Efectul Dunning-Kruger
"mamelor din lumea-ntreaga, nu lasati experti pe strada..."
M-am nascut si am crescut intr-o lume plina de oameni care isi reparau singuri automobilele, televizoarele, chiuvetele si isi daramau peretii de rezistenta din apartamente, ca sa aiba mai mult spatiu. Oameni cu experienta minima spre zero in domeniul respectiv dar convinsi ca o pot face foarte bine. Unii o faceau adesea si pentru altii, ca pe un side-hustle. Pe principiul “ii mai pui o sarma si merge” sau “asta nu-i facuta tot de oameni?“. Ba da, dar de regula de oameni cu experienta in domeniu. Ingineri, mecanici, instalatori sau electronisti. Ei nu erau asta.
Aproape orice bloc al patriei avea in fata lui cate un dorel care isi demonta jumatate de masina fara sa mai stie cum sa o asambleze la loc. Am vazut nesfarsite caroserii auto asezate pe boltari, golite de continut, nu pentru ca le-ar fi furat cineva componentele, ci doar pentru ca proprietarii mecanici amatori n-au mai stiut sa le puna la loc.
Am avut un vecin care s-a hotarat sa isi schimbe un robinet la bucataria lui de la etajul zece. A reusit sa rupa teava, a inceput sa curga apa, nu stia de unde sa inchida robinetul blocului, a inundat toate apartamentele de sub el, de la noua in jos. Le-a zugravit apoi, tot el singur — cum altfel? — in urmatoarele luni, pe rand.
Daca este sa ma gandesc la Romania din Epoca de Aur primul gand care imi vine in minte este aceasta incompetenta generalizata, acest amatorism fioros in urma caruia romanii incercau sa repare orice fara sa aiba o idee clara cum sa o faca. Sigur, comportamentul avea o explicatie economica, cand n-ai bani nu chemi instalatorul ca sa iti schimbe o garnitura, inveti sa o schimbi singur. Cand ai o masina care merge prost in fiecare zi nu poti sa chemi mecanicul in fiecare zi ca sa iti curete o bujie.
Insa de la a curata o bujie la a demonta tot motorul e o cale lunga. Cale pe care multi romani o traversau fara sa clipeasca.
Insa romanii din Epoca de Aur nu erau atat victimele saraciei, cat mai ales a unui fenomen dubios pe care psihologii il numesc Efectul Dunning-Kruger.
Ce este efectul Dunning-Kruger?
In 1999 David Dunning si Justin Kruger au publicat un studiu care le-a otravit generatiilor de specialisti din Romania filosofia lui “asta nu-i facuta tot de oameni?”
Psihologii Dunning si Kruger au ajuns la concluzia ca persoanele incompetente nu doar ca nu se descurca bine in ceea ce intreprind, dar nici macar nu isi dau seama de propria incompetenta.
De unde si parerea populara ca atunci cand esti prost este ca atunci cand esti mort. Tu nu iti dai seama de asta iar cei din jur sufera.
Cam la fel e si cu incompetentii. Vezi exemplul de mai sus cu vecinul care a inundat tot blocul.
Ironia este ca oamenii competenti tind sa se subestimeze, crezand ca daca ceva li se pare usor atunci trebuie sa fie usor pentru toata lumea. Dar despre asta poate alta data, sa ramanem azi la prostii incompetentii nostri.
De la publicarea studiului din 1999 efectul Dunning-Kruger a generat mai multe mituri.
De exemplu ca acest efect ar demonstra ca oamenii prosti cred ca sunt geniali. Nu prea e asa, nu despre inteligenta este vorba, ci despre lipsa competentei in ceva anume. Daca un laureat Nobel in economie incearca sa isi repare singur automobilul si il strica mai rau, nu o face pentru ca este prost, ci pentru ca ii lipseste experienta in mecanica auto.
Un alt mit despre efectul Dunning-Kruger este ca apare doar la oamenii fara educatie. Vezi exemplul cu laureatul Nobel de mai sus.
