Paradisul Șobolanilor
Sobolani narcisisti, care nu faceau absolut nimic in afara de a-si curata blana si de a se admira. Nu se reproduceau, nu socializau, nu se luptau. Doar existau. Aratau bine si erau complet inutili.
1.
M-am nimerit la un moment dat ca musca-n lapte intr-un joc de societate bazat pe fantezia aceea obscena cu “tu ce ai face daca ai castiga la loto?” Doar ca o ambalasera mai putin agentic, acolo era un fel de “tu ce ai deveni daca ai castiga la loto?” Au urmat banalele fantezii cu barca cu motor, cu vizitat Machu Pichu, cu salvat rudele sarace de la fumat tigari iefine, le stim cu totii.
Le-am stricat placerea fanteziei spunandu-le ca eu probabil as trai fix la fel ca inainte. As citi aceleasi carti ca si pana atunci, ca altele mai bune nu stiu. Cu singura diferenta ca poate pe unele le-as si cumpara, acum le citesc pe toate piratate, ca doar n-oi munci ca sa le cumpar. As manca fix la fel, ca de abia am gasit o dieta cu care sa coexist pasnic. N-am ce sa mai modific la ea, aia e. Dieta n-are nicio legatura cu banii. Si mai aveam si alte cateva exemple de dat, dar m-am abtinut, ca era si nevasta prezenta. E ca si cu bancurile cu etnia cu probleme, nu le spui in public, ca isi face lumea o impresie gresita.
Hainele nu mi-au placut niciodata, imi cumpar altele noi doar cand cele vechi devin de nepurtat. Cat despre vizitat Machu Pichu, well, not my thing. Sunt sedentar si la mine partea cea mai placuta a vacantei e atunci cand gasesc un loc cu adevarat placut sa imi beau cafeaua/berea si sa stiu ca mai am cel putin trei saptamani pana cand trebuie sa plec acasa. Trasul de valize prin aeroporturi si copiii care urla prin avioane ca operati fara anestezie n-au fost niciodata placerea mea. Nici la concerte nu merg, ca urasc aglomeratia. Bine, urasc si cat costa biletele, dar aglomeratia e principalul motiv pentru care nu merg la concerte. Prefer sa ii ascult pe oamenii aia in casti, acasa, in gradina, la umbra.
Iar scrisul pe Substack, mica mea placere vinovata este gratis. E irelevant daca esti milionar sau nu, editorul Substack e la fel de prost facut pentru toata lumea.
Deci eu cred ca in cazul total improbabil in care eu as castiga la loto (in primul rand ca nu joc) cred ca viata mea si eu am arata in continuare absolut la fel. Aceeasi burta, aceleasi tricouri mototolite, aceleasi lecturi fabuloase. Poate doar cativa cm in plus la lungimea masinii, ca asta de acum mi-a ramas mica, e cam stramta. Chiar nu stiu ce s-ar schimba in viata mea cu un milion in plus, serios.
Dar nu intotdeauna e asa de simplu. Banul e ochiul dracului iar abundenta ne poate distruge viata. Nu e gargara filosofica, ci o banalitate biologica dovedita.
In anii '60, niste sobolani norocosi au castigat la loto. Adica au fost inclusi intr-un experiment in care au primit gratis tot ce si-ar putea visa un sobolan: mancare din belsug, zero pradatori, spatii curate si caldura constanta. Paradisul sobolanilor. Si cu toate astea, finalul sobolanilor n-a fost deloc fericit. Intr-o buna zi sobolanii s-au saturat de viata cea abundenta si lipsita de eforturi si de riscuri si si-au pierdut complet dorinta de a trai. Un experiment real, cu un final atat de absurd, ca l-ar fi facut si pe Kafka sa isi taie venele pe lung.
John B. Calhoun1, un etolog american preocupat de efectele aglomerarii urbane, a creat un spatiu ideal pentru sobolani: mancare si apa nelimitata, temperatura perfecta, lipsa totala de pericole, adaposturi suficiente si, cel mai important, liniste. Si-a numit experimentul “Universe 25”, a numi chestii ca un mic demiurg e una din placerile vietii. In final lumea a tinut minte experimentul ca fiind “Mouse Utopia”, ca asta e o alta placere a oamenilor, de a gasi porecle la numele puse de altii.
