Poveste despre un postas grabit

A fost odata ca niciodata, intr-o tara indepartata, intr-un oras indepartat un postas foarte bun in meseria lui. Se mandrea cu faptul ca scrisorile lui ajungeau intotdeauna la timp, ca nu ratacea niciodata niciuna si ca tot orasul era multumit de serviciile lui. Fusese primul postas al orasului si multi ani singurul, pana cand primaria a decis ca e prea mult de munca si oricum trebuie sa pregateasca si viitoarea generatie de postasi. Asa ca ii angajasera si niste ajutoare, niste tineri care sa invete meseria de postas.

Pe langa faptul ca era foarte bun in ceea ce facea era si foarte exigent cu ucenicii lui in a optimiza fiecare clipa pentru a livra cat mai multe scrisori cat mai repede. Ura sa piarda timpul inutil, in drumuri inutile intre doua adrese sau in conversatii inutile cu destinatarii scrisorilor. “Fiecare clipa pierduta este o scrisoare intarziata” era mantra lui personala.

Lumea postasului era o lume bine organizata, orientata pe time management si performanta personala, o lume in care adevarata masura a valorii unui om este sa inghesuie cat mai multa activitate intr-o zi. Nu exista scrisoare importanta sau neimportanta, toate scrisorile sunt importante si urgente, toate trebuie tratate la fel. O meritocratie binara, unde fie esti bun, fie nu esti si nu trebuie sa demonstrezi asta, pentru ca se vede cu ochiul liber.

Un singur lucru il tulbura pe postasul nostru, turistii care incepusera sa apara tot mai des in orasul lui indepartat de la capatul lumii. Nu intelegea de ce oamenii trebuie sa plece de la ei de acasa, sa calatoreasca zile intregi sau chiar saptamani ca sa ajunga in orasul lui unde el trebuie sa se impiedice de ei pe strazi si eventual sa le raspunda la intrebari.

Si cum o nenorocire nu vine niciodata singura primarul orasului a inteles ca turistii care se inmulteau tot mai mult si se rataceau pe stradutele labirintice ale orasului au nevoie de un ghid. Si ce ghid ar fi putut fi mai bun decat postasul care cunostea fiecare piatra din oras, fiecare casa cu istoria ei?

Asa ca intr-o zi postasul a fost chemat de primar, a fost laudat pentru serviciile lui foarte bune, apreciate de intregul oras si a fost numit oficial ghid turistic al orasului. Schimbare care venea si cu un nou salariu, pe masura.

Postasul nostru nu a comentat, a man has to do what a man has to do, si-a luat noul job foarte in serios, a facut o lista lunga cu toate locurile demne de vazut din oras, a organizat-o pe cateva trasee si a inceput sa ii alerge pe turistii cei lenesi prin oras. Lenesi intr-adevar, nu intelegea cum vin de la mare distanta, cheltuind multi bani cu calatoria si odata ajunsi in oras nu incearca sa vada cat mai multe lucruri, sa inghesuie cat mai multe experiente in cele cateva zile pe care le au la dispozitie.

Apoi turistii au inceput sa se planga de ghidul lor turistic, care ii hartuieste si nu ii lasa sa se bucure de plimbari si de vacanta. Postasul se plangea la randul lui de turistii lenesi si nerecunoscatori pentru eforturile lui de a le prezenta cat mai mult din oras.

Primaria care primea plangerile ambelor parti intelegea dorinta postasului de a fi cat mai performant si de a oferi turistilor cat mai multa experienta. Pe de alta parte intelegea si nevoia turistilor de a se concentra mai degraba pe calitatea experientei decat pe cantitatea ei. Poate ca lumea performantei, lumea obiectivelor din care venea postasul nu se suprapunea foarte bine cu lumea procesului, lumea experientei in care traiau turistii.

Nu stiu ce solutie a gasit primaria orasului indepartat la aceasta dilema dar sunt convins ca au gasit o solutie care sa impace pe toata lumea. Si am incalecat pe o sa, si v-am spus povestea pe un newsletter asa. Adica sper ca ati ajuns cu cititul pana aici.