Ex xerox meis

Primesc cadou o carte de psihoterapie de peste mari si tari. E noua, e viu colorata, are coperti stralucitoare, placute la pipait iar paginile fosnesc corespunzator. Dupa ce o rasfoiesc putin as vrea sa o asez în teancul celorlalte carti de psihoterapie, copii xerox legate în cele mai variate feluri.

Cu spirala ieftina de plastic, cu piciorusele fracturate de multele împachetari si despachetari grabite. Cu spirala de metal, nobila, care da cartii - ca în cazul poporului român - coloana vertebrala flexibila si personalitate.

Altele legate mult mai proletar, cu pagini perforate si prinse într-un dosar cu inele metalice. Sau chiar legate barbar, cu cotorul mutilat cu fierastraul si legate cu sfoara. Sau bukkake-style, cu cotorul mânjit din abundenta cu adeziv de pantofi.

Cartea cea noua nu se potriveste deloc în teancul de xeroxuri de care sunt atât de mândru. Fiecare xerox are o poveste aparte, unica. Unele pagini poarta urmele fotografice ale copiilor xerox anterioare: perforatii, notatii, sublinieri sau nume ale proprietarilor.

Altele poarta pete în care criminalisti versati ar putea citi multe... Un xerox încarcat de istorie creaza sentimentul unei comunitati de posesori ai unor copii înrudite între ele. Pe unii îi cunosc personal. De altii am auzit. Cam asa cred ca trebuie sa se simta proprietarii de câini de rasa care au câini ce provin din aceeasi crescatorie, sau enoriasii aceleiasi biserici, sau clientii aceluiasi salon de masaj erotic adica cumva înruditi între ei.

Cartea cea noua nu are nici o poveste. Este plata si banala ca tara în care a fost tiparita, este plata si banala ca apa plata cu lamâie, nu are nici spirala, nici dungulite de la uzura cilindrului de xerox care sa înnobileze textul cu un look de plansa rorschach...

Îmi înabus sentimentele si încerc sa citesc din ea dar paginile nu au formatul A4 atât de familiar antebratului cititorului, lipseste pâna si dunga neagra verticala care separa cele doua jumatati ale paginii, vai, dunga neagra verticala care la mine declanseaza pavlovian reflexul cititului.

Îmi vine în minte un proverb arab care spune "câinele care nu e catea nici nu e câine". Îl parafrazez din toata inima: "cartea care nu e xerox nici nu e carte” si în acelasi timp cu parafrazatul iau si hotarârea barbateasca: ma ridic, ma duc la coltul blocului la centrul de copiere, dau cartea cea noua la copiator, manipulez copia cu respectul cuvenit, asist emotionat la solemnitatea spiralarii ca la solemnitatea unei circumcizii, alerg acasa, depozitez prin azvârlire cartea cea noua primita cadou în raftul de chestii inutil-exotice (poate îi voi gasi cândva o utilitate de barter) si încep si citesc cu multumire din noul xerox, care are înca ceva din caldura copiatorului, care are formatul corespunzator, greutatea corespunzatoare, spirala corespunzatoare si mai ales dunga neagra verticala care mie îmi declanseaza pavlovian reflexul cititului.

Adica este deja 'ex xerox meis’...