Devenim ceea ce pretindem ca suntem

Imi pica in mana o carticica a lui Kurt Vonnegut pe care n-o stiam, “Mama Noapte”. La propriu imi pica in mana, adica ma plimbam pe strada si gasesc un teanc de carti cu o invitatie scrisa pe ele “citeste si tu o carte”. Intre multele prostii de acolo, maculatura neoprotestanta (“Pocaiti-va, sfarsitul e aproape!“), autori anonimi pe care nu i-au citit nici macar mamele lor si manuale pentru bunul gospodar (“Taiem porcul, cum il preparam?“) vad si “Mama Noapte”.

O bag in sac, ma refugiez de caldura intr-un Starbucks din drum si asteptand sa mi se raceasca cafeaua ma apuc sa citesc din carte. Sunt singurul de acolo care sta asa, ca psihopatul cu o carte in mana, toti ceilalti au telefoane. Pana mi se raceste cafeaua am citit deja un sfert din ea. (V-am spus ca e mica, da?). Pana imi termin cafeaua (eu beau incet) am ajuns la jumatate.

“Mama Noapte“ e povestea unui american care trebuie sa pretinda ca e nazist. Are un fel de misiune undercover. Si se preface atat de bine ca este un nazist incat devine un reper pentru multi dintre cei care au nevoie sa se identifice cu ideologia nazista. Scrie piese de teatru, tine emisiuni la radio (podcasturi cum le-am zice noi astazi), are un numar urias de admiratori. Nazisti. Este invitat la petreceri ale elitei din Germania nazista. Se insoara cu fiica unui inalt functionar nazist. Si, evident, in egala masura este urat de un numar urias de oameni care urasc nazismul si indivizii ca el.

Dupa caderea nazismului personajul nostru umbla in deriva si se intreaba cine este el, ce mai este el. Un erou care si-a sacrificat si si-a riscat o parte din viata intr-o misiune periculoasa sub acoperire? Nu prea, pentru ca doar trei oameni au stiut de misiunea lui, de adevarul vietii lui, pentru restul lumii e doar un ticalos care trebuie prins si pedepsit pentru faradelegile lui. S-a impacat atat de bine cu rolul lui de nazist, a avut o viata atat de buna ca portavoce a ideologiei naziste incat se intreaba daca nu cumva a fost un nazist autentic care a avut sansa acelei misiuni sub acoperire pentru a incepe viata de care avea nevoie.

Dupa terminarea razboiului o parte din publicul larg incearca sa il prinda ca sa il pedepseasca pentru trecutul lui nazist. O alta parte din public, cea cu simpatii naziste incearca sa il protejeze si sa il ajute, tocmai pentru a fost un nazist convingator. El insusi nu e sigur daca vrea sa fie ajutat sau pedepsit.

Nu e singurul personaj cu o identitate incalcita, confuza, ambivalenta. Cartea abunda de asemenea personaje. Gardieni evrei dintr-o inchisoare din Israel care au colaborat cu 2-3 ani in urma cu nazistii. Propria lui iubita care este agent sovietic cu misiunea de a-l rapi si transporta in URSS. Dar il iubeste. Un Fuehrer american negru, parte dintr-o organizatie americana de white supremacists.

Oameni care in diferite etape ale vietii pretind ca sunt altceva decat ceea ce sunt si care descopera ca noi toti devenim ceea ce pretindem ca suntem.

In multe feluri suntem cu totii actori in propria noastra viata si tot ca si actorii suntem marcati de rolurile pe care le jucam. Marcati, modelati, ciopliti si transformati.

Personajul principal din “Mama Noapte” intelege asta atat de bine incat accepta cumva consecintele faptului ca pentru o lunga perioada din viata lui chiar a fost un nazist. Accepta faptul ca a fost un nazist atat de convingator, de performant incat a otravit ideologic lumea si a facut mult rau. Are un fel de “sindrom al impostorului“ inversat adica se intreaba daca nu cumva de fapt a fost un nazist care se prefacea ca este intr-o misiune sub acoperire.

Mie cartea mi s-a parut un avertisment sa avem grija la rolurile pe care le jucam. Pentru ca devenim ceea ce pretindem ca suntem.