Inspectia lui Damocles

Nu mi-au placut niciodata masinile. Poate datorita faptului ca tatalui meu i-au placut prea mult. N-am avut o relatie buna nici cu el, nici cu masinile lui si mai tarziu nici cu ale mele.

Cu toate acestea am avut tot timpul cate o masina. Intre cele doua rele, de a avea grija de o masina si a cara sacosele cu cumparaturi cu spinarea am preferat masina. Filosofia raului cel mai mic. Ca la vot.

Cata vreme am locuit in Romania lucrurile erau destul de simple: abuzam masina in fiecare zi si rezolvam toate detaliile administrative legate de masina in mod reactiv, adica atunci cand nu se mai putea altfel. Zero planificare. Maximum taste. De exemplu ma oprea Cap-de-Creta si imi spunea ca am inspectia tehnica expirata de 6 luni. Se mai intampla. Ii multumeam pentru amabilitate si mergeam si rezolvam a doua zi inspectia tehnica. Simplu.

Am multe amintiri frumoase cu inspectia auto din Romania. La un moment dat mi-am cumparat o duba care era echipata ca autorulota. Pentru momentele cand nu mai suportam Bucurestiul. Avea pat, frigider, WC, din astea. In talon era trecuta ca masina de marfa. Asa ca l-am cautat pe tipul care ar fi trebuit sa o omologheze, cu inima cat un purice ca nu poate fi omologata sau imi da vreo amenda. Citea ziarul singur in birou, zero activitate. Am deschis discutia mai pe ocolite cu "ce s-ar intampla daca?", "cum ar fi daca?". Vizibil iritat de ocolurile mele ma ia brutal "zi-mi, dom'le in clar ce vrei de la mine, ce masina ai, ce e cu ea, ce vrei sa faci cu ea, ce-ai patit".

Nu mai pot, cedez nervos si ii marturisesc printre sughituri si lacrimi adevarul, ca am o autorulota echipata ilegal si neomologata si imi pare rau de ce-am facut si as vrea sa intru in legalitate. Gata, ma predau. Ma simteam ca partizanii din munti care se predau autoritatilor comuniste. Ieseau din padure cu mainile ridicate fluturand o batista alba.

Tipul incepe sa inteleaga. Ma intreaba cu blandete "asa, si cine s-a luat de tine?". "Pai inca nimeni, dar incerc sa previn asta, de asta am venit aici, sa vad care-i treaba cu omologarea". A inceput sa rada cu pofta de stresul meu. "Du-te dom'le la pescuit cat vrei si bucura-te de rulota ta, bravo ca ti-ai cumparat-o, ce omologare iti trebuie?". Asta imi zicea tipul care trebuia sa omologheze autorulote si sa se ia de aia care n-au. "Pai si daca ma opreste unu' in trafic si ma intreaba ce transport?" "Pai trasporti mobilier personal in duba personala, care e problema? Atata doar ca mobilele sunt prinse cu suruburi de pereti, ca sa fie mai sigure." A mai ras un pic si m-a dat afara din birou. Cred ca a povestit si familiei de prostul care a venit sa isi omologheze autorulota neomologata.

In cinci ani cat am folosit autorulota cea ilegalista nu m-a deranjat nimeni niciodata. Am vandut-o tot asa, neomologata unui tip pe care nici macar nu l-a interesat detaliul asta. Am incercat sa ii spun, dar nu l-a interesat. Romania, patria tuturor neomologarilor si libertatilor.

Alta data intr-o zi mizerabila in care nimic nu mergea cum trebuie am simtit impulsul sa plec la mare. Atunci. Pe loc. Din reflex am verificat actele si am vazut ca am ITP-ul expirat. M-a intristat, facea ziua si mai mizerabila, ca era cam imprudent sa plec asa la un drum lung, deci se alegea praful de planul meu ca in seara aceea sa fac un foc pe malul marii. Si in drum spre casa vad pe un gard darapanat ca scria pe un panou stramb “I.T.P.“ Intru inauntru mai mult din curiozitate, credeam ca e vreun fel de broker care face programari. Nu, era un tip care chiar facea ITP acolo, avea o statie autorizata. Mi-a cerut cheia si actele, mi-a zis sa vin peste o jumatate de ora, mi-a spus ca gard-in-gard cu el e un chiosc unde fac niste mici foarte buni. Asa a si fost, chiar buni. Iar seara am facut focul pe malul marii, cu ITP-ul in ordine.

Insa tot universul bland si bun al inspectiilor tehnice auto care se rezolva in ziua in care pleci in vacanta a disparut cand m-am mutat in Irlanda. Cum zice cantecul popular “viata printre straini e ca umbra de la spini“. Aici inspectia auto e pe viata si pe moarte. Te anunta aia de la taxe ca in curand iti expira inspectia auto. Te anunta aia de la asigurari. Te anunta parcagiul. Te anunta vecinii. Tot universul e frecat preocupat de inspectia ta auto. Daca in Romania poti sa traiesti o viata simpla si tihnita cu ITP-ul expirat (been there, done that so many times…) in Irlanda n-ai cum. Astepti apropierea expirarii inspectiei auto mai anxios decat rezultatul unei biopsii. Iti vine sa te muti in Romania.

La noi la tara in Irlanda exista o singura firma care se ocupa de inspectiile auto. Una singura in toata tara. O firma spaniola. Care desi are multe centre, mai peste tot, e in urma cu programarile cu luni de zile. Luni. De. Zile. Adica daca intri acum pe site sa iti faci o programare o primesti cel mai devreme in iulie sau august.

De de ani de zile programarile la inspectia auto ma ingrijoreaza mai mult decat colesterolul sau genocidul din Palestina. E ca un fel de “loteria vizelor” doar ca pentru masini, in doua etape. Prima e sa prind programare. A doua, evident, e s-o trec. Se scurge viata din mine cand se apropie inspectia auto.

Stim cu totii povestea lui Damocles, un servitor de la curtea lui Dionysius din Siracuza pe care intr-o zi l-a luat gura pe dinainte si si-a exprimat invidia pentru stilul de viata luxos pe care tiranul il avea. Asa ca tiranul i-a oferit omului sansa sa stea pe tronul lui o zi, sa vada si el cum e. Ceea ce initial parea o experienta grozava s-a dovedit profund problematica, pentru ca deasupra tronului statea o sabie uriasa atarnata de un singur fir de par de cal. Un moment bun pentru Damocles sa reflecteze asupra relativitatilor vietii si ale puterii.

Eu am trecut inspectia tehnica auto a lui Damocles ieri. Am din nou 54 de saptamani in care pot sa ma bucur de viata, fara sabia atarnata deasupra capului.