O poveste de la etajul noua

A fost odata ca niciodata un cuplu care traia intr-un apartament mic si chinuit cochet cu vedere la lacul Titan. Apartamentul apartinea parintilor printesei, care se retrasesera undeva la tara, ca sa ii dea o sansa fiicei de a-si gasi un sot si a duce apoi o viata de femeie cinstita.

Un posibil sot isi gasise (ma rog, inca se mai dezbate in familie daca ea l-a gasit pe el sau el a gasit-o pe ea), era aratos, intelectual, avea un job sigur, muncea la stat, nu avea vicii serioase, nu bea, nu fuma, nu umbla dupa alte femei. Si avea si un BMW care mergea bine. Problema era dupa o perioada rezonabila oferita ca test-drive Grigore (*nume schimbat pentru a-i proteja anonimitatea) nu prea se inghesuia sa ceara Printesa in casatorie.

Desi evident ca isi dorea si ea viata de femeie cinstita, certificata de Negoita purtand un tricolor murdar pe el si apoi de dansul gainii, intr-un fel Printesa era multumita si cu varianta de test-drive. Ma rog, tehnic vorbind, mai mult leasing operational. Grigore venea in fiecare seara acasa cu sacosa cu cumparaturi ca si cum ar fi fost obligat contractual, intretinea bine apartamentul, facuse chiar investitii, schimbase usa de la intrare, reparase peretii, deci nu erau motive de plangeri. Atata doar ca parintii de la tara erau vajnici pastratori ai traditiilor si fini analisti care vedeau in ezitarile lui Grigore de a se angaja contractual probleme serioase cu viitorul fetei. Cel mai mult erau ingrijorati de proasta utilizare a ofertei relationale a Printesei, incepand cu apartamentul cu o superba vedere peste lacul Titan, care ar fi trebuit sa atraga oferte mult mai solide decat un ezitant ca Grigore si un model de BMW deja scos din fabricatie.

Timpul trecea, relatia de la etajul noua mergea bine, iar presiunile parintilor fusesera integrate natural in relatia lor. De regula se consumau intr-un mic ritual la cina “iubi, ar trebui sa ne casatorim si noi, ca mama e foarte suparata, sa stii” si apoi totul functiona perfect.

Se spune insa ca un razboi nu este castigat de cel mai puternic, ci de cel care are capacitatea cea mai buna de a suporta durerea. Razboiul atritional de la etajul noua a uzat inegal partile, oboseala si-a spus cuvantul iar Grigore a inceput sa vada in parc tot mai des carucioare cu copii si cutii postale pe care scria “Familia Cutare“. Deci nu “Grigore si Partenera”, ci “Familia Grigore”. Mare diferenta.

Atata doar ca razboiul, mai ales unul indelungat ii schimba pe cei implicati. Printesa se obisnuise cu avantajele gherilei relationale, cu culpabilizarile folosite la momentul potrivit si cu amenintarea vaga, implicita “Grigore, ai grija ce (nu) iti doresti, ca s-ar putea sa se implineasca.“ Lipsa de angajament e o autostrada cu doua sensuri, nu doar Grigore profita de relatia fara factura, fara documente ci si tanara domnita invatase cum sa se bucure de lipsa de angajament.

Asa ca Grigore a avut socul vietii lui atunci cand intr-o zi a ingenunchiat romantic iar printesa i-a raspuns ca “iubi, ar trebui sa se mai gandim, poate ca nu e momentul potrivit.” Micul ritual de seara si-a schimbat polii, la fel ca si contraofensiva de primavara din Ucraina, care de vreo doua primaveri pare sa mearga in sensul opus celui dorit de initiatori. Adica existau in continuare discutiile “iubi, ar trebui sa ne casatorim si noi”, atata doar ca acum erau initiate de Grigore.

Imaginati-va cum ar fi daca intr-o zi NATO ar cere-o in casatorie pe Printesa Ucraina iar printesa ar zice “niet“.

Grigore fusese intotdeauna de parere ca barbatii au mai multe resurse decat femeile. Aptitudini, putere de calcul, de negociere, perseverenta, forta fizica. E o eroare cognitiva frecventa la barbati. Asa ca s-a hotarat pentru o demonstratie practica a resurselor unui barbat si intr-o seara, in urma unui nou refuz al inelului si-a aratat dezamagirea facandu-si valiza si plecand din apartamentul cu vedere peste lac. Dupa cateva saptamani, considerand ca si-a facut foarte clar punctul de vedere s-a intors plin de bunavointa si dispus la negocieri cu printesa. Atata doar ca in locul printesei a gasit-o pe Regina Mama, imbracata in negru si indurerata, care i-a spus ca Printesa s-a sinucis, ca el este un monstru, ca nu vrea sa il mai vada niciodata si i-a trantit usa in nas.

Dupa socul initial Grigore ar fi vrut sa afle mai multe dar nu a mai avut curaj sa bata la usa ca sa intrebe ce si cum si cand s-a intamplat. Si-a inchiriat o locuinta in alt cartier, cat mai departe si a suferit ca un caine luni de zile pentru ce a putut sa provoace prin plecatul lui demonstrativ. Alcoolul ajuta, dar nu prea mult.

Dupa doi ani, o psihoterapie de succes in care si-a prelucrat terapia de doliu, vinovatia si dependenta de alcool s-a simtit suficient de puternic cat sa faca o plimbare pe aleea cu blocul cu vedere peste lacul Titan unde fusese fericit atatia ani. In fata blocului de odinioara se afla Printesa-chiar-ea, in carne si oase, aranjand un copil mic intr-un carucior.

Printesa l-a salutat, i-a zambit fermecator, asa cum ii zambea intotdeauna pe vremea cand erau impreuna si i-a spus “sa stii ca eu as fi vrut sa mai vorbim din cand in cand, mi-ai placut foarte mult, dar mama a vrut neaparat asa, a zis ca doar asa o sa ma lasi in pace fara sa mai insisti si fara sa ne mai certam. Tu cum mai esti, tie cum iti mai merge de cand ne-am despartit?“