Fotbalul, sfârșitul BRICS și Raj Kapoor

cine scrie regulile?

1. Fotbalul

Azi e Ziua Națională a Fotbalului în SUA. Mă rog, ceea ce consideră ei fotbal, ca sportul ăla căruia ei îi zic “fotbal” numai fotbal nu este.

Știm cu toții că de fapt americanii au două sporturi diferite. Unul căruia ei îi zic “football”, care e un fel de rugby pentru școala ajutătoare, dar clar nu e rugby, am zis “un fel de, da?” și apoi bunul și bătrânul fotbal, cel pe care îl știm cu toții, căruia ei îi zic “soccer”. Pe care uneori e absolut justificat să îl pronunțăm “sacăr”, în funcție de enervarea momentului. Dar nu chiar tot timpul. Hai România!

Poate că v-ați întrebat vreodată de ce abominația aia de “fotbal american” este numită fotbal iar fotbalul ăla pe bune e numit “soccer”. De unde vine numele de “soccer”?

Până la mijlocul anilor 1860 in Anglia jocul cu mingea era cam haotic, iar echipele se certau (și băteau) în draci despre cum să (nu) folosească mâinile in timpul jocului. În final s-au separat în două asociații, cu două seturi diferite de reguli.

Unul care baza pe ideea “nu pune mâna, că ți-o rup” iar celălalt în care te mai ajutai și cu mâna. Pe scurt, cam ca jocurile de fotbal și rugby așa cum le știm astăzi. Association Football și Rugby Football.

În același timp exista și printre tinerii de atunci din Anglia și o modă cretină de a prescurta cuvintele și de a le adăuga sufixul -er. Adică “breakfast” devenise “brekk-er”, “rugby” devenise “rugg-er”, iar jocul jucat după regulile “Association Football” “socc-er”.

În fostele colonii britanice au ajuns amândouă jocurile, unde Rugby Football s-a transformat în “football” iar Association Football în soccer.

Așa că azi, 19 iulie americanii sărbătoresc fotbalul, dar nu e ce știți voi. E fotbal pe invers. 😅

2. Moartea asistată a BRICS-ului

Acum vreo două zile s-a petrecut un eveniment istoric care probabil a trecut neobservat pentru cei care își iau ora exactă de la Digi, Radu Tudor și Mircea Badea.

În China a avut loc o conferință internațională despre AI, unde s-au întâmplat câteva lucruri interesante.

Puțin context: vă aduceți aminte că recent guvernul SUA a interzis companiei Anthropic să facă disponibil cel mai recent model de AI ne-americanilor. Inclusiv străinilor rezidenți în SUA. Motivele invocate erau că modelul era prea performant și prezenta pericole de securitate pe care străinii le-ar putea exploata. Motivele reale erau mult mai simple, doar o încercare căznită a lui Trump de a îsi asigura un pic de leverage în relația cu restul lumii. Un fel de “băbăeț, aveți grijă cum vă purtați, că vă tăiem accesul la AI-ul de top”. N-a ținut mult, după vreo câteva săptămâni si-a revenit pentru că mesajul a fost transmis.

Cum reacționează China în urma amenințării americane? Se așează în poziție fetală și își suge, pardon, degetul mare de la picior? Nu, că China e mare, și nu se apleacă ușor.

Un startup chinezesc anunță lansarea unui model de top propriu de doar 2,8 trilioane de parametri. Zic “doar” pentru că modelul de la Anthropic, temporar interzis de Trump pentru publicul larg, are 10 trilioane. Adică se presupune ca ar avea 10, nu știm exact, că băieții ăia de la Anthropic sunt secretoși și nu spun exact cât are.

Deci un model frontier (just in case, “frontier” = “de top”) mai mititel. Însă Moonshot AI, compania chinezească care l-a produs l-a tot testat și a ajuns la concluzia că în toate testele a bătut la funduleț modelele de top americane. Și până să ne revenim din șoc ne mai bagă una: dacă tot le-a ieșit modelul așa de bun s-au hotărât, nu, n-ați ghicit, nu să îl blocheze Trump-style, ci să îl facă cadou lumii întregi, transformându-l în open source. Adică îl descarci și îl rulezi la tine acasă dacă te ține hardware-ul. Că nu merge chiar pe un laptop cu 8gb de ram. 😅

Ca din întâmplare, la câteva zile după șocul cu modelul chinezesc de top făcut open source, China organizează și o conferință internațională unde împreună cu alte 28 de state fondează prima organizație din istorie pentru reglementarea AI-ului. SUA nu a fost invitată. Nici minionii SUA din Europa sau Asia. Niciun membru UE, nici Japonia, Coreea de Sud, nici vecinii australieni sau Canada.

Din Europa a fost invitată doar Serbia, poate în semn de recunoștință pentru că le-a făcut cadou chinezilor rămășițele avionului american stealth doborât de sârbi în timpul agresiunii NATO din 1999, ca să aibă ce studia industria aviatică chineză.

În schimb au fost invitate state africane obscure în buletinele de știri, precum Zambia, Kenya sau Senegal, țări unde AI-ul va fi exploatat armonios împreună cu zăcămintele de cupru, pământuri rare și ce mai au ei pe acolo. Au fost invitați, evident, și Rusia cu cățelușul din dotare, Belarus. Ham-ham. Rețineți nuanța, că în WAICO Rusia a fost invitată, ca toată lumea, nu a fost “membru fondator” sau ceva.

