Lamentatia drujbei si negocierea sociala a realitatii

Imaginati-va ca auziti in casa un zgomot puternic si vedeti cum un fierastrau electric penetreaza usa de la intrare in timp ce o voce de afara spune “Tháinig mé ar an airgead“ (am venit dupa bani”).

Ce scena cinematica. Ce inceput in forta de film irlandez. Ce “Banshees”…

“am venit dupa bani…“

Nu e film inca, e doar partea de poveste a unui chirias pakistanez din Galway care pretinde ca proprietarul irlandez al casei a incercat sa ii taie usa cu un fierastrau electric si apoi l-a amenintat si pe el cu fierastraul.

Povestea proprietarului ar fi ca n-a mai vazut chiria de vreo juma’ de an. Pakistanezul nu are probleme cu banii, e un chirurg platit bine, atata doar ca a decis sa nu mai plateasca chiria cu ceva timp in urma. Explicatia lui e usor confuza, ar fi incercat sa plateasca dar au fost ceva incurcaturi cu conturile si in final a renuntat. Ca el nu-si mai bate capul. Cam ca Sfantul Onan.

Proprietarul exasperat de faptul ca chiriasul nici nu pleaca, nici nu-i plateste chiria iar politia participa dar nu se baga s-a gandit ca poate cu drujba isi mareste sansele la incasarea chiriei. Va trebui insa sa insiste, pentru ca pakistanezul dupa primul moment de panica legat de aparitia drujbei a decis sa nu plateasca in continuare.

Asa se construiesc povestile adevarate. Cu consecventa. Prin sinergia faptelor. Fiecare dintre actori isi face partea lui de job.

1. Mai intai pakistanezul decide ca plata chiriei e pentru prosti. ✅

2. Garda decide ca neplata chiriei si evacuarea chiriasului neplatitor nu e treaba politiei, sa se descurce singuri unii cu altii. ✅

3. Proprietarul decide ca drujba e un instrument legitim in colectarea chiriei. ✅

4. Garda decide ca folosirea drujbei nu e treaba politiei, e instrument civil. ✅

5. Dupa un scurt moment de panica si auto-victimizare pe social media pakistanezul decide ca nu il face pe el o drujba, a mai vazut el sange in viata lui (chirurg, remember?) si viata merge mai departe. Fara plata chiriei si fara sa plece nicaieri. ✅

6. ???

I am the saw the chainsaw's voice, the sawyer's soul the weapon of the human race the harvester of life and death

and all that lies between.

The Chainsaw's Lament

The harverster of life and death. And rent. 😊

Povestea de love/hate intre landlordul irlandez si chiriasul paki vine intr-un moment tare prost, cand toata Irlanda e rupta in doua tabere polarizate pe politica guvernului de migratie si housing. Este Ireland4all, aia care considera ca Irlanda trebuie sa importe toate mahalalele globului si IrelandIsFull adica cei care considera ca Irlanda e o tara mica, nu prea bogata, care ar trebui mai intai sa aiba grija de saracii ei.

Asa ca tot publicul din Irlanda, de la media corupt-leftista pana la babele la coada la coafor tin fie cu drujbistul, fie cu chiriasul chitros-rebel cu pletele in vant (sound on, muzica indiana).

Mie mi se pare ca povestea de love/hate dintre cei doi este doar un esec jenant de negociere sociala a realitatii.

In psihologia sociala exista acest concept alunecos, de negociere sociala a realitatii, unde doua parti isi “negociaza” realitatea. Sa zicem ca un profesor ii da unui elev nota 4. “Coaie, n-ai stiut nimic, nu treci clasa. O sa ajungi ca ma-ta, vanzator la McDonalds.“ Elevul este de parere ca a stiut tot si ar merita un 10. Doua realitati total diferite. Drujba si pakistanezul.

Dupa un pic de discutii, profesorul face o prima concesie: “n-ai stiut mare lucru, dar ce-i drept ai trecut totusi prin materie“. Elevul face si el o concesie “e drept ca am fost cam vag, poate ca nu am fost de 10 dar un 8 as fi meritat“.

In final se intalnesc amandoi la 6 si bat palma acolo. Negocierea sociala a realitatii. Pentru ca fara ea apar filmele nominalizate la Oscar. “Lamentatia drujbei“ gen.

"May your heart be light and happy, may your smile be big and wide, and may your pockets always have a coin or two inside."

Irish Blessing