Ecologia schimbarii
Am vizitat un magazin de antichitati si am gasit un fotoliu superb, din piele, foarte comod, in stare perfecta. Pretul rezonabil. Primul impuls a fost sa il cumpar. O adaugire perfecta pentru camera mea. Insa cand mi l-am imaginat in camera, unde anume o sa il aseze mi-am dat seama ca am o problema: nu prea are loc. Fotoliul mare, camera mica. Adica l-as putea baga in camera dar va sta in drum indiferent cum l-as aseza.
Am inceput sa imi evaluez optiunile. Eu asa procedez cand da o problema peste mine, imi pun intrebarea simpla “ce optiuni am?”
Prima, cea mai neatractiva ar fi sa il inghesui in camera si sa imi asum experienta Ryanair-style de fiecare zi. Aceeasi inghesuiala ca in Ryanair, acelasi frecat de mobile doar ca fara stewardese si fara centura de siguranta.
A doua ar fi sa renunt la el. Cum am trait pana acum fara fotoliu din piele pot sa traiesc in continuare. Pot sa imi fac rapid o auto-terapie bazata pe whataboutism (am centura neagra in whataboutism) si sa imi evoc milionul de copii din Gaza care mor de foame si mie imi arde de fotoliu de piele. Tara arde (aka genocidarii isi fac de cap) si baba se piaptana, pardon vrea fotoliu de piele.
A treia optiune ar fi sa imi asum ca atunci cand vreau sa fac o adaugire in viata mea de fapt fac o schimbare. Nu exista “adaugiri” fara modificari, e o iluzie.
Sa faci o schimbare presupune sa ii faci loc in viata ta. Sa renunti la ceva vechi care iti foloseste mai putin decat ceva nou. Sa iti schimbi prioritatile.
Renunti la o masuta inutila, mai faci inca o schimbare, de exemplu schimbi dulapul prea mare cu unul mai mic si atunci are loc si fotoliul din piele in viata ta.
Ne place sau nu viata noastra este un ecosistem in sine si orice schimbare ca sa reziste trebuie sa fie “acceptata” de tot ecosistemul.