Oppenheimer

Am luat deja prima decizie proasta pe anul asta. Am vazut Oppenheimer.

Nu prea sunt eu cu buzz-ul si cu filmele trendy, mai degraba consum vechituri, dar la teapa pe care mi-am luat-o cu Oppenheimer au contribuit atat nota de 8.5 pe IMDB cat si cei 5246 de seederi din torente. N-am mai vazut atatia seederi la un singur film de cand era bitcoinul optzeci de centi. In naivitatea mea mi-am zis ca daca atat de multi oameni incalca legea pentru un film inseamna ca trebuie sa fie special.

Am asteptat prima ora din film sa inceapa filmul. Zic “prima ora” pentru ca filmul are trei ore si un pic. Adica daca sunteti in urma cu somnul, aveti ADD sau v-a dat medicul doar sase luni de trait poate ca doriti sa folositi mai inteligent decat mine trei ore din viata voastr.

Dupa prima ora de film mi-am dat seama ca la fel vor fi si urmatoarele doua. Initial m-am gandit ca poate face si Christopher Nolan la fel ca Almodovar, baga o scena-cheie pentru intelegerea filmului fix la mijloc. Nu stiu de ce ce face Almodovar asa, e celebru pentru asta, poate ca e forma lui de a-i face pe astia ca mine care vad doar treij’ de minute dintr-un film si se plictisesc sa nu poata spune ca au vazut filmul.

Dar pe Oppenheimer l-am vazut pana la cotor, parol, si nici n-am adormit. Desi tentatia a existat de mai multe ori.

Dupa umila mea parere intentia din spatele filmului Oppenheimer e sa spele un pic sentimentul de vinovatie al unora si altora pentru crimele de razboi de la Hiroshima si Nagasaki. Pot fi considerate lejer crime de razboi si nu acte de razboi obisnuite pentru simplul fapt ca razboiul se cam terminase. Germania capitulase iar Japonia era in galeata. Cam cum e acum Ucraina, mai trebuie doar sa il anunte cineva pe imparat ca s-a terminat razboiul, doar sa il prinda treaz. Cam aceeasi situatie. Atata doar ca americanii se temeau ca se termina razboiul si singurele teste pe care apucasera sa le faca cu bomba nucleara erau cele din desert. Total neinteresante si fara sa impresioneze viitorii adversari ideologici si militari. Asa ca se grabesc sa foloseasca bomba nucleara pe orase reale, cu victime reale, pana nu se termina razboiul.

Savantii evrei care salveaza lumea sub forma personajului Oppenheimer, Einstein etc nu pot fi lasati sa fie asociati in constientul colectiv cu crimele din Hiroshima si Nagasaki, asa ca filmul le spala cu grija, devin din criminali doar chinuiti care penduleaza intre satisfactia omului de stiinta care a obtinut ceva valoros si teama ca au sange pe maini. Unde ne ajuta si presedintele Truman, care il asigura pe chinuitul Oppenheimer ca doar el, presedintele Truman are sange pe maini, ca doar el a ucis la Hiroshima, fizicienii evrei n-au jucat niciun rol, vai de steaua lor (pun intended), ei doar au construit bomba si atat, au fost niste victime. Si nu doar ca dupa razboi nu li s-au recunoscut suficient meritele, dar, oy vey, au fost si persecutati dupa aceea, marginalizati, hartuiti.

Oppenheimer cel real a fost un personaj foarte controversat, a cochetat toata tineretea cu comunismul, a avut loialitati foarte incalcite intre Unchiul Sam si prietenii de joaca comunista si a fost tot timpul de parere ca nu doar US ar trebui sa aiba arma atomica, ci si URSS. Sa fie bine, ca sa nu fie rau. Iar americanii, care nu sunt complet idioti au inteles asta si dupa terminarea proiectului Manhattan l-au marginalizat, pe buna dreptate.

Iar filmul Oppenheimer incearca sa ofere cu generozitate cate un os de ros tuturor pereristilor cinefili, asa ca mine. Personajul Oppenheimer din film nu e nici bun, nici rau, iti alegi din film ce piese de puzzle te intereseaza si iti costruiesti un Oppenheimer dupa cum ti-l doresti, dupa cum crezi tu ca ar trebui sa fie.

Daca nu ati fost inca victima filmului Oppenheimer si vreti un sfat de la un om batran faceti altceva cu trei ore din viata voastra.

Daca nu va plac sfaturile gratuite (pot sa va inteleg, nici mie nu imi plac) si totusi il vedeti sa imi spuneti si mie cum vi s-a parut.