Conferința internationala de la Shanghai și acordul care a fost semnat au fost răspunsul Chinei la șahul dat de Trump cu modelul frontier de la Anthropic.

Răspuns dat nu doar Unchiului Sam ci și Sudului Global:

“vreți să stați cu mâna întinsă la pomana și toanele americanilor sau vreți acces la tehnologie AI de top fără condiții politice? Faceți ce vreți la voi acasă, vă bateți nevasta, copiii, dizidenții, nu ne interesează, discutăm doar pe probleme economice.”

O întrebare la care reprezentanții primelor 28 de țări au răspuns “trebuie să semnăm chiar acum sau după ce mâncăm? Că se răcește mâncarea”.

O ofertă irezistibilă pentru multe state alergice la prostul obicei al vulturului pleșuv american de a-și băga ciocul unde nu-i fierbe oala.

Marele absent dintre multele țări bogate și sărace, mici și mari aflate la petrecerea dată de tovarășul Xi a fost în schimb India.

India e litera “i” din BRiCS, dar nu și din WAiCO.

Și uite așa, de la fotbalul american și petrecerile tovarășului Xi ne apropiem de miezul problemei.

3. Raj Kapoor

Când eram copil încă mai rula ocazional prin cinematografele patriei filmul-emblemă al Indiei independente, “Articolul 420”. Da, știu, sunt un dinozaur. Atât de bătrân sunt că l-am prins pe Raj Kapoor la cinematograf. Când o să mă opresc din scris pe Substack să mă împăiați.

Filmul “Articolul 420” a fost lansat la 8 ani si 22 de zile de la independența Indiei iar obiectivul filmului era foarte clar, acela de a-i face pe indieni să fie mândri de proaspăta lor independență, să uite de ororile Partiției, de coșmarul britanicilor (nesuferită nație), de sărăcie, de lipsa de educație și să le insufle un sentiment de identitate.

Cântecul personajului principal din “Articolul 420” este o capodoperă a mesajului identitar:

“Mera joota hai Japani, yeh patloon Inglistani, sar pe laal topi Rusi, phir bhi dil hai Hindustani.”

“Pantofii îmi sunt japonezi, pantalonii britanici, pălăria îmi este rusească dar inima îmi este indiană.“

Cântecul a fost scris ca un mesaj ferm al identității indiene care era încă neclară la doar 8 ani de la șutul în fund dat cotropitorilor britanici. Identitate care încă bâjbâia într-o lume în curs de globalizare. Cum faci să folosești produse străine pe care nu ești în stare să ți le produci singur și totuși să îți păstrezi identitatea?

Cântecul lui Raj Kapoor le spunea indienilor în 1955 cum să danseze între naționalism și influențele internaționale.

“Pantofii îmi sunt japonezi, pantalonii britanici, pălăria îmi este rusească dar inima îmi este indiană.“

Ironia sfâșietoare este ca 71 de ani mai târziu India are aceeași problemă de joc de glezne identitar între naționalism și globalism cu tehnologia.

Un Raj Kapoor din zilele noastre ar cânta cam așa:

“Cipurile mele sunt taiwaneze, serverele americane, modelele AI sunt chinezești dar inferența mea este indiană.“

În versiunea actuală a cântecului rușii nu mai contribuie cu nimic, că n-au cu ce, săracii. Acum ei se concentrează mai mult cu cipuri din mașinile de spălat dacă e să credem ce spune media EU, ca RT n-avem voie să citim și să cităm că ne luăm amendă.

Dacă în 1955 o pereche de pantofi japonezi sau o pălărie rusească nu compromiteau independența și identitatea indianului, cu tehnologia e ceva mai complicat.

India timp de zeci de ani a jonglat între centrii de putere ai lumii, jucând mai mult sau mai puțin credibil rolul de “stat neutru”. Ceea ce i-a adus certe avantaje, în trecut și SUA și Măicuța Rusie curtând asiduu India în diferite momente.

Mesajul lui Raj Kapoor din 1955 nu era despre respingerea influențelor străine. Pantofii japonezi, pantalonii englezești și pălăria rusească, toate la un loc făceau o ținută coerentă, funcțională. Mesajul indianului zdrențăros și vesel era că “pot să absorb influențele lumii fără să mă pierd pe mine însumi”.

Însă cu tehnologia AI e mai problematic. Nu mai e vorba de piese vestimentare separate, ci de un întreg ecosistem, de la hardware la modelele din cloud și locale, până la educație. Nu le poți schimba pe toate de fiecare dată când faci un contract mai avantajos cu vulturul chelios sau ursulețul panda. Industria vrea predictibilitate și coerență.

Prin conferința și acordul WAICO de la Shanghai China a îngropat definitiv modelul BRICS, un model gândit pe orizontală, de membri egali între ei. Nu formal, desigur. BRICS continuă să existe.

Dar centrul de greutate pare să se mute dinspre un club de membri spre o arhitectură construită și coordonată de Beijing. WAICO e semnalul fără echivoc pe care îl dă China că a venit timpul în care își asumă conducerea bărcii în care se află. Nu mai vrea “democrația” confuză din BRICS, egalitarismul nefuncțional ci rolul clar, asumat, de lider al Sudului Global.

Anglia a scris regulile fotbalului.

America le-a rescris pentru fotbalul american.

China încearcă să scrie regulile AI.

India cântă în continuare.