Ideea lui Calhoun era sa studieze ce se intampla cand toti factorii de stres sunt eliminati. Si daca ne luam dupa optimismul postbelic al anilor '60, toata lumea se astepta sa apara un sobolan utopic, cooperant si fericit, cu un zambet tamp, cam ca Greta Thunberg cand o lauda presa sau primeste un grant nou. Insa lucrurile au iesit exact pe dos.
Initial experimentul a mers brici, populatia blanoasa a crescut exponential, ajungand la peste 2000 de sobolani fericiti. Insa dupa aceea blanosii au dat-o in diverse, cam ca la USR, mamele isi abandonau puii (vezi cazul Lasconi), masculii deveneau letargici (vezi Nicusorul), altii isterici (vezi Dominicul), apoi agresiuni fara motiv sau izolare.
Apoi a aparut si un grup aparte de sobolani, "the beautiful ones". Sobolani narcisisti, care nu faceau absolut nimic in afara de a-si curata blana si de a se admira. Nu se reproduceau, nu socializau, nu se luptau. Doar existau. Aratau bine si erau complet inutili. Aici incerc sa rezist tentatiei sa mai fac comparatii contemporane, ca sa nu imi antagonizez inutil o parte din cititori.
Comunitatea sobolaneasca a lui Calhoun a inceput sa se prabuseasca sub greutatea propriei lipse de scop. Iar apoi a urmat declinul ireversibil. Resursele erau in continuare disponibile, fara numar, dar sobolanii nu mai aveau motiv sa le foloseasca. In final n-au murit de foame, ci au murit de... lipsa de sens.
Povestea sobolanilor care au murit din lipsa de sens devine cu atat mai interesanta atunci cand iti asumi riscul sa o compari cu experiente umane. Viktor Frankl2 e probabil cel mai cunoscut avocat ai ideii ca lipsa de sens te omoara. In cartea sa, “Omul in cautarea sensului vietii”3, Frankl explica limpede ca detinutii care isi pastrau un motiv pentru care sa traiasca (un copil, o promisiune, o idee) rezistau fizic si psihic. Ceilalti cedau. Nu atat in fata foametei sau a frigului, ci mai ales in fata golului interior.
Pentru Frankl, lipsa sensului era mai ucigatoare decat lipsa painii. Nu e o metafora, e doar realitatea descrisa de el in cartea sa.
Experimentul lui Calhoun a fost inteles in multe feluri. Unii l-au vazut ca pe o critica la adresa vietii moderne, altii au spus ca e o “exagerare biologica”, indiferent ce-o mai insemna si asta.
Dar lectia ramane: cand nu mai ai nimic de depasit, nu mai ai nici pentru ce sa traiesti.
Calhoun a numit asta “moarte comportamentala”. Corpul traieste, dar mintea a pus batista pe tambal. Un fel de moarte pe pilot automat, cu frigiderul plin si televizorul deschis.
Lipsa de sens ucide. Mai lent decat o otrava, dar la fel de sigur. Fie ca vorbim de sobolani care au castigat la loto intr-un experiment cu all-inclusive, fie de corporatristi care nu stiu pretul benzinei sau al abonamentului la sala, ca nu le platesc ei, efectul e acelasi, moarte lenta. Sobolanii din Mouse Utopia aveau totul. Si tocmai asta i-a distrus.
Voi ce ati face daca ati castiga la loto? Cum ar arata viata voastra? Chiț-chiț.
