Daca nu ati auzit pana acum de sindromul Rebeca nu va invinovatiti prea tare. Psihologii, psihiatrii si psihanalistii au prostul obicei sa dea tot felul de nume la realitati banale cu care se intalnesc in fiecare zi. Explicatia lor este ca le dau nume pentru a vorbi mai usor despre ele. Banuiala mea este ca dau tot felul de nume cu speranta ca poate un nume dat de ei “prinde”, se viralizeaza si uite asa ajunge omu’ celebru. Ca in domeniul “psi” e tare greu sa vii cu ceva original, been there, done that.
Sindromul Rebeca este atat de necunoscut ca nici macar chatGPT n-a auzit de el.
Imi aduc aminte cand la o prezentare de caz profesorul Romilă a inceput sa ne vorbeasca despre cat de greu este sa lasi ca profesionist in lumea “psi” in urma ta un singur cuvant. Indiferent de cat de multe carti ai scris. Poti sa scrii multe carti dar niciun cuvant nou. Sigur, putem inventa in cursul vietii noastre o multime de termeni sau expresii amuzante, inteligente, indispensabile, novatoare, care rup fâșul dar cate raman cu adevarat dupa noi? Cate “prind”?
Mi-a ramas in minte plangerea profesorului Romilă despre cuvinte, nu din tristetea ca eu personal n-am scornit niciunul care sa prinda, ci pentru ca este cea mai simpla explicatie despre puzderia de termeni noi din psihologie, sociologie etc. Motivul pentru care apar atat de multi termeni noi este doar vanitatea si nu avansul cunoasterii.
Ce ar fi “sindromul Rebeca“?
In spatele numelui cu iz biblic nu este nimic altceva decat o forma particulara de gelozie. Nu are nicio legatura cu doamna din Biblie ci e inspirat din romanul “Rebeca” al lui Daphne du Maurier unde personajul Rebeca se casatoreste cu un divortat si apoi este geloasa pe amintirea raposatei.
Dr. Darian Leader, un psihanalist englez de care n-a auzit nimeni a propus la un moment dat termenul de “sindromul Rebeca“ pentru a descrie o femeie care sufera de o forma de gelozie patologica fata de fostele partenere ale actualului ei partener. Intr-un sens mai larg am putea putea spune ca este geloasa pe toata viata anterioara a partenerului ei.
Daca sotul ii da apa la moara acestei gelozii patologice e discutabil. Sigur ca parti din viata anterioara a sotului apar tot timpul si in viata Rebecai. De exemplu coița ala micu’ din prima casatorie care vine mereu in vizita. Goleste frigiderul, abuzeaza pisica de zici ca-i la el acasa. Sau fosta nevasta care ii trimite cadouri de Craciun. Pai daca tot vrea sa ii faca cadouri de ce n-a ramas cu el din prima?
Sau pur si simplu sotul vorbeste incontinuu despre fosta. Ca mai sunt si din astia, eu stiu cativa de top.
Sigur, e normal sa evocam amintiri dintr-o anumita perioada a vietii noastre. Nu sunt neaparat amintiri cu “fosta” ci experiente personale ale noastre despre care povestim uneori. Daca povestesc o patanie dintr-o vacanta cu fosta eu nu povestesc despre fosta, ci despre experienta mea. Insa pentru Rebeca si prietenele ei lucrurile nu stau asa. Amintirile partenerului cu fosta ii pun la indoiala propria ei feminitate, propria ei capacitate de a fi un inlocuitor pe masura al fostei. De aici si gelozia irationala pe trecutul partenerului.
Cum se trateaza sindromul Rebeca?
Am sa evit aici cu eleganta (da, stiu, sunt un elegant) sa fac gluma cu “apa, paie si bataie“ si am sa va reamintesc ca “sindromul Rebeca” fiind doar o alta forma de a descrie gelozia e ca si cum ne-am intreba cum se trateaza gelozia. Se trateaza cu terapie de cuplu de exemplu. Sau cu terapie individuala pentru suferinda Rebeca.
Sau si mai bine, se trateaza cu preventie, cu includerea in cursurile de educatie sexuala din scoli a recomandarii pentru tinere sa se combine doar cu tineri virgini, cu trecut inexistent. Si sa lase barbatii insurati sau divortati in pace pentru femeile puternice si independente care nu sunt in pericol sa sufere de gelozii retrospective.
Sindromul Isac
Daca ar fi sa propun si eu un sindrom, bear with me, la fel ca domnul psihanalist Dorian Leader, eu as propune “sindromul Isac“. Nu-l cautati in DSM, ca nu exista inca. Isac, adica sotul Rebecai.
Ce face domnul Isac? Pai vorbeste incontinuu despre fosta sau fostele lui si astfel o scoate din minti pe biata Rebeca si o aduce in pragul geloziei patologice.
Hai ca ar merge sindromul Isac, nu fiti heitări. Numa’ zic. Va pupa Isac.
Oh my God! De unde le scoti fratzie? 🤣 foarte funny si mi-au placut si imaginile. Nicely done! 🥰
The struggle is real man ... Daca fostul partenerei tale e big shot (celebritate, putred de bogat, fotbalist la Dunarea Galati, etc) poti avea momente cand te intrebi ce cauti tu in viata ta. Fiindca in fond viata in doi nu este pentru oricine iar viata cu fosta partenera a fundasului de la Dunarea Galati, cu atat mai putin.
Uneori ai nevoie sa devii tu insuti expert in cate o chestie (psihoterapie de suport, filosofie stoica, intelepciunea lui Buda, etc) pentru a te acomoda la asa ceva.
Pe de alta parte, nu mi se pare (doar) o dovada de vanitate faptul ca poti sa descoperi sau sa propui un sindrom sau un efect din-asta. Cred ca atunci cand traiesti in lumea ideilor si observi lucruri in jur, creativitatea umana este o dovada de sanatate si astfel de concepte rasar fara absolut nicio intentie ascunsa si intunecata. Nu e totul o conspiratie planetara. :))
Mai mult decat atat, este foarte util sa dai un astfel de nume aparent bombastic fiindca ii ajuta pe ceilalti sa inteleaga patternul comportamental observat de tine prin asociere cu ceva cunoscut. Cred ca si eu am descoperit sindroame de acest fel, total intamplator, printre care Sindromul Monte Cristo, Sindromul Barbatului Respins ori Sindromul Reginei Pierdute pe care le gasiti (numai) pe blogul Psihopedia daca va intereseaza.
Intre timp e posibil sa se fi scris carti de psihanaliza despre asta si nici macar nu m-ar deranja ca nu e mentionat numele meu acolo.