O doamna candidata la alegerile locale din Enniscorthy, o localitate din Wexford, dorind sa arate electoratului ca se pot gasi solutii la problemele cu care se confrunta, s-a plimbat indelungat prin si in jurul localitatii si a identificat 100 de locuinte care nu par sa fie folosite des de actualii proprietari. Probabil iarba netaiata in curte, corespondenta neridicata, vreo fereastra batuta in cuie, din astea.
Si a promis ca daca va fi aleasa ea va face ca cele 100 de locuinte sa fie “disponibile” pentru comunitate, mai precis pentru cei care nu au bani de chirie si sunt pe listele de asteptare ale serviciului social. Dupa parerea doamnei Majella Wall locuintele pe care le-a ‘identificat’ umbland pe strada ea ar fi suficiente pentru a face sa dispara lista de la primarie cu saraci fara case. Cu alte cuvinte luam de la cei care au si dam la cei care n-au.
E o poveste banala dintr-un orasel banal din Irlanda dar care spune atat de mult de politicienii nostri de pretutindeni. Irlanda, Romania etc. Indiferent de culoarea lor politica declarata. Orice solutie gasita de politicieni la o problema a comunitatii incepe prin a lua ceva de la o parte a comunitatii si a o oferi altei parti a comunitatii. Ofera unei parti a populatie mai multe taxe, mai multe restrictii, pentru a-i fi mai bine unei alte parti a populatiei.
Avem cetateni cu dizabilitati? Nu construim rampe sau noi locuri de parcare speciale, ca asta e mai greu, ci e suficient sa luam locuri de parcare de la populatia generala si le marcam ca fiind pentru cei cu dizabilitati. Le-am dat ceva luand de la ceilalti.
Avem oameni care nu pot sau nu vor sa isi plateasca chiria pentru o locuinta? Nu le construim locuinte noi, ca solutia asta e nepractica, ci cautam locuinte “nefolosite” si le oferim celor care au nevoie de ele. Dupa o expresie care mi-a otravit copilaria “De la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi“. Sau in varianta cu “de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după muncă“. Desi a doua varianta e mai putin populara in Irlanda pentru ca contine vulgaritatea lexicala “muncă“. 🤡
Politicienii irlandezi indiferent de culoarea politica a steagului sub care isi fac campanie electorala isi vad jobul lor ca pe un fel de arbitraj al resurselor comunitatii. Avem o problema cu migratia ilegala sau legala? Ne-am pricopsit cu valuri de africani sau ucrainieni? Nicio problema, ii bagam in hoteluri pe banii contribuabililor? Se termina banii contribuabililor? Nicio problema, marim taxele.
Sau pe vremea pandemiei. Avem printre noi persoane vulnerabile carora pe care covidul i-ar putea afecta mai mult decat o simpla raceala? Nicio problema, ce rost are sa cautam solutii practice pentru ei (centre de izolare etc), obligam toata populatia sa stea in case pana cand trece “raceala” pentru toata lumea. Etc etc.
E ca si cum visul otravit al lui Marx “de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi“ a infectat fiecare (posibil) politician irlandez si pentru politicienii irlandezi orice solutie inseamna doar redistribuire a resurselor. Daca pentru politicienii romani care sunt infectati cu acelasi vis otravit ar mai exista o scuza (majoritatea s-au nascut si au copilarit in comunism) pentru cei irlandezi scuza asta nu exista. Irlanda nu a avut nicio problema in istoria ei cu comunismul adus cu tancuri straine.
“Fiecăruia după nevoi.“ Visele umede ale lui Marx bantuie Irlanda.
Nu stiu daca mai e "fiecaruia dupa nevoi" -- sau "fiecaruia dupa cat se vaita" (fara sa faca neaparat ceva pentru a-si imbunatati conditia).
.
In Romania pare tot mai inradacinata ideea ca unul dintre prerogativele bugetarilor este sa ceara si sa primeasca bani just because.
.
Oare, in Irlanda, tanti aia si-a pus vreodata intrebarea cu ce contribuie oamenii aceia -- pe care ea ii vede ca primind case pe nimic -- in societatea despre care tot ea a decis ca va renunta la proprietatile alea?