Piftiile neo-noir

pofte de sfarsit de an

piftia “are you talking to me?“ neo-noir

Acum vreo cateva zile la noi la tara in Irlanda s-a stricat vremea, a trecut pe un vant robust cu stropi permanenti, vreme din aia care te zgarie la sanatatea mintala. Iarna care te face sa iti aduci aminte de toti mosii si stramosii care ti-au trait in bordeie in care intrau vantul si stropii. Asa apar teoriile despre traumele transgenerationale, de la vantul cu stropi.

Mie vremea asta nenorocita mi-a adus aminte in special de doua chestii din iernile din copilarie, filmele noir si piftiile. Nu stiu altii cum sunt dar eu am asociat intotdeauna piftia cu vremea nasoala (cine naiba face piftie vara?) si filmele noir cu vizionatul la gura sobei. Ca intotdeauna credincios pricipiului meu terapeutic “construieste ceea ce cauti” m-am hotarat sa rezolv ambele probleme, filme noir si piftii.

magyar kártya

Piftiile sunt ca si cartile de joc, de doua feluri, cele normale si cele unguresti.

Piftiile normale, limpezi, “puriste” (pun intended!) sunt acelea in care disperarea pentru claritate merge pana acolo incat se foloseste albus de ou pentru a le limpezi. Adica se foloseste albusul pentru a capta orice impuritate, apoi se arunca.

“Adidasi”+apa+usturoi = L.O.V.E.

adidasi porc

Celelalte piftii, pe stil unguresc folosesc ciolan afumat, boia de ardei si ca orice chestie ungureasca sunt oricum, doar clare nu. Ies mai intunecate, asa.

Principalul meu furnizor de piftie de-a lungul vietii a fost mama, mama nu mai e, asa ca vine o varsta la care trebuie sa iti asumi propria piftie, la mine a venit, m-am apucat sa fac research. Mama, fara a respecta o linie clara intre piftiile limpezi si cele intunecat-maghiare tindea totusi sa fie mai apropiata de partea luminoasa a piftiei.

Eu insa nu sunt asa de puternic ca mama. Piftiile mele au iesit foarte asemanatoare cu filmele neo-noir, cu ingrediente ambigue moral, cu umbre adanci, cu contraste puternice care simbolizeaza decaderea morala a vremurilor in care traim. Adica le-am adaugat muraturi, le-am degresat inainte, din astea horror.

Cu filmele a fost la fel, am facut o scurta lista cu ce am vazut la gura sobei si mi-au ramas zgariate pe retina si am mai adaugat cateva din auzite.

Am inceput cu “Taxi Driver” (“Are you talking to me?“), il stiti. Scorsese 1976. Personajul lui DeNiro e un veteran din Vietnam alienat, instabil psihologic si care nu poate sa doarma noaptea. Si care devine treptat tot mai violent in timp ce isi cauta un sens in viata. Ca noi toti de altfel.

Cautarea sensului naste violenta si ambiguitate morala. Daca nu ma credeti pe mine intrebati-l pe Viktor Frankl, baiatul ala care a colaborat cu gardienii in timp ce isi cauta un sens in viata. Dar divaghez. Multa noapte, multe umbre, mult jazz bun, “Taxi Driver” ar intra in orice top neo-noir, oricat de scurt. Si a influentat alte filme noir-ish, ca de exemplu “Heat”. Tot DeNiro e principalul chinuit in “Heat”.

A doua piftie neo-noir ceva mai serioasa a fost “Thief“, un film al lui Michael Mann din 1981, o (alta) capodopera a genului unde viata simpla si cu repere clare a unui spargator de seifuri e data peste cap de manipularile si lacomia unui colaborator care incepe sa ii controleze viata. Iar de planurile lui de pensionare anticipata se alege praful. Decorurile industriale sunt atat de bine facute incat aproape ca simti mirosul de oxid de fier. Iar muzica facuta de Tangerine Dream rasuceste si mai mult cutitul in rana.

piftie neo-noir

Am trecut repede prin cateva piftii mai mici, “Seven”, “Prisoners”, “American Psycho”, “American Psycho” m-a enervat si prima data cand l-am vazut si acum, habar n-am, poate ca asta e marca unui film bine facut, sa trezeasca tot ce-i mai rau in tine, si am ajuns la “Collateral”, o capodopera facuta la patruzeci de ani distanta de “Taxi Driver”. Acelasi Michael Mann din “Thief”. Like it or not, baiatul asta are un dealer bun.

Probabil stiti ca la un moment dat s-a facut un studiu cu legatura dintre cat alearga Tom Cruise in filmele lui si incasarile filmelor. Rezultatul a fost clar, cu cat alearga mai mult, cu atat filmul are succes mai mare si incasari pe masura. Ei bine in “Collateral” Tom Cruise fuge relativ putin (fuge un pic, doar asa, de personal branding) dar filmul e ireal de bun. Cred ca si daca nu alerga deloc, si daca statea tot timpul filmului intr-un carucior cu rotile tot era bun. Personajul lui Tom Cruise e un hitman politicos, filosofic, un fel de stoic, generos, citit, care isi face treaba cu profesionalism fara sa ii chinuie inutil pe cei care ii executa pentru ca asta e jobul lui, sa omoare oameni. In timp ce anti-eroul personaj al lui Jamie Foxx, un sofer de taxi visator incepe pe parcurs sa se prinda de adevarul fundamental din viata ca nu vine nimeni sa te salveze. Esti singurul responsabil de propria ta salvare. Ceea ce si face (scuze de spoiler), incearca sa se salveze si pe sine insusi si pe Cosanzeana.

“Collateral” e un neo-noir pe steroizi, mama si tata tuturor ambiguitatilor morale, unde Eroul e un criminal cu urme serioase de umanitate iar Anti-Eroul e un papagal care reuseste cumva sa se salveze singur.

Am incheiat seria de piftii neo-noir cu o piftie ceva mai transparenta si anume “The Grey” al lui Joe Carnahan (2011) cu Liam Neeson. Chiar daca nu se incadreaza perfect in genul neo-noir, chiar daca angoasele personajului nu au loc intr-un ghetou cu negri cu locuitori cu acul atarnat de vena, ci este un thriller despre supravietuire fizica in salbaticie, cele mai multe din temele genului neo-noir sunt prezente. Personaje care se confrunta cu propria mortalitate si moralitate, fatalism, disperare, alienare si frici existentiale.

“The Grey“ (2011)

Probabil unul din cele mai bune si cel mai putin cunoscute filme cu Liam Neeson. Film in care o trauma a personajului John Ottway se suprapune dureros cu o trauma din viata actorului Liam Neeson. Dar nu va mai povestesc, ca poate vreti sa il vedeti. Iar daca il vedeti o sa intelegeti si care-i treaba cu poemul de mai sus.

Sa-l vedeti cu sau fara o piftie ambigua moral alaturi, it’s really up to you.

Hai, lamultean! Si sa ne vedem mai des in 2025. Va astept pe aici, la bucataria Irlanda.ie, ca sa mai degustam una, alta.