1. Nume
Unul din lucrurile care îmi plac la “revista presei substackurilor românesti” pe care o (între)țin la Paradigma este că pot să văd lucruri care în mod normal, la lectura obisnuită a unui articol sunt invizibile. De exemplu ce nume apar în articole. “Nicușor”, “Ilie Sărăcie” sau “Star Trek”.
Unele nume apar mai des, semn că sunt o preocupare constantă a autorului/autorilor respectivi. De aici până la o listă a tuturor numelor care apar intr-un interval mai mare (cum ar fi o lună), ordonate dupa frecvență n-a fost decât un pas. Pe care m-am și grăbit să îl fac.
Aici fac o mică pauză și îi asigur pe colegii mei care vor să îmi recomande să îmi explorez putin această latură voyeuristică că o fac în mod constant. 😅
Apoi m-am gândit că lista cu nume e prea bună ca să o păstrez doar pentru mine, așa că, without further ado, de acum public la sfârsitul fiecarei luni o listă cu cele mai frecvente nume din articolele de pe substackurile românesti. Prin “nume” întelegând orice cuvânt scris cu majusculă.
Am scos numele de platforme media, Facebook, Netflix sau sisteme de operare, Android, iOS, total neinteresante, apar tot timpul, nu spun nimic.
Frecventa numelor e calculată per articol, nu total. Deci dacă cineva e obsedat de doamna Mirabela, întâia concubină a românilor (săru-mâna, doamnă!) iar numele “Mirabela” apare de 20 de ori într-un articol va fi contorizat în lista o singură dată.
Intr-un viitor apropiat variantele similare (“România”, “României”) vor apărea consolidate într-una singură, deocamdata apar separat.
După câteva luni vreau să fac un mic grafic cu primele 20 sau 50 de obsesii preocupări ale românilor, vedem cum se mai schimbă ce ne interesează pe Substack. 😊
De exemplu, în cele 1632 de articole publicate până acum în luna ianuarie pe substackurile românesti, “România” apare în 267 de articole, apoi “SUA” in 147 (câinele bătut nu pleacă de la măcelarie).
“Dumnezeu” apare abia pe locul 6, după “Trump” si “Europa”.
Românii au priorităti clare. Râdem, glumim, dar pentru aliatul strategic nu ne pierdem interesul. Chapeau!
În afară de nume, noua rubrică de pe Paradigma mai contine și numărul total de articole publicate în luna respectivă si câti autori au muncit să le scrie.
Ce statistici lunare vi s-ar mai părea interesante? Hai, că de mâine merg la plajă, si am timp liber să adaug chestii noi și sunt receptiv la propuneri.
2. Obeliscuri
Așa cum mie îmi place să scormonesc prin pe ce mai publică românii pe Substack (prost obicei, știu) altora le place să scormonească prin corpul uman. Și o fac mult mai metodic decât mine, au toată invidia mea.
Un britanic pe numele lui de fată Ivan Zheludev, tot scormoning prin genomul uman a găsit mii de fragmente de ARN care nu se potriveau nici cu gazda, nici cu “musafirii” cunoscuti din flora intestinală.
Le-a botezat “obeliscuri” pentru că sunt mici, se multiplică singure, sunt structural distincte si, creme de la creme, nu pot fi incluse in niciuna din categoriile existente de forme de viată. Nu sunt bacterii si nu sunt virusuri. Sunt ceva intermediar sau ceva total diferit.
“Obeliscurile” sunt molecule circulare de ARN, care nu au un învelis de protectie cum au virusurile si trăiesc în bacteriile care trăiesc în interiorul nostru. Cam ca în povestea de la mine de la țară din Irlanda, care este o insulă pe care se află un lac, lac care are la rândul lui o altă insulă. Sort of.
Cele mai apropiate rude ale obeliscurilor par să fie viroizii (agenti patogeni făcuți doar din ARN) si replicatorii pre-celulari. Obeliscurile par sa fie un fel de “fosile moleculare” provenind din perioadele timpurii ale aparitiei vieții.
Cel mai interesant detaliu legat de “obeliscuri” este acela că nu trăiesc direct in celulele noastre, ci doar în bacteriile care trăiesc în noi. Un fel de “paraziti ai parazitilor”. Dar parcă am mai spus asta deja.
Un fel de păpuși Matroshka biologice. Păpușă-în-păpușă-în-păpușă. Ce șanse erau ca un rus să descopere niște Matroshka biologice? Așa apare nevroza de destin.
Până acum nu e nimic clar dacă obeliscurile ne fac rău, ne fac bine sau nu ne influentează în vreun fel.
Câteva posibile presupuneri rezonabile ar fi că obeliscurile influentează comportamentul bacteriilor, sunt în competitie cu virusurile care infectează bacteriile, că nu fac nimic util pentru noi însine și există doar din cauza faptului că evoluția a uitat de ele si nu le-a eliminat. Cam ca multi politicieni din România, dar asta e o altă idee pentru altă dată.
“Obeliscurile” ne provoaca să revizuim un pic definitia vieții, sugerează că s-ar putea să fi ratat o categorie întreagă a ceea ce se califică de a fi viață. Sau si mai dubios, că viața ar putea fi un spectru, un continuum si nu neapărat o listă.
Eu trebuie să vă mărturisesc că după ce am citit povestea obeliscurilor am început să mă simt așa, ca un fel de șantier arheologic biologic, cu multe zone încă neexplorate.
Și mulți migranți ilegali. 🙃
Interese varii si multe 😅