Pasapoarte si vize
Ca orice roman inainte de ‘89 mi-am dorit un pasaport mai mult decat un acoperis. Iar dupa ‘89 cand l-am obtinut am descoperit cu oroare ca pasaportul e semi-inutil, ca singurele tari care puteau fi vizitate fara viza erau Ungaria, Bulgaria si Serbia. Si inco vreo trei in Africa. Asa ca de la trauma pasaportului semi-inutil am ramas cu o sensibilitate aparte la stirile unde vederea periferica decupeaza cognitiv-perceptiv cuvinte ca “pasaport” si “viza”. Astazi coada ochiului a gasit doua asemenea vesti, una buna si una rea, ca in bancuri.
1. O veste rea
Am simtit o profunda solidaritate si intelegere umana pentru posesorii de pasapoarte unguresti la auzul vestii ca Unchiul Sam le-a restrictionat accesul in “Da Land of da Brave”. Nu chiar de tot pentru inceput (dar e posibil sa vina si momentul ala) ci doar partial. Nu mai pot intra in US de cate ori vor pentru maximum de 90 de zile ci o singura data.
Spun “posesori de pasapoarte unguresti” pentru ca nu toti sunt unguri. Adica eu stiu personal vreo doi care nu sunt unguri dar au facut efortul de a-si lua pasapoarte unguresti fix pentru calatorii fara vize.
Bullying-ul cu vizele americane este pretul pe care maghiarii il platesc pentru lipsa lor de entuziasm pentru razboiul din Ucraina, ezitarile lor pentru introducerea de propaganda homosexuala in scoli si refuzul portiei de populatie africana prescris de UE. Probabil un pret pe care majoritatea populatiei maghiare il considera perfect acceptabil pentru a-si pastra valorile, traditiile, identitatea si omogenitatea etnica. Era cat pe aci sa zic si “rasiala” dar pe langa faptul ca “omogenitate etnica si rasiala” e pleonasm mai suna si urat in zilele noastre.
2. O veste buna
Rusia s-a hotarat sa isi simplifice sistemul de vize si sa il mute pe online. Asa ca cei care imi ureaza din cand in cand sa ma duc in Rusia daca nu imi place Occidentul decadent (va stiti voi care sunteti, haterilor 😁) acum au un argument in plus: “hai, ia-ti, ma, viza online, hai ca acum e simplu. Hai, du-te in Rusia.“
Rusia a introdus recent o viza electronica (similar cu ETA-ul european) pentru 52 de state, inclusiv statele UE, fara sa mai fie nevoie sa aduci dovada de cazare, invitatie de la un rus sau copie dupa biletele de avion. 40$ taxa de viza (copiii n-o platesc), 16 zile durata vizitei (ca mai mult facem prea multe poze), se obtine in maxim 4 zile. Posesorii de viza electronica pot intra in Rusia prin 29 de puncte de trecere a frontierei, inclusiv marile aeroporturi internationale.
De remarcat din harta de mai sus cu tarile care beneficiaza de viza electronica ca Unchiul Sam, Perfidul Albion, Canada, Australia si mahalalele globului (America de Sud, Africa) nu sunt in carti. Nici macar toate literele din BRICS nu sunt, B si S fiind marile absente. Si nici Moldova, cu toata relatia lor de iubire cu nabadai. Si evident, nici Ucraina.
Pentru europenii care si-ar dori sa viziteze Rusia ramane totusi problema transportului. Nu exista curse aeriene directe din Europa (sanctiuni, remember?) iar cu masina iti mananci o parte din cele 16 zile alocate cam pe drumuri.
Asa ca eu unul o sa mai aman momentul cu vizitatul Rusiei, spre dezamagirea celor care abia asteapta sa pun pe TikTok clipuri din Rusia. 😊