Sunteti cu George?

Am de luat niste bani de la BCR. Don’t ask me why. Asa a iesit. Nu mai am nicio treaba cu bancile romanesti de peste zece ani, iar in trecut, cand am avut de-a face cu BCR experienta a fost mai degraba traumatica.

Asa ca ma trezesc cu noaptea in cap, beau repede cafeaua si ma incurajez singur in drum spre BCR ca zece ani inseamna mult si oricum acum sunt under new management. Adica nenorocitii aia de austrieci care nu ne vor in Schengen, na, poate or fi facut ceva schimbari in bine cand au pus gheara pe BCR. Prima schimbare se vede imediat, la usa nu mai este proverbialul batranel burtos cu ochi veninosi imbracat in paznic care te intreba suierand unde mergi. “Inauntrul bancii merg, sefu’ ” ii raspundeam de fiecare data si parea multumit de raspuns. A disparut deci.

Insa schimbarile bune s-au terminat cu eliminarea batranelului. La BCR se formeaza coada inainte de a se deschide iar dupa stat la coada de rigoare am aflat ca n-am ce cauta in banca fara o programare pe care trebuie o fac musai online. Nu scria pe nicaieri de programare, asa ca statusem la coada absolut de-a-n-pulea. Ca la Schengen. M-am dus acasa si am facut programare. Am stat din nou la coada, de data asta mult mai consistenta iar cand mi-a venit randul mi s-a spus ca mai au trei minute si intra in pauza. “Reveniti dupa unu jumate, ca acum nu mai este timp“. Asa am facut, n-am mai prins loc chiar primul la coada dar a fost ok. Eram deja in carti.

Ajung in fata cerberului BCR deghizat intr-o doamna eleganta care ma intreaba direct “sunteti cu George?”. Imi vine sa ii raspund “sigur ca sunt cu George, ca de ceilalti m-am saturat de toti, abia astept sa vina ziua votului, Georgica forever“ dar ceva ma face sa cred ca totusi nu despre Georgica al nostru e vorba. Ma lamureste ca “George” e ceva bazaconie interna de-a lor, ceva produs bancar, not my monkey, not my circus. Eu imi vreau doar banii, nici macar nu-s prea multi.

Pe vremuri aveam o colega care lucrase ani de zile cu copii cu diferite forme de retard. Si capatase saraca prostul obicei sa vorbeasca cu toata lumea, inclusiv cu noi, colegii rar si cu pauze si cu vocabular simplificat, ca sa inteleaga toata plaja de IQ. Asa vorbea si doamna de la BCR. O fi avut si ea formare pe ABA, naiba stie.

Cerberul BCR imi explica si mie rar si cu pauze si cu vocabular simplificat ca nu pot sa scot banii cash de la ei pentru ei nu mai au casierie. Ca in orasul nostru nu exista nicio agentie BCR cu casierie. Ca ei se mandresc ca sunt o banca cashless. Si ca daca vreau banii trebuie sa imi fac un george, imi aduce curierul cardul la un moment dat, “nu pot sa iau cardul din banca?“ “nu, evident nu, suntem o banca online“.

Mi-a facut si o schema, imi pare rau ca am ratacit-o, ca v-o aratam. In principiu schema se rezuma la “no George, no money”.

Am incercat si eu o gluma cu IQ simplificat din aia cu cash is king dar n-a prins.

Am meditat vreo doua minute la propunerea ei, am decis ca il pastrez pe George doar pentru ziua votului, nu ca produs bancar si mi-am facut un cont la o alta banca de peste drum, unde nu aveam traume. A fresh start, baby. Acolo a mers contul ca uns, l-au facut pe loc. M-am reintors la BCR ca sa le spun ca acum sunt pregatit si emotional si logistic sa intru in universul lor cashless si sa le zic unde sa imi trimita banii, no george needed.

Doamna cu George cand i-am spus ca vreau sa imi trimita banii la alta banca s-a blocat. Atata dezamagire si revolta ca in privirea ei nu am mai vazut de la fosta nevasta in fuga ei dezordonata spre libertate. A devenit tafnoasa, mi-a spus sa astept, ca trimite copiile actelor mele la departamentul juridic si a disparut. Noroc ca nu mai au paznicul cu privirea veninoasa, cred ca acela era momentul in care s-ar fi apropiat veninos de mine.

Prind un scaun liber si astept. Intotdeauna mi-au placut oamenii iar o banca aglomerata e un loc ideal sa vezi comportamente si sa iti imaginezi povestile lor de viata.

Undeva la ghiseul din fata incep sa se auda niste tipete pe doua voci. O clienta se cearta cu o functionara despre ceva acte care par sa nu fie in ordine. Clienta tipa ca actele sunt ok, functionara tipa ca nu sunt ok. Fiecare luptatoare e convinsa ca are dreptate si incearca sa isi incapaciteze adversara prin racnete. Apare un tip din spatele bancii care incepe sa tipe si el “noi muncim, suntem aici de la ora opt dimineata, va rog nu mai tipati“. A functionat, cele doua doamne au trecut la discutie pe ton normal.

Au terminat discutia iar clienta care tipa vine la biroul domnului din spate sa isi ceara scuze. Un gest civilizat, nu multa lume l-ar face. Ii explica de ce a fost nervoasa iar domnul ii spune ca oricum nu avea dreptate. Clienta ii explica ba pe-a ma-sii ca avea si incep sa tipe unul la altul. Si tipa, si tipa si vine la ei functionara de la ghiseul din fata care de-abia se calmase si le spune “noi muncim, incercam sa ne concentram, nu mai tipati“. V-am spus ca imi plac oamenii? V-am spus ca in trecut am avut experiente traumatice cu BCR?

Functionara mea cu actele apare si ea de undeva din adancurile intunecate ale agentiei si imi spune ca cei de la departamentul juridic nu i-au raspuns inca (quelle surprise) si pentru ca se apropie ora inchiderii mai bine ma duc in lumea mea si ne vedem din nou maine. Sau alta data.

A doua zi ma hotarasc sa imi iau o pauza de la activitati bancare. Ma gandesc sa fac chestii placute, sa gatesc, sa citesc ceva, sa revin in armonie cu mine insumi.

Suna telefonul si o voce placut-triumfalista inregistrata imi spune “va multumim ca ales banca noastra, va rugam sa ne spuneti parerea dvs….” I-am inchis, robotii nu au suflet, robotii nu se supara. Iar daca ii spuneam parerea mea onesta despre ei nu ii ajuta cu nimic. Bine ca mi-a adus aminte, ca trebuie sa imi fac programare pentru maine.