Merdeneaua și trădarea națională

Dacă nu ați stat ascunși sub o piatră în ultimele 48 de ore probabil că ați văzut că trei teme au rupt social media românească în două. Sau poate mai bine zis în șase, adică 2 x 3, câte două jumătăți pentru fiecare temă.

Ce Ormuz, ce Kiev, astea sunt anxietăți pentru începători. Problemele românești sunt altele. Mai grele. Mai existențiale. Mai identitare. Mai pe viață și pe moarte.

1. Merdenelele,

2. soarta lui Pablo după demisia lui Godină și

3. 23 August.

1. Merdenelele

N-am să repovestesc acum scandalul cu merdenelele, care s-a așezat solid la colecția de teme divizive românești, de la diete până la vina de a fi sărac. Se știe că românul s-a născut nutriționist și consultant financiar.

Am avut și eu în tinerețile mele precembriste o perioadă mai tulbure în care aveam o dietă pe bază de merdenele, dealerul meu favorit era lângă Gara de Nord, așa că n-am să dau cu piatra în cei care încă sunt nutrițional, financiar sau identitar tot pe acolo, pe lângă merdenele.

După Revoluție mi-am diversificat încet-încet și dieta și finanțele, iar acum merdenelele nu mai joacă niciun rol în alimentația mea, sunt o amintire îndepărtată. Margarina, o vorbă de dânșii inventată.

Dar am apreciat faptul că în plin scandal, oameni serioși de pe substackurile românești, care de regulă scriu despre alte lucruri, la fel de serioase, și-au rupt din timpul lor ca să ne clarifice care-i treaba cu merdenelele.

Dan Doboș, Radu Pirca, Roxana Brănisteanu, Dan Alexe sau Lucian Ricman. Și alții, lista e mai lungă, nu mai insist.

2. Soarta lui Pablo

După seria de evenimente care au dus la demisia celui mai îndrăgit milițian al țării publicul larg a început să fie îngrijorat de soarta lui Pablo, Alpacaua Națională. Pentru cine nu știe, o alpaca e un fel de oiță apărută din bad prompting. Ca și cariera duală a domnului Godină, de polițist și influencer, o mare neînțelegere ambele cariere.

De la anunțul demisiei lui Godină (de facto ofițerul-coordonator al lui Pablo) acesta nu a mai fost văzut în public, iar în conturile de social media pe care Pablo le avea a fost înlocuit de doamna Godină-soția, semn că Marean și-a schimbat prioritățile în viață. Zvonurile despre soarta lui Pablo sunt dintre cele mai sinistre. Cum că ar fi fost relocat Kashoggi-style din lumina reflectoarelor direct în congelatorul familiei de influenceri.

Dacă s-a întâmplat una ca asta (sperăm să fie doar zvonuri) cei de la Patria Prima au mâinile mânjite cu sânge. Sângele lui Pablo e pe mâinile lor. Și, mai ales, în dezvăluirile lor.

Ce mare lucru că dl. Godină a încasat oarecum ilegal banii pe concediul de creștere a copilului? Ce dacă nu era chiar la zi cu impozitele? Chiar trebuiau să facă public lucrul ăsta? La soarta lui Pablo nu s-au gândit?

3. 23 August

Dacă față de merdenelele precembriste am o oarecare ambivalență, din aia suveranist-existențială de genul “eram fericiți și nu știam”, față de 23 August emoțiile mele sunt mult mai clare.

A fost o sărbătoare tipic românească, aniversam în fiecare an o trădare jenantă, una în care am înfipt cuțitul în spate aliatului strategic, cum i se zice acum. Un aliat care ne ajutase deja să pierdem Basarabia, Bugeacul, Bucovina de Nord și Cadrilaterul. Dar, desigur, cu predictibilitate și respect pentru vecinii beneficiari ai teritoriilor respective.

Am aniversat zeci de ani momentul în care un rege-adolescent cam simpluț la minte și la vorbă, la îndemnul șopârlelor din jurul lui l-a arestat pe conducătorul statului și a întors armele împotriva fostului aliat, fără a avea vreo garanție că România va primi statutul de cobeligerant. Nici nu l-a primit.

Unii istorici, când mai discută între ei, la bere, mai glumesc cu faptul că armata țării era la momentul 23 August relativ intactă, că Antonescu inițiase discuții secrete cu Aliații pentru a ieși din combinația cu Germania și de a obține un fel de neutralitate pentru România. Habar n-am dacă o fi fost așa și e bine ca unele discuții să rămână la bere, pentru că Vexler BigBrother veghează.

Eu am urât tot timpul sărbătoarea aia pentru că era foarte prost pusă ca temperatură. Dacă l-ar fi arestat pe Antonescu prin luna mai ar fi fost cu totul altă treabă, am fi avut o soartă mai bună. Și la parade, dar mai ales la micii post-paradă.

Am mai pomenit pe aici de sărbătorile noastre naționale, de ce cred eu că au fost toate problematice. Încă mai sunt. Sper ca viitoarea răscoală populară din România să fie, fie în mai, fie la sfârșitul lui septembrie, ca să avem și noi o sărbătoare națională pusă decent.

Ce sărbatorim de ziua natională?

Vestea bună este că românii sunt în continuare vigilenți, nu se lasă aburiți cu teme minore. Ormuzul poate să mai aștepte, Kievul nu pleacă nicăieri, cel mult își schimbă administrația, iar geopolitica se rezolvă întotdeauna fără contribuția noastră.

Oare tocănița de alpaca cum se face, cu margarină bugetară sau cu unt extras din freelancing?