Limba irlandeza (gaeilge) a dat lumii mai multe cuvinte interesante si folosite des. “Huligan” e unul dintre ele.
Un cantec popular britanic din 1890 facea referire la o familie fictionala irlandeza ai carei membri se bateau cu toata lumea. Familia O hUallachain.
Banuiesc ca autorii cantecelului au ales numele de O hUallachain asta pentru ca semana cu alte nume imposibil de pronuntat ale irlandezilor.
Pentru o vreme “hooligan“ (=irlandezul volatil care sare la bataie tot timpul) a fost un termen obscur si rezervat bandelor din anumite zone ale Londrei.
Insa peste doar cativa ani de la aparitia cantecului despre familia irlandeza O hUallachain, in 1898 a avut loc in Londra un incident notabil care a ramas in istorie drept “Revolta Huliganilor”.
Protestele de Ziua Muncii din Piata Trafalgar din 1898 au degenerat, protestatarii au distrus tot ce puteau sa distruga iar ziarele vremii au prezentat extensiv comportamentul violent si irational al “huliganilor” de protestatari. Termenul a intrat in intreaga Anglie in uzul comun si in curand a parasit si Anglia, intrand si alte limbi.
Pe final doua ironii ale povestii huliganilor:
in momentul prezent vorbitorii altor limbi atunci cand folosesc cuvantul “huligan” se gandesc in primul rand la englezi, mai precis la suporterii englezi de fotbal din zilele noastre al caror comportament huliganic este cunoscut international si nu la familia fictionala irlandeza O hUallachain.
Limbile spaniola, franceza, germana, italiana, rusa, portugheza, olandeza, turca, suedeza, romana sau ceha, toate folosesc cuvantul “huligan”, pronuntat la fel ca in engleza. Si cu acelasi sens.
Irlanda, cea care a facut cadou limbii engleze cuvantul “huligan” nu l-a importat din engleza, ca celelalte limbi. In gaeilge daca vrei sa spui “huligan” poti folosi eventual cuvantul “scuabtha” care se suprapune semantic cat de cat huliganului, dar nu perfect.
In limba irlandeza nu exista cuvantul “huligan”. E un fel de “cine sapa groapa altuia cade singur in ea” in varianta lingvistica. Si aveti grija cu cantecelele acelea rautacioase si xenofobe. 😊