românești”, ca un simplu instrument de descoperire de noi veniți pe preeriile Substackului.
Aveam în sertar un nume de domeniu pe care nu îl foloseam, mi s-a părut potrivit pentru această idee. Trei clickuri mai târziu a apărut Paradigma, ca Afrodita din spumele Substackului. 😊
Am ales patru moduri prin care Paradigma și-ar putea atinge scopurile.
Primul, cel mai evident, lista zilnică de articolele nou apărute pe newsletterele românești.
Îmi place să cred că e o listă neutră, obiectivă, fără bias. Conține majoritatea autorilor care nu îmi plac și nu sunt de acord cu ce scriu. Dar dacă nu îmi plac mie nu înseamnă ca nu scriu bine.
Iar Paradigma nu este “lista articolelor care mi-au plăcut mie”. Doar câțiva autori nu sunt acolo, m-au rugat printre înjurături să îi scot. 😅
Al doilea este lista autorilor activi pe substackurile românești în ultimele 30 zile.
Aici criteriul de selecție e la fel de obiectiv. Dacă cineva a publicat ceva, cel puțin odată în limba română în ultimele 30 de zile, dacă e conținut propriu (deci nu “citește continuare pe www.blogul-meu.com”) și are nume de om (deci “Popescu“ și nu “Făbricuța de Săpun“) apare automat aici. Câtă muncă conține acest “automat” nu vă spun, că nu vreau milă. 😅
Am făcut această listă cu autori activi pentru că există deja vreo mie (de o mie știu eu) de autori care au murit, au fugit în lume, sau în orice caz și-au abandonat ca niște lași substackurile. Ar trebui să existe o lege care să oblige autorii care își abandonează cititorii să le plătească pensie alimentară. În fine.
E inutil să te abonezi la ei pentru că nu vei citi nimic nou. Lista autorilor activi te scapă de abonamentele inutile.
A treia modalitate de a face cunoscuți alți autori este secțiunea de interviuri.
Poate cea mai bună modalitate de a descoperi autori noi dar și cea mai consumatoare de timp, mai ales pentru autorii care acceptă invitațiile mele la dialog. Nu e deloc simplu, dar sunt încăpățânat, am s-o continui.
Iar a patra, cu voia dvs ultima pe listă, este publicarea de guest posturi, la secțiunea de contribuții.
Cea care ar trebui să fie cea mai simplă, dar care paradoxal, pare să fie cea mai problematică. Cea care îmi aduce întrebările acelea care storc viața din mine, gen “ție ce îți iese din asta?”.
Aș fi tentat să răspund scurt “nimic”, dar mi se pare că ar suna un pic pasiv-agresiv și nu 100% onest. Câte ceva îmi iese totuși.
De când am lansat “Paradigma” am cunoscut oameni foarte interesanți. Cu accent pe foarte. Cu unii aș îndrăzni să spun că m-am împrietenit puțin, chiar dacă nu ne-am văzut niciodată față în față. La alții am fost la lansările lor de carte, pe persoană fizică, în coarne și oase. Din astea.
Mă bucur des când văd un autor cu 6 abonați că intră în grațiile publicului de la Paradigma. Mă simt așa, ca un mini-Weinstein când invită o mini-debutantă să îi arate colecția lui de timbre. Sau Epstein. Ceva cu Stein. 🙃
Știu, sunt un român atipic, din ăla care deseori se bucură de succesul aproapelui. De asta m-am și retras în mlaștinile din Irlanda, că nu reușesc să fiu român normotipic, cu invidii & shit.
Deci probabil că răspunsul cel mai corect ar fi că, da, îmi iese și mie ceva, dar chiar dacă nu în bitcoini sau ruble. Proiectul Paradigma rămâne în continuare fără arginți.
Taica Terezul al Substackului scrie pe mine. De aici și ilustrația pentru acest articol, “Maica Tereza luptând împotriva sărăciilor, pardon, sărăciei.”
Rublele și bitcoinii le las influencerilor cu 50k de abonați.
Hai, slava de-aici, suspicioșilor!