Poveste despre naufragiati si naufragii

A fost odata ca niciodata intr-o tara indepartata un oras-port in care principala activitate a locuitorilor era marinaria. Fiecare familie din oras avea cel putin un membru marinar. Copiii cresteau asteptandu-si tatii, bunicii sau unchii sa se intoarca din calatorii. Si multe familii traiau cu drama ca unii din cei dragi nu se mai intorceau niciodata pentru ca viata de marinar nu este deloc usoara, este periculoasa iar marinarii sufera adesea accidente. Cum ar fi naufragiile de exemplu.

Intre multii marinari care erau in acel oras, unii intre doua joburi, altii in vacanta iar altii pur si simplu prea batrani ca sa mai munceasca existau si cativa care desi inca tineri, in putere si cu experienta nu mai voia sa ii angajeze nimeni. Iar atunci cand se gaseau totusi capitani de vase dispusi sa ii anagajeze ceilalti marinari refuzau sa se imbarce cu ei si sa lucreze impreuna pe acelasi vas.

Motivul era ca acei marinari fusesera la un moment dat victimele unor naufragii. Unul sau chiar mai multe. Unii supravietuisera saptamani plutind pe resturile vaselor distruse. Altii se salvasera singuri pe plute improvizate din aceleasi vase distruse. Iar altii fusesera gasiti in viata la luni de zile de la disparitie pe mici insule salbatice, supravietuind Robinson-Crusoe-style.

Era un paradox. Desi evident, mica comunitate a orasului-port se bucura de fiecare data cand un marinar dat disparut era gasit in viata dupa saptamani sau chiar luni de la disparitie in acelasi timp superstitiile marinaresti (care sunt foarte multe) le spuneau ca pe viitor sa se fereasca sa mai lucreze cu acesti marinari pentru ca ei atrag naufragiile. Iar cei care aveau la activ mai mult de un singur naufragiu erau priviti ca niste ciumati, unii marinari refuzau chiar sa si stea la aceeasi masa la carciuma cu ei.

Intr-o zi s-a anuntat ca mai multe vase noi se pregatesc pentru o lunga calatorie in jurul lumii si ca vor angaja marinarii pentru aceasta calatorie deosebita. In micul oras-port lumea vorbea, era agitata si se faceau scenarii, cine cu cine va lucra si care vor fi echipajele pentru fiecare dintre vasele participante.

Capitanul vasului principal si al convoiului a intrebat la prima intalnire cu marinarii care sunt acei marinari care au mai trecut printr-un naufragiu sau mai multe. Marinarii fericiti s-au apucat sa faca liste cu toti “ghinionistii” pe care ii stiau. Si laudau ca in sfarsit exista un capitan inteligent care tine cont de aceasta superstitie a lor, cu marinarii ghinionisti care atrag naufragiile, chiar de la bun inceput, inca inainte de angajare. De obicei capitanii neglijenti mai intai angajau la gramada si abia apoi, in urma protestelor marinarilor mai eliminau cate un fost naufragiat.

Insa spre oroarea lor, dupa ce capitanul a obtinut lista cu toti marinarii fosti naufragiati, i-a chemat pe acestia si i-a angajat pe toti, pe ei primii. Apoi i-a pus pe fostii marinari naufragiati sa faca ei mai departe angajarile si sa evalueze cat de bine pregatiti sunt ceilalti marinari.

Iar explicatia lui pentru comunitate a fost una simpla. Marinarii care au trecut deja prin unul sau mai multe naufragii stiu ce lipseste dintr-un vas. Stiu ce nu merge bine. Stiu ce ceea ce ar putea sa se fereasca ca sa incerce sa evite un alt naufragiu.

Iar apoi daca totusi se intampla ceva rau stiu ca se poate supravietui unui naufragiu. Ei sunt exemplul viu ca se poate, pentru ca s-au intors teferi acasa. Stiu de ce unelte, ce provizii, ce pregatiri au nevoie ca sa poata supravietui pe o insula pustie sau pe o pluta improvizata. Si da, stiu cum sa faca o pluta improvizata, ca au mai facut si alta data.