Un altul este parerea populara ca ignoranta vine la pachet cu aroganta. Un fel de “prostul daca nu e fudul nu e prost destul”. Nope, nu este obligatoriu. Lumea e plina de oameni care sunt constienti de limitele lor si incearca sa invete. Sau ii lasa pe altii sa faca in locul lor chestii la care ei nu se pricep.
Vedem suferinzi de Dunning-Kruger in jurul nostru in fiecare zi. E suficient sa intram intr-un bar cu karaoke. Sau mai simplu, sa intram pe Facebook si sa asistam la o discutie dintr-un think-tank din grupurile de mamici. Epidemiologie, geopolitica, neurochirurgie, politici monetare, nimic nu le este strain intre fiert doua biberoane.
Ironia este ca miturile si neintelegerile despre efectul Dunning-Kruger sunt cel mai exemplu ca este real si functioneaza. Credem ca intelegem bine un fenomen (de exemplu Dunning-Kruger) dar adesea nu este asa.
De ce ne supraevaluam competenta?
M-am intrebat deseori dupa rascoala din decembrie 1989 daca incompetenta endemica din Romania de atunci tinea mai mult de societatea vicioasa in care traiam si care ne impingea sa facem cat mai multe lucruri singuri sau e ceva in ADN-ul nostru care ne predispune sa credem ca ne pricepem acolo unde nu ne pricepem. Pentru ca una e sa te tunzi singur cand n-ai bani de frizer si alta e sa crezi ca esti un hairstilist foarte talentat si cu experienta.
Explicatiile pentru efectul Dunning-Kruger pot fi mai multe insa atunci cand cadem in aceasta capcana in primul rand confundam familiaritatea cu expertiza. Daca folosim zilnic Excel devenim familiarizati cu Excel, nu devenim competenti in Excel. Daca citim zilnic pe Facebook despre razboiul din Ucraina devenim familiarizati cu stirile despre razboi, nu devenim experti in strategie sau tehnologie militara. Am vazut cu ochii mei, jur, cearta intre mamicile de pe Facebook despre performantele tancurilor nemtesti vs. tancurile rusesti.
Mamelor din lumea-ntreaga, hai sa lamurim o chestie. Senzatia de competenta vine din expunerea frecventa, nu din intelegerea profunda. Familiaritatea e una, expertiza e alta. Diferenta subtila dar esentiala. 🙃
Habar n-am daca romanii sunt mai vulnerabili decat alte natii la efectul Dunning-Kruger. Mai degraba cred ca saracia si ideologiile nenaturale predispun la asta. Marxismul cu proletariatul, neomarxismul wokăismul cu diversitatea si discriminarea pozitiva. Daca ai fost angajat ca pilot doar pentru ca esti o negresa grasa si compania aeriana avea cota de diversitate, probabil ca nu esti atat de competent(a) pe cat crezi. Sa speram ca pasagerii tai nu vor afla niciodata nivelul tau real de competenta.
E normal sa nu vedem ceea ce nu vedem. Nu stim daca suntem murdari pe frunte pana nu ne confruntam cu o oglinda, sau ne spune cineva. Insa oamenii spun si multe prostii, de ce i-am crede?
Iar oglinzile in general nu fac bine la blăniță si la stima de sine.
Si iarta-ne, Doamne, incompetenta noastra, asa cum iertam si noi incompetenta altora. </rant off> 😊
...un think-tank din grupurile de mamici...
So true!
.
La fel de true este ca sunt multi oameni care-si cunosc limitele, isi recunosc ignoranta in domeniul cutare si ori incearca sa capete knowledge, ori apeleaza la cineva avizat. Dar aia care nu-s asa sunt mult mai vizibili si mai vocali.
.
Anyhow, m-am distrat si am invatat ceva (ce probabil am sa uit pana maine - but that's on me, not on you).
Cum contracaram persoanele care au urmat o scoala de specializare (diploma de facultate de dragul diplomei) in domeniul ygrec si te pocneste de acolo, de la inaltimea aia la care se crede el.
Ca mna, e specializat in chestia aia, are si o hartie :)))
Cum ii dibuim, pentru ca eu, ignorantul in domeniul ygrec, o sa tind sa-l cred si sa casc ochii cu uimire la el.