Urmaresc in fiecare zi cateva zeci de articole pentru proiectul meu de hobby de monitorizare a articolelor romanesti de pe Substack, “Paradigma”. Pe unele le citesc cap-coada, interesante, bine scrise, pe restul asa, mai pe diagonala.
Si am observat un trend interesant: multi autori, in special dintre cei nou-veniti pe taramul Substackului tind sa scrie mai mult si mai des. Ca si cum volumul mai mare de text ar forta usa audientei si i-ar impinge mai in fata.
Atata doar ca lucrurile nu stau deloc asa. Publicul nu are nevoie de mai multa informatie sau de un volum mai mare de text. Nu cred ca exista cineva care sa se trezeasca speriat intr-o dimineata si sa spuna “vai, ce putin a scris autorul meu favorit astazi. Si eu acum ce mai citesc?”
Ne sufocam cu totii intr-o abundenta de informatie, care navaleste spre noi imediat ce deschidem primul ecran dis de dimineata. Telefon. Tableta. Laptop.
Cine are nevoie reala de (o) informatie o gaseste la doar un click distanta: Google, \reddit, Quora, chatGPT. Adevarata resursa nu mai este informatia (prezenta in exces in viata noastra) ci capacitatea noastra de a o prelucra.
Natura-mama are un umor pervers, de tip Murphy.
Pentru stramosii nostri de acum un milion de ani orice informatie, cat de marunta, contribuia la supravietuire. Erai atent si curios la ce se intampla in jurul tau, supravietuiai si iti transmiteai genele mai departe.
Suntem cu totii urmasii curiosilor care faceau doomscrolling la intrarea in pestera.
Am evoluat avand atentia orientata in mod natural inspre exterior, acolo de unde ne vin toate primejdiile si toate oportunitatile. Avem o foame naturala spre informatie. La fel si hrana, suntem construiti ca sa cautam incontinuu hrana. Atata doar ca aceasta achizitie evolutiva a inceput sa mearga impotriva noastra. Excesul de hrana duce la obezitate si boli cronice. Excesul de informatie duce la oboseala, confuzie, disonanta cognitiva, erodarea identitatii si alte boli ale mintii.
Intr-o lume plina de streetfood si restaurante problema nu mai este absenta hranei ci selectia ei. Oamenii nu mai cauta hrana ci experienta. Restaurantele nu mai sunt demult facute doar sa hraneasca (pentru asta exista magazine alimentare si streetfood) ci ofera trairi si experiente.
Si atunci daca nu informatie, atunci ce cauta cititorii in articolele de pe Substack? La fel ca si in cazul restaurantelor, nu mai cauta informatie (google is your friend) ci calitatea experientei.
Si apoi opinie, apartenenta tribala (aka “echo chamber”), confirmare, amuzament, motivatie, indemn spre actiune.
Dar cu siguranta nu mai multa informatie.
Căzând în nostalgii de tinerețe : Calitate, nu cantitate ! - tovarăși ! 😁 Ați punctat foarte bine. E o cantitate uriașă de informație pe toate domeniile și palierele. Și podcasturile deja urmează trendul : două ore, trei ore . Dar timp ? De unde atâta ? ....
sinceră să fiu, ăsta e unul dintre motivele pentru care am făcut iar o pauză. Dopamina asta legată de postări, like/share/restack în cazul de față, mi se pare nesănătoasă în doze zilnice. Dar probabil generația mai tânără are nevoie de diaree de cuvinte/poze/selfies. To each their own.