O singura fotografie

Imi pica in mana "O singura fotografie" de Laurent Graff. M-a atras titlul si marimea, mititica, taman buna de citit intre pranz si cina pe malul marii.

Am inceput-o la 18.00, cam pe cand imi terminasem somnul de frumusete si pe la 20 si un pic era gata. Un mini-roman compact si la obiect, potrivit vremurilor ADHD-iste pe care le traim.

Subiectul ales de un fost fotograf devenit conjunctural romancier:

cum ar fi daca ai mai putea/avea voie sa faci doar o singura fotografie?

Dar daca multiplicam aceasta intamplare cu 5? Cinci oameni diferiti carora li se ofera ocazia sa faca o (ultima?) singura fotografie? Care ar fi aceea? Dar daca aflam ca fiecare dintre acesti cinci oameni au (avut) o relatie speciala cu fotografiile?

Fireste, cand spunem "fotografii" ne gandim la universul argentic, la vremurile cand o fotografie era unica si costa.

Va spun eu ce se intampla: iese un mini-roman rapid, alert, savuros ca o inghetata buna vara, despre moarte, despre viata, despre fotografie. Destul de mult despre fotografie. Si apropos, romanul e plin de inghetata.

Cautati-l si degustati-l, merita.