2.🐑 The Watchsheep Report (aka “miorițometrul”)
📝 Cel mai lung articol: 13495 cuvinte,
✂️ Cel mai scurt articol: 85 cuvinte,
🧠 Cel mai greu de citit articol: 71.9 scor LIX,
😌 Cel mai ușor de citit articol: 30.4 scor LIX,
⏳ Revenit după cea mai lungă pauză: 82 zile,
📣 Articolul cu cel mai mare public: 20000 abonați,
🫢 Articolul cu publicul cel mai mic: 18 abonați,
categorii: none (5), Ψ (2), ⚖️ (1), ⚽ (1), 🌱 (1), 🍔 (1), 🎭 (1), 🎯 (3), 🏛️ (1), 💊 (1), 💻 (1), 📈 (2), 📜 (2), 📢 (4), 🕵️♂️ (1), 🤡 (2), 🧵 (5), 🔒 (4)
3. Ce-am mai citit azi pe Substack
Doctorul maghiar Semmelweis a descoperit în anii 1840 că simpla spalare a mainilor reducea dramatic mortalitatea in maternitatile din Viena. Dar pentru ca Semmelweis era vazut ca un outsider si pentru ca nu stia sa-si vanda ideile, a fost ridiculizat, marginalizat si internat intr-un ospiciu unde a si murit. Abia dupa moartea lui, eticheta de "nebun" a fost inlocuita cu cea de "pionier al igienei".
Uneori eticheta gresita te omoara, la propriu.
🎯 Marți, 17.06.2025. Cât de mult te reprezintă eticheta pe care ți-o pun ceilalți pe frunte?, de M.B.🐤
Oamenii te reduc adesea la partea din tine care le e cel mai la indemana, cea mai vizibila. Identitatea publica devine o versiune simplificata a celei reale, in functie de ce alegi sa arati sau (mai ales) de ceea ce retin ceilalti.
Asta nu e neaparat un lucru rau, ca ne ofera posibilitatea de a ne vinde in locuri diferite in mai multe feluri. Si de a ne reinventa ori de cate ori simtim nevoia.
Eticheta pe care ti-o pun ceilalti e ca la orice comunicare, e rezultatul muncii de echipa dintre un emitator (tu, cat esti in stare sa transmiti despre tine) si receptor (cat de mult a reusit sa inteleaga despre tine).
Britanicii au lansat zeci de mii de baloane umplute cu explozibili si cabluri metalice spre Germania nazista. Era o operatiune low-cost, dar iritanta si imprevizibila. Unele baloane au intrerupt curentul in fabrici sau au provocat incendii in paduri. Erau dronele vremii, tacute, ieftine, deranjante. Ca un roi care nu omoara, dar inteapa constant.
🔓14% 🕵️♂️ Roiuri și zumzet nedorit, de Frumentarius 🐤
Atacul cu drone de pe 1 iunie al Ucrainei in Rusia demonstreaza cum razboiul modern se bazeaza din ce in ce mai mult pe tehnologie si actiuni precise. Dupa toate aparentele, un start-up ucrainean in parteneriat international a jucat un rol esential in operatiunea Spider’s Web. Controlul autonom al dronelor devine un avantaj strategic major.
Bine, din punctul de vedere al legilor razboiului atacul cu pricina a fost mai mult o forma de terorism decat o operatiune militara, dar ce mai conteaza? A avut (ceva) succes, a facut valuri si i-a redat dlui Zelenski zambetul pe buze. Restul e cancan.
Orwell (da, acel Orwell) a plecat sa lupte pentru stanga antifascista, dar a fost aproape omorat de... alti stangisti. Confuz, a realizat ca nu mai poate tine "cu o echipa" clara. A ramas cu o rana in gat si o neincredere adanca in loialitati oarbe. A scris apoi Homage to Catalonia, o carte despre cum poti fi dezgustat de ambele tabere si totusi sa speri in ceva mai bun.@@
🔒100% 🤡 Viața fără explicații necerute, de bogdan stoica🐓
vine cu argumente simple si solide de ce ar trebui sa tinem cu Israelul si nu cu Iranul. Nu e nimic de contrazis acolo. Poate in afara de faptul ca oamenii iau decizia de a “tine” cu o echipa sau alta in mod emotional, nu rational.Tinem cu Steaua sau Dinamo nu pentru ca avem un unchi care e angajat acolo si am vrea sa isi pastreze jobul, nu pentru ca e o echipa care are stadionul mai aproape de noi ci pentru ca…alegem cu inima ❤️ si nu cu mintea.
Daca nu iti plac investitorii de la o anumita echipa nu tii cu ea, nu e o decizie rationala. 🙃
Mie nu imi plac nici fotbalul si nici razboiul. Iar in meciul Israel-Iran nu ma bucura niciunul din golurile marcate de o echipa sau alta pentru ca eu tin mai degraba cu pacea, cu absenta racnetelor de pe stadioane. Jucatorii ma lasa rece. Si galeriile lor.
Exploratorul islandez-canadian Vilhjalmur Stefansson a trait intre 1913–1918 doar cu ce mancau eschimosii: peste crud, grasime de foci, dar mai ales ficat. Cand s-a intors acasa, a continuat cu o dieta complet carnivora, ignorand moda cerealelor si laptelui. A rezistat ironiilor celorlalti si a trait sanatos pana la 82 de ani. Poate ca stia el ceva.
🔒82% 🍔 Cel mai dens nutritiv aliment din univers, de Valentin Bunea 🐣
E usor sa cazi in capcana alimentelor promovate drept “sanatoase” doar pentru ca suna bine. Dar daca vrei sa iti alimentezi eficient corpul, merita sa te uiti dincolo de etichete. Ficatul nu suna sexy, dar e campionul ascuns al nutritiei.
Cu o retorica repetitiva,
face o pledoarie pentru reabilitarea ficatului in alimentatie. Nu e neaparat un text care mangaie pe crestet, ci mai degraba o invitatie la reevaluare a meniului zilnic si a criteriilor dupa care judecam ce inseamna cu adevarat “sanatos”.Nimeni nu a stiut niciodata cine a fost “omul cu masca de fier” din Franta. Un prizonier misterios, tinut zeci de ani in izolare, mereu cu fata acoperita. S-au emis zeci de teorii, frate vitreg al regelui? Nobil tradator? Un impostor? Fiecare epoca si-a proiectat propriul "adevar" asupra lui. Nici azi nu stim sigur. A devenit o oglinda pentru spaimele si dorintele noastre. Exact ca ideea de "adevar".
🌱 Adevărul, de Mihai Adam 🥚
exploreaza natura fragila si iluzorie a adevarului, vazut ca o prezenta care se schimba in functie de privitor. O meditatie poetica despre felul in care adevarurile se transforma, se intersecteaza si cresc odata cu noi. Un apel la curiozitate si rabdare.E in regula daca nu gasesti adevarul din prima. Poate nici nu e vorba despre un singur adevar, ci despre o colectie de franturi care ne ajuta sa devenim mai atenti si mai vii.
🎯 Prizonierii banalității, de Idei la liber 🥚
Te plangi ca viata e banala? Ai grija, poate doar ti se potriveste. Vacante, o cariera decenta, o locuinta confortabila, un mediu controlat. Exact cat trebuie ca sa nu te solicite prea tare. Ai bifat tot? Bun, acum poti sa te bucuri in continuare de banalitate.
vine cu o intrebare iritanta: traim constient sau doar functionam? Argumenteaza ca nu tehnologia este vinovata pentru superficialitate, ci acceptarea tacita a unei vieti lipsite de sens real.⚽ Deplasările adevărate sunt feroviare, de Andrei Mihail 🐣
Eu nu prea citesc articole din si despre sport, ca sportul ma intereseaza mai putin. Dar articolul asta mi-a placut, pentru ca a fost mai mult despre trenuri decat despre fotbal.
aduce un omagiu autoironic calatoriei cu trenul ca experienta umana, nu doar ca forma de transport. Deplasarea la Viena devine pretextul pentru a povesti despre relatii, intamplari absurde si frumusetea unui drum lent, dar viu. Cu fotbalul ca fundal.Cam asta fu astazi. Ne revedem maine la urmatoarele teme care au rupt planeta Substackul in doua. Salutari din Paradisul Sobolanilor. 🙃
Pe scurt, a sti sa-ti umpli timpul si a te tine ocupat e un skill pe cat de important, pe atat de ignorat si pe cale de disparitie in zilele noastre. Fiindca a sta cu capul intre umeri si ochii blocati in ecranul telefonului nu se cheama ca ti-ai gasit ocupatie.
.
Inseamna ca omori timpul. Si cu el, pe tine insuti.
.
Am nenumarate exemple de persoane in jurul meu care, in lipsa unui telefon si, eventual, a unei sarcini de serviciu, sunt incapabile sa-si gaseasca vreo alta activitate.
Mișto rău de tot! Și experimentul și povestirea.