Tara babelor short-notice

In vacanta pe care am facut-o anul trecut din Romania am participat la un parastas. Organizatorul si-a dorit mult sa particip si eu, am facut un efort si mi-am facut timp pentru eveniment. Il cunoscusem bine pe raposat, chiar prea bine as fi tentat sa spun. Asa se si transmite trauma transgenerationala, cand ii cunosti prea bine pe unii.

Pentru organizator era foarte important ca evenimentul sa iasa bine. Nu mi-e clar care sunt criteriile dupa care ii poti da unui parastas cinci stelute din cinci, asa, ca pe TrustPilot, dar probabil ca in lumea parastasurilor exista niste criterii, mai mult sau mai putin subiective.

Organizatorul era destul de emotionat, jongla intre contactat invitatii, alegerea meniului si culoarea broboadelor de facut cadou. Pentru participanti un parastas este simplu, este asa, ca un fel de nunta unde nu trebuie sa furi mireasa, pardon, mortul, nu trebuie sa asculti manele si nu trebuie sa dai bani. Pe sarbatorit nu il mai bucura nimic, asa ca banii sunt irelevanti. Insa pentru organizatorul parastasului nu e deloc simplu. Reputatia lui depinde de calitatea experientei participantilor plus alte cateva criterii secrete ale industriei. Meniul a fost un no-brainer, meniul standard pentru parastasele reusite, o ciorba creamy (pui-a-la-grec-something) si nenegociabila ceafa la cuptor cu piure. N-ai cum sa faci un parastas normal fara ceafa de porc cu piure. Daca vrei sa iti ameninti cu ceva serios soacra ii zici ca daca nu iti baga mintile in cap si nu devine civilizata o sa ii faci toate parastasele cu pui cu orez fara sare. Se potoleste.

Stateam la masa in restaurant, aparusera deja o parte din invitati si se apropia si momentul solemn in care trebuiau sa apara popa cu amantul, moment care insemna practic deschiderea. Organizatorul era transpirat ca jumatate din locurile rezervate erau goale si nu pareau sa se umple. Semn rau. Din pacate un parastas nu este un eveniment cu “répondez s'il vous plaît”, asa ca nu ai nicio confirmare/garantie a participarii.

S-a organizat ad-hoc o mica celula de criza care sa gestioneze situatia. Un expert local a spus relaxat “sefu', stai linistit ca o rezolvam, ca stiu eu niste babe short-notice“. A capatat brusc toata atentia mea. “Ce stii, ma?“

Mi-a explicat rar, cu rabdare si cu vocabular simplificat, asa ca pentru varul de la Chisinau (bine, mai mult Dublin, dar cam tot aia) ca exista in oras niste doamne mai in varsta care participa cu placere si profesionalism la orice parastas. Cu accent pe profesionalism. Oras mic, doamnele cunosc pe toata lumea, inclusiv pe oricare dintre raposati. Si nu, nu e nevoie sa le anunti cu mult timp inainte, ca au agenda libera si pot participa in orice moment. Sunt deja imbracate. Isi iau slapii aia buni si au venit. Nici macar nu trebuie sa le platesti, ca fac voluntariat. A luat un taxi, a plecat, nici nu incepusera bine conversatiile la masa cand doamnele short-notice intrau ca niste mici vedete in restaurant, salutand pe toata lumea. S-au salutat cordial cu popa si amantul, apoi cu proprietara restaurantului, oras mic, cei din industrie se cunosc si se respecta. La sfarsitul evenimentului doamnele short-notice au luat la pachet si meniurile ramase neconsumate, ca “e pacat maica sa le lasi aici“.

In final evenimentul a fost declarat din ala cu review-uri bune pe TrustPilot & shit. A fost lume suficienta, cel mai important criteriu fusese bifat.

In vacanta de anul acesta sunt invitat la un alt parastas. Tot fara RSVP. Tot vara, asa ca lumea nu va veni, ca are treaba. Parastas care in final se va baza probabil tot pe 2-3 babe short-notice care sa umple din scaunele goale.

N-am sa inteleg niciodata de ce un parastas este declarat nereusit daca se face cu mai putini participanti. E considerat parastas de saraci? E vazut ca un esec al vietii sociale al repaosatului pentru ca nu vine multa lume? Habar n-am. Tot ce stiu este ca voluntarele short-notice sunt unul din instrumentele secrete ale organizatorilor de parastase.

Romania este tara babelor short-notice.