1. Reparații de brichete
În timp ce scriam la celălalt newsletter despre o temă de mare angajament, și anume despre cei care promit că înșeală și apoi se răzgândesc, niște nenorociți, mi-am adus aminte de o întâmplare de acum mulți ani, când am vizitat un prieten pe care nu îl mai văzusem de multă vreme. Iar pentru că prietenul era pasionat de brichete i-am adus cadou o brichetă de peste mări și țări.
În timp ce stăteam de vorbă și se juca entuziasmat cu bricheta a devenit curios ce fel de arc are. Eu nu mă pricep la brichete așa că singura mea curiozitate este una binară și practică, adică “funcționează sau nu funcționează?”
I-a scos capacul ca să vadă cum arată arcul, ocazie cu care arcul a sărit si a dispărut undeva printre teancurile de cărți din cameră. Prea multe cărți, prea multe cotloane unde ar fi putut fi arcul. Șanse zero de a fi găsit pe loc.
Dezamăgit de bricheta care îl entuziasma, pe care o primise cadou de zece minute și care tocmai nu mai funcționa a scos repede un arc de la un pix, l-a adaptat, tăiat, îndoit, tuns, frezat, ocazie cu care a trebuit să adapteze și o altă piesă de la brichetă. În timpul adaptării piesa respectivă nu s-a lăsat adaptată și s-a rupt.
Am mai stat un pic de povești iar eu m-am dus la culcare, că eram obosit de la drum. Dimineața când m-am trezit prietenul încă meșterea la brichetă, îi reconstruise piesa pe care o rupsese, îi adăugase un alt arc mai potrivit și o încărcase din nou, că de la sutele de teste se terminase gazul. Sigur, ca s-o încarce a trebuit să-i schimbe și supapa, că cea originală nuș’ ce standard avea, dar nu se potrivea la gazul lui.
Masa din sufragerie era plină de scule, o mică menghină, o torță și mai multe prototipuri pentru piesa ruptă.
Îmi arată bricheta și îmi spune victorios “uite, merge perfect, e ca nouă”.
Am vrut să îi spun că și atunci când i-am adus-o eu mergea perfect si chiar ERA nouă. Dar n-am vrut să îi stric entuziasmul.
L-am lăsat să se bucure de brichetă, că la cât muncise ca să o facă funcțională, merita măcar atât.
2. Reparații de strâmtori
Președintele Trump ne-a anunțat cu mult entuziasm că în curând Strâmtoarea Ormuz va fi din nou deschisă, că petrolul va circula din nou liber iar țările din Golf vor putea să se aprovizioneze din nou cu tot ce au nevoie, fără restricții. Posibil ca navele să plătească Iranului o mică taxă pe care înainte nu o plăteau, dar va fi redeschisă, asta e tot ce contează.
O veste bună, fără doar și poate. Bursele au început să zâmbească la soare, SP500 s-a întărit ca de la Viagra iar turiștii au început să își facă bagajele pentru vacanțele din Dubai.
Zona Golfului merge din nou perfect, e ca nouă. Fix la fel ca înainte ca SUA să verifice ce fel de arc are Iranul iar apoi să muncească câteva luni ca să îl monteze la loc.
Sigur arcul cel nou e chiar mai bun, Iranul tocmai și-a negociat eliminarea sancțiunilor pe care le avea înainte, deci va putea să își vândă de acum încolo liber petrolul. Apoi a obținut și promisiunea că atacurile împotriva Libanului vor înceta conform întelegerii și a mai obținut și promisiunea a vreo 300 de miliarde pentru reconstrucție. Asta ultima e o promisiune cam vagă și incertă, la fel de vagă și incertă ca și propria lui promisiune de a nu construi sau cumpăra arme nucleare.
Dacă mă întrebați pe mine partea cu cumpăratul de arme nucleare e cea mai poetică parte din întelegerea dintre Trump și Iran, nu e ca și cum armele nucleare se vând și se cumpără la piață. Dacă era așa de simplu, Coreea de Nord era acum o țară bogată iar Iranul ar fi fost în siguranță.
Răutăcioșii l-ar putea întreba pe Trump de ce a fost nevoie să moară atâția nevinovati doar ca să ridice sancțiunile împotriva Iranului, nu putea să le ridice direct înainte de război?
Dar pentru că nu sunt răutăcios eu nu l-aș întreba asta, las omu’ în pace să se bucure de Strâmtoarea lui cea proaspăt reparată, care merge ca nouă.
Cum ar fi zis votanții lui înainte de reparație: “If it ain't broke, don't fix it”. Și cum zic aceiași votanți după reparație: “Oy, vey!”
⛵