Mâncarea instagramabilă

Cum a fost masa voastră de Crăciun?

Este a doua zi de dat liber la postat pe social media mancare. Poate chiar trei, daca ii socotim si pe aia care au furat startul si au inceput cu pozele cu o zi-doua inainte.

Sigur, ocazii cu poze cu mancare apar pe social media tot timpul. Ne-a trimis firma-mama in delegatie si am mancat pe banii firmei chestii fine, uite poze populime, scuzati rima.

Am fost intr-o vacanta in care in loc de boschetul romanesc se vedea in background un palmier? Uite poze cu mancare de la terasa, scuze ca focusul automat s-a pus pe palmierul din fundal, se mai intampla, asa face ultimul model de iPhone, e o dezamagire.

As fi fost tentat sa spun ca mancarea a devenit un simbol al statutului (macar asa din efect stilistic) dar ar fi fost o prostie. Mancarea a fost dintotdeauna un element de statut. Ca doar nu mancam, asa, ca saracii.

Oameni care tot timpul anului mananca relativ normal si singura lor legatura cu biserica nationala sunt doar lozincile “vrem spitale nu catedrale” si glumitele cu patriarhul Daniel si popii din subordine, in preajma Pastelui si Crăciunului isi descopera religiozitatea latenta si fac imprumut la Provident ca sa respecte traditiile de mese imbelsugate. Ca oala de sarmale trebuie sa fie cat un butoi de crude oil, ca platoul de salata de boeuf sa fie cat capacul de la WC. Radem, glumim (despre popi) dar de traditii (mancare) nu ne batem joc.

Anul asta pana si Jamie Oliver si-a postat pe social media oala cu sarmale. Nu e impresionanta dar e un bun inceput.

In fiecare an, dupa fiecare sarbatoare stirile sunt pline de numarul celor care au fost luati cu ambulanta din cauza exceselor alimentare. Daca tot ne-am imprumutat la camatari pentru mancarea aia doar n-o s-o dam la saraci. Bagam in noi cat ne tine organismul, restul o mai indesam prin frigider pana se strica. Macar nu ne simtim vinovati ca o aruncam stricata.

Crăciunul nu mai este despre nasterea Mantuitorului ci despre diametrul platoului cu salata de boeuf. Nu mai este despre conexiunea cu cei dragi ci despre calitatea pozelor facute cu prilejul ocaziei.

Anul asta eu m-am gandit sa negociez un pic cu traditiile instagramabile si sa ne intalnim undeva la mijloc. Am inlocuit porcul romanesc cu un umil curcan irlandez. Cred ca a fost anorexic sau ceva, ca a fost ireal de mic. Salata de boeuf am inlocuit-o cu niste penne alla mamma mia, ca sa scap de faza cu maioneza. Glumesc, mama nu facea penne, pastele sunt un obicei prost pe care l-am capatat de cand lucram in restaurante italienesti.

Sarmalele le-am pastrat pe traditie, pe viata si pe moarte, sarmalele sunt in ADN-ul nostru dar le-am personalizat cu zeama de la un kimchi pe care o aveam prin frigider si pe care nu ma induram sa o arunc. Bune, cu o usoara aroma de Coreea de Nord, ca tot ma indeamna unii si altii sa ma mut acolo.

Porcul a fost marele absent in masa mea de Crăciun de anul asta. No tobă, no no sorici, no răcituri, no nothing. De obicei la mine porcul canta in deschidere, ca El Comandante Zele la orice eveniment, dar anul asta attrition of warfare si-a spus cuvantul si la el si la mine.

Cum a fost masa voastra de Crăciun? Pics or never happened. 😊