Am intrat din intamplare intr-o discutie pe Twitter in care cineva spunea ca si-a gasit cel putin trei jumatati in viata. Il cred. Sunt suficient de batran ca sa zic been there, done that.
Se poate si cu mai mult de trei jumatati. Intrebati-l pe dl. Borcea daca nu ma credeti pe mine. Sau vreun alt cautator in serie de jumatati. Tariceanu de exemplu.
Din pacate Twitterul nu prea e locul potrivit daca vrei sa te intinzi la vorba. Adica eu am cont din ala de saraci, cu doar 280 de caractere/tweet, n-am 4000.
Scurta discutie de mai sus mi-a adus aminte de studiile care pana acum par sa confirme o ipoteza simpla si anume ca cuplurile in care exista o similaritate genetica mai mare sunt mai fericite.
“Fericire“ vazuta in mai multe feluri: satisfactie sexuala, absenta divorturilor, stabilitate, lipsa conflictelor.
Un studiu publicat in "Evolution and Human Behavior" in 2013 spune ca cuplurile cu similaritate genetica mai mare au parte de mai mult sex si si satisfactie sexuala mai mare.
Intr-un alt studiu, facut de Universitatea din Colorado si publicat in "Psychological Science" in 2014 cercetatorii au analizat ADN-ul a 825 de cupluri si au ajuns la concluzia ca cei care erau mai asemanatori din punct de vedere genetic erau si mai fericiti.
Un altul, publicat in "Social Science & Medicine" in 2015 a descoperit ca in cazul cuplurilor cu similaritate genetica mai mare au loc mai putine divorturi.
Studiul publicat in "PLOS ONE" in 2017 a gasit ca in cazul cuplurilor cu asemanare genetica mai mare aceasta coreleaza cu stabilitate mai mare si niveluri scazute de conflict.
Deci mai multe studii care zic cam acelasi lucru. Sigur, corelatie nu inseamna si cauzalitate. Poate ca similaritatea genetica doar ajuta la formarea unor preferinte asemanatoare la viitorii adulti. Dar finalul este acelasi: atunci cand ne cautam jumatatea de fapt cautam o jumatate asemanatoare cu noi insine.
Studiile acestea nu prea sunt in spiritul vremurilor, care promoveaza mai degraba diversitatea decat pastrarea identitatii. Studiile insa ignora ideologia si par sa spuna ca jumatatea noastra mai buna nu trebuie neaparat sa completeze ceva ce ne lipseste, ci sa fie cat mai asemanatoare cu noi insine.
E ca si cum o parte profunda din noi este multumita atunci cand nu ne diluam prea mult identitatea genetica. Parasim tribul, ca sa evitam consangvinizarea, dar nu ne indepartam prea mult. Cel mult o pestera, doua.
Poate de aceea si spunem ca ne cautam jumatatea, nu? 😊
Fara nicio legatura cu cautatul jumatatii, daca ati avut vreodata vreo fantezie cu biserici sa stiti ca in Irlanda tocmai este o biserica de vanzare. Pretul nu e rau deloc iar cladirea din secolul XIX e in stare excelenta.
Ar merge de tabara de dezvoltare personala, studio de filme pentru adulti, clinica de dezalcoolizare sau o simpla casa de vacanta, posibilitatile sunt nelimitate. Sa nu uitam ca una din cele mai populare carciumi din Dublin se numeste “The Church” si e facuta, ati ghicit, intr-o fosta biserica.
Si inca o veste buna pentru amatorii de chilipiruri, Ryanair are un flash-sale pentru calatorii in perioada aprilie-mai-iunie. Daca vreti sa vedeti Venetia cu doar 22 eur sau Pisa cu 27 e o ocazie buna.
interesanta abordarea ref. ADN; discutia despre jumatate e grea si profunda :) in general, ne cautam jumatatea sa ne "vindecam" sufletul si constiinta, si sa mai urcam o treapta in sus; de gasit o gasim cam toti, cu pastratul e greu... :)
acum cateva zile am vazut un film (de 2 lei, de-aia nu-mi amintesc titlu') in care el ii zice:
- stii ca tu esti jumatatea mea buna, nu?
ea:
- ii mai mult trei sferturi decat jumate.
- asa e!