Nu mai sper in viata mea

Elpifobia, apelpifobia, apelpizofobia si alte forme de autoaparare emotionala

Elpifobia (sau apelpifobia) este teama irationala de a nu fi dezamagit. Zic “irationala” pentru ca desi majoritatea fobiilor par sa aiba o conexiune la realitate, intensitatea comportamentului fobic depaseste limitele largi ale normalului. Dar asa e definita o fobie, teama irationala de ceva anume.

Adica atunci cand o persoana se teme de paianjeni (arahnofobie), spatii inguste (claustrofobie), locuri inalte (acrofobie) sau soacre (pentherafobie) toate acestea au o noima: paianjenii pot fi veninosi, in spatiile inguste te poti bloca, din locurile inalte poti cadea iar soacra poate fi abuziva. Nu zic de a mea, saru’mana doamna!, vorbesc in general.

Dar elpifobia/apelpifobia nu mai sunt neaparat conectate la realitate, dezamagirile nu ucid, ci doar iti strica zilele. Sau vacantele. Sau viata sexuala. Sau iesitul la bere, ca nu mai ai cu cine, ca ti-e frica sa nu te dezamageasca.

Nu vorbesc din experienta directa, in peste douazeci de ani de practica nu am avut niciun client in cabinetul de psihoterapie care sa se planga ca teama irationala de a fi dezamagit ii mananca sufletul. Poate ca nici nu exista, poate ca elpifobia e doar un alt cuvant inventat de psihologii plictisiti in cautare de atentie.

Desi foarte asemanatoare (atat de asemanatoare incat multi psihologi le folosesc amestecat, ca si cum ar fi acelasi cuvant cu doua variante de scriere diferite), elpifobia si apelpifobia au origini diferite si se refera la realitati diferite.

Elpifobia vine din grecescul ‘elpis’ (ἐλπίς) adica speranta si care inseamna direct “teama de speranta”, “teama de a spera”. Iar de la teama de speranta la teama de a fi dezamagit nu e decat un singur pas. Cum spunea marele visator de la Kremlin, “marile dezamagiri vin din marile sperante”. Dictatorul Putin fiind si el un mare dezamagit, unul care a muncit personal ani de zile la acordurile Minsk I si Minsk II doar ca sa afle zece ani si o operatiune militara speciala mai tarziu ca dna Merkel si dnul Zelensky s-au folosit de acorduri doar pentru a mai trage un pic de timp pentru a inarma Ucraina. Deci elpifobia e teama de speranta. De care nu scapa nimeni, nici macar dictatorii.

Apelpifobia (sau apelpizofobia) este usor diferita, este teama (mai mult sau mai putin) irationala de a fi dezamagit. Deci nu teama de speranta in sine, speranta moare ultima (Ἡ ἐλπὶς ἀποθνῄσκει τελευταία), cu mult inaintea lui Iliescu, ci teama de durerea dezamagirii.

“Elpizo” (ἀπελπίζω) inseamna “a dispera”, “a fi disperat”, “a fi dezamagit”. Daca e pe aici cineva de la grupa de greaca poate sa ma contrazica sau completeze, nu ma supar, eu vorbesc mai mult din auzite, eu sunt de la grupa de irlandeza.

Deci daca vedeti pe undeva elpi-, apelpi-, apelpizo-fobia sa stiti ca se refera cam la acelasi lucru, cam angoasele dictatorului Putin cand i se propune sa participe din nou la discutii despre pace. Marile dezamagiri vin din marile sperante.

Eu daca as fi factor de decizie as numi ziua de 18 mai ca Ziua Nationala de Constientizare a Elpifobiei. De ce nu? Ar putea fi ziua cand ne aducem aminte ca ne dezamagim unii pe altii si sa nu mai speram la nimic unii de la altii.

Unii dintre noi vor fi dezamagiti chiar din seara aceasta. Si se vor jura ca betivii cu gheata pe frunte ca “nu mai beau in viata mea”. Altii vor fi dezamagiti in cursul lunilor urmatoare.

Tuturor va urez dezamagire usoara si ne revedem la Marile Sperante viitoare, indiferent care vor fi acestea. Un vaccin💉, un vecin 🇺🇦, un presedinte🏳️‍🌈, tot ce mai apare nou pe taramul elpifobiei. 🙃