Unul din ostatecii luati de Hamas in atacul din 7 octombrie a fost o fetita care avea si cetatenie irlandeza. Un motiv pentru politicienii irlandezi sa ceara in mod repetat eliberarea ei. Nu pentru ca Emily Hand ar fi fost speciala fata de ceilalti ostateci, cu totii ar trebui eliberati cat mai curand, dar este un lucru obisnuit ca atunci cand cetateanul unei tari are probleme in strainatate tara-mama (sau tarile) sa se preocupe de soarta lui.
(Sigur, poate cu exceptia fratilor Tate, care atunci cand au fost ostateci ai justitiei la comanda romaneasca cele doua tari-mame ale lor au fost mai mult mame vitrege, dar divaghez.)
Deci Emily, fetita irlandeza a fost eliberata.
Taoiseach-ul Leo Varadkar si-a exprimat incontinuu preocuparea si dorinta ca Emily sa fie eliberata, ceea ce ieri s-a si intamplat. Hamas a trimis-o undeva in sud, a trecut granita in Egipt de unde Israelul a preluat-o cu un elicopter. Happy end pe toata linia.
Habar n-am cat de mult au contat pentru Hamas interventiile repetate ale prim ministrului Leo Varadkar, dar probabil ca au contat. Irlanda e una din putinele tari din UE, daca nu cumva chiar singura, care a fost in mod constant de partea palestinienilor si impotriva abuzurilor pe care le indura de zeci de ani. Oficiali irlandezi au vizitat des Gaza iar agentia irlandeza “Irish Aid“ a fost o prezenta constanta in viata celor din Gaza. Daca liderii Hamas au un pic de inteligenta politica probabil ca nu vor sa antagonizeze putinii prieteni pe care ii are poporul palestinian. Imi imaginez ca Leo nu are un backchannel cu Hamas dar mesajul lui public a fost cu siguranta auzit iar Emily Hand, fetita irlandeza in final eliberata. Prietena ei ne-irlandeza, cu care a fost rapita impreuna inca nu.
Leo si-a manifestat intr-un tweet bucuria ca fetita a fost eliberata si a ajuns la familie. Si-a ales cu grija cuvintele, ca un fel de “multumesc“ implicit si discret pentru cei care au facut asta posibil. Intr-un tweet de multumire nu vrei sa il combati pe cel caruia ii multumesti, ci doar sa ii multumesti. Atat cat iti permite contextul.
Israelul pare insa foarte nemultumit de interventia a prim ministrului irlandez. Mai ales de succesul ei. Asa ca il convoaca pe ambasadorul irlandez din Ierusalim sa il traga de urechi pentru…folosirea cuvantului “pierdut” din mesajul lui Leo Varadkar. Dupa parerea ministrului de externe israelian Eli Cohen prim ministrul irlandez comite o greseala grava folosind cuvantul “pierdut”. Fetita irlandeza nu a fost “pierduta”, ci rapita si tinuta in captivitate.
In mod evident cele doua tari nu se simpatizeaza foarte tare, dintr-o mie de motive mai mici si mai mari, mai vechi si mai noi. Irlanda a fost unul din prietenii constanti ai palestinienilor cu bani, cu bunuri si cu pozitii politice ferme. Liderul PLO, Yasser Arafat a vizitat Irlanda inainte ca irlandezii sa le permita israelienilor sa isi deschida o ambasada in Dublin in decembrie 1993. Presedintele Higgins este un simpatizant cu cauza palestiniana cu mult inainte de a deveni presedinte. Irlanda e una din putinele tari europene in care s-a vorbit deschis de un boicot al produselor israeliene, in special al celor produse in teritoriile ocupate ilegal din West Bank.
Nici Israelul nu a ramas mai prejos. De ani de zile pasapoartele favorite ale echipelor de asasini ale Mossadului sunt cele irlandeze. Un fel de perversa de la Tg. Ocna data credibilitatii pasapoartelor cu care irlandezii obisnuiti isi fac vacantele.
In timp ce familia fetitei Emily se bucura ca aceasta s-a intors acasa vie si nevatamata Israelul este pierdut in traducerea mesajului Taoiseach-ului Leo Varadkar. Care probabil contine un “multumesc” discret catre cei ce au facut posibil acest lucru.
Dar nu asta ar trebui sa conteze acum. Emily e din nou cu familia ei. Asta ar trebui sa conteze.