Nu-mi plac titlurile clickbait-ish, le evit mai tare decat evit propaganda wokista, dar nu m-am putut abtine cu “pe ce lume traim”. Nu-mi pun des intrebarea aceasta retoric-inutil-existentiala. Azi, la editia de weekend a newsletterului din Irlanda (care arareori este despre Irlanda) i-a venit insa randul. Deci pe ce lume traim?
1. Camionagiul care nu ar fi trebuit sa fie arhitect
In primul rand traim intr-o lume in care oamenii nu isi vad de lungul nasului si fac lucruri pe care doar “specialistii” ar trebui sa le faca. Isi repara singuri masina fara sa fie mecanici, scriu romane si le publica fara sa fie scriitori, cresc copii de succes fara sa fi facut cursuri de parenting sau scriu articole fara sa fie jurnalisti.
De exemplu Joseph Macken, un camionagiu din New York care de plictiseala, timp de 21 de ani de cate ori se intorcea obosit din cursa lucra la o macheta a orasului New York. Fara studii, fara acte, fara un scop anume, doar pentru pura lui placere. Doar partea cu Manhattan-ul i-a luat zece ani. Restul a mers mai repede, alti zece.
Macheta contine sute de mii de cladiri distincte, plus celelalte elemente ale unui oras, poduri etc.
A terminat macheta, a iesit si la pensie, i-a zis nevasta sa faca ceva cu macheta aia care le blocheaza subsolul, ca nu mai loc unde sa puna muraturile (just joking, americanii nu pun muraturi, ei le cumpara de la supermarket, vezi mai jos povestea cu aligatorul), omul n-a vrut sa riste un divort la batranete asa ca a modificat macheta sa o poata dezmembra nedistructiv (350 de parti distincte) si a transportat-o intr-un storage unde strangea praful. Nepotii l-au indemnat sa faca niste tiktokuri cu macheta.
Omul le-a facut, tiktokurile au strans peste 20 de milioane de vizualizari iar muzeele au inceput sa negocieze cu Macken sa expuna macheta pe ici, pe colo. Specialistii care au vazut-o spun ca e foarte fidela realitatii, una din cele mai bune pe piata.
A primit si oferte de cumparare, dar momentan nu e de vanzare. Oricum, tot castiga ceva, ca nu nu mai are nevoie sa plateasca depozitul pentru ea, ca acum e gazduita gratuit de muzee.
Iar daca o vinde o sa poata sa isi cumpere un subsol separat, doar al lui, fara nevasta si fara muraturi, unde poate face o alta. E inca tanar, 63 de ani, timp pentru inca una-doua machete ar mai fi.
2. Aligatorul de suport emotional
Traim intr-o lume in care supermarketurile nu au o politica clara legata de accesul cu aligatori in magazin. Cu exceptia Walmart, care de curand are o asemenea politica.
De ani de zile un client constant al supermarketului s-a plans ca are probleme cu accesul in magazin impreuna cu aligatorului lui pentru suport emotional.
Jinseioshi, aligatorul de suport emotional a incercat sa menajeze intotdeauna susceptibilitatile publicului, inclusiv cele legate de nuditatea in public, dupa cum vedeti poarta si o hainuta.
Conducerea Walmart, plictisita de scandalul periodic cu aligatorul a creat o conditie clara pe care a adaugat-o la regulament, ca n-ai voie cu aligator in magazinele lor. Punct. Nenegociabil.
Pe ce lume traim, again?
3. Prosopul prezidential
Pentru ca acest newsletter se numeste “Irlanda” hai sa venim si cu o stire din Irlanda. O stire trista.
Conor MacGregor a decis ca se retrage din cursa pentru alegerile prezidentiale de anul acesta din Irlanda pentru ca l-au demoralizat statisticile care indicau ca e creditat doar cu 2% in intentia de vot.
O decizie surprinzatoare din partea lui Conor, al carui punct forte n-a fost niciodata realismul. Omul care a intrat in ring de multe ori avand cam tot aceleasi sanse de 2% si de multe ori a si castigat.
Pe mine chiar m-a luat prin surprindere decizia lui de a arunca prosopul prezidential, ca acum nu mai stiu cu cine sa mai votez. Serios, eu pe Conor ma hotarasem, ca pe restul de neasumati si gender disforici n-am cum sa-i votez. Au si irlandezii mucusorii lor.
Ultima mea speranta ar fi ca autoritatile din Irlanda sa ia exemplu de la cele romanesti si sa anuleze alegerile, ca sa mai castig si eu putin timp pentru gandire. Pacat de Conor, baiat tanar si ambitios